Cui sunt cel mai îndatoraţi americanii?

Cea mai mare parte a datoriei publice a SUA este în mâinile cetăţenilor americani care beneficiază indirect de această situaţie prin încasarea dobânzilor primite anual de la guvernul american. SUA nu vor intra în colaps financiar atât timp cât dolarul rămâne valuta globală. Iar guvernul va continua să împrumute atât de la investitori şi actori locali cât şi de la partenerii globali precum bănci britanice sau guvernul chinez.

O problemă complementară crizei economice americane s-a făcut resimţită pe la sfârşitul anului 2009: creşterea rapidă a datoriei publice din Statele Unite. Pe scurt, mai mult de 500.000 de americani îşi pierdeau slujbele în fiecare lună, ceea ce a afectat direct sumele de bani pe care guvernul american trebuia să le cheltuiască anual - de exemplu, pe asigurarea medicală publică sau ajutorul de şomaj.

De asemenea, sumele de bani plătite de americani pe taxe şi impozite s-au micşorat semnificativ, în vreme ce milioane de americani au trimis documentele de faliment financiar individual (adică nu au plătit nicio taxă pe anul respectiv, în ciuda faptului că au obţinut un anumit venit). Când bugetul anual al guvernului este complet dependent de capacitatea sa de a strânge şi de a beneficia de impozitele colectate anual se poate observa uşor cum criza economică şi datoria publică sunt intim conectate.

În ciuda tuturor acestor complicaţii, în calitatea mea de rezident al statului Illinois, nu am avut niciodată vreun sentiment de anxietate cu privire la creşterea datoriei publice. Iar cei mai multi cetăţeni americani se află în aceeaşi situaţie. Iar motivele sunt cât se poate de clare. În primul rând, majoritatea datoriei publice a SUA este finanţată de americanul de rând, care deţine acţiuni şi obligaţiuni. Mai exact, 75% din cele 14 trilioane pe care guvernul le-a împrumutat provin din astfel de activităţi economice finanţate de actori locali.

În al doilea rând, guvernul SUA împrumută, de asemenea, de la companii şi întreprinderi americane la o dobândă foarte convenabilă, ceea ce diminuează încă o dată riscul SUA de a deveni dependente de bănci şi guverne străine, permiţând în acelaşi timp ca aceste sume de bani să se învârtă, ciclic, în cadrul sistemului economic local. În al treilea rând, în calitatea sa unică de putere economică şi politică globală, SUA au posibilitatea de a manipula, prin intermediul trezoreriei americane, în conformitate cu strategiile Departamentului de Stat, valoarea de piaţă, atât locală cât şi globală, a dolarului american - în funcţie de necesităţi şi riscuri, trezoreria poate sista, continua sau mări sumele de dolari care sunt imprimate anual.

În aceste condiţii, temerile pe care democraţii şi republicanii continuă cu persistenţă să le manifeste în faţa televizoarelor sunt puerile şi, de asemenea, greşite. Sunt puerile pentru că republicanii continuă să ameninţe blocarea bugetului federal, care ar duce la incapacitatea de plată a guvernului şi la restricţii drastice pe piaţa servicilor publice din America (servicii medicale, de infrastructură, plata pensiilor etc.). Un astfel de demers ar duce la sinucidere politică, deci reprezintă o ameninţare fără fond. De asemenea, modalitatea în care datoria publică americană se dezbate momentan în public este, în opinia mea, greşită.

Taberele se ceartă constant pe cheltuielile care trebuie tăiate pentru restructurarea bugetului, în loc să analizeze în detaliu ce a dus la această datorie uriaşă. Strategia bugetară americană este eronată încă din timpul celui de-al doilea mandat al lui Bill Clinton, dar atât republicanii cât şi democraţii sunt reticenţi în a se angaja într-o dezbatere publică pe această temă din simplul motiv că un astfel de demers ar afecta performanţa ambelor partide în următoarele alegeri.

În ciuda tuturor presiunilor democraţilor în Senat şi a viziunilor apocaliptice pe care republicanii le expun în public, realitatea este destul de simplă. Cea mai mare parte a datoriei publice este în mâinile cetăţenilor americani care beneficiază indirect de această situaţie prin încasarea dobânzilor primite anual de la guvernul american. SUA nu vor intra în colaps financiar atât timp cât dolarul rămâne valuta globală. Iar guvernul va continua să împrumute atât de la investitori şi actori locali cât şi de la partenerii globali (bănci britanice, guvernul chinez etc.).

Din păcate, însă, această strategie nu va rezolva problemele economice din SUA. Până când nu va exista o dezbatere publică, legitimă şi onestă cu privire la factorii care au dus la această situaţie, politicienii americani vor continua să se învârtă în jurul cozii prefăcându-se însă că ar fi alergători de cursă lungă. 

Codrin Arsene este masterand în cadrul programului de antropologie de la University of Chicago. În 2010, a absolvit aceeaşi universitate, cu o dublă specializare, în ştiinte politice şi studii internaţionale. A locuit în România, Franţa, Argentina, Tanzania şi Africa de Sud. Este autorul blogului de politici africane African Politics Portal (www.african-politics.com).

Vezi pe forbes.ro cum arată graficul datoriilor SUA, dar şi cine sunt vinovaţii