Cui i-e frica de Rusia?

Tentata de redobândirea statutului de mare putere, Rusia îsi poate afirma cu relativ succes pozitii opuse Statelor Unite. De puterea Rusiei lui Putin, fie ca e presedinte, fie ca e

Tentata de redobândirea statutului de mare putere, Rusia îsi poate afirma cu relativ succes pozitii opuse Statelor Unite. De puterea Rusiei lui Putin, fie ca e presedinte, fie ca e prim-ministru, cel mai mult ar trebui sa se teama însa rusii însisi.

Desi, la Bucuresti si la Soci, nu conteneau cu tamâierile reciproce, presedintii Bush si Putin nu se aflau în situatii asemanatoare: e adevarat ca amândoi sunt la sfârsit de mandat, dar Putin se preface ca paraseste puterea în timp ce 70% dintre rusi aproba politica lui, iar Bush va pleca într-adevar de la Casa Alba, în timp ce putin peste 30% dintre americani mai sunt multumiti de prestatia sa.

Întrebarea cine se teme de Rusia s-a ivit în actualitate din momentul în care presedintele Rusiei a declarat ca se teme de tarile considerate pâna atunci parteneri: "În urma cu câtiva ani, am cedat iluziei ca nu mai avem dusmani si am platit pentru asta", a spus Vladimir Putin când s-a declansat afacerea Litvinenko. Atunci li s-a cerut organelor de specialitate rusesti sa participe alaturi de colegii lor britanici la cercetarile legate de moartea suspecta, la Londra, a acestui fost ofiter KGB. Probabil ca, daca n-ar fi existat nicio legatura, criminalistii rusi ar fi acceptat colaborarea.

Tentatia revenirii

Dar dincolo de acest incident înca nerezolvat se profileaza, începând cu discursul de anul trecut de la München al presedintelui rus, tentatia revenirii la lumea bipolara din timpul razboiului rece. Nu poate fi vorba despre o revenire la datele acelei perioade, marcate de lupta dintre doua sisteme ideologice, economice, politice.

Acum sunt probabil mai multi marxisti, comunisti, militanti de extrema stânga în Occident decât în fostele tari comuniste (cu exceptia Rusiei). Si nici în Rusia, comunistii nu mai sunt ce au fost: discursul liderilor lor este îndreptat spre trecut, nu spre o viitoare dominatie mondiala.

Daca ar fi sa tragem o granita între ceea ce-i desparte pe unii de altii, atunci sursele de gaz si de petrol ar putea oferi un criteriu mai aproape de adevar.

Posesoare de resurse, stiind ca multe tari din Europa Occidentala si în special Germania depind de accesul la aceste resurse, Rusia îsi afirma, aproape automat în materie de politica externa, pozitii opuse Statelor Unite. Extinderea NATO, scutul antiracheta, independenta Kosovo, sanctiunile împotriva Iranului, conflictul israelo-palestinian sunt câteva dintre problemele la ordinea zilei unde pozitiile difera.

Aliatii occidentali din Europa sunt pusi în situatia sa aleaga între alinierea la pozitia Statelor Unite (la care i-ar obliga acordurile si aliantele anterioare) si necesitatea de a asigura confortul în anotimpul rece al propriului popor. Si daca în ceea ce priveste Europa Occidentala situatiile conflictuale sunt în subtext, pentru spatiul fost sovietic, amenintarile sunt directe.

Trimiterea companiilor în Ucraina

Amenintarile cele mai concrete sunt formulate la adresa Ucrainei. Când s-a întâlnit la Moscova cu presedintele rus, prim-ministrul Iulia Timosenko a fost serios avertizata: în procesul de transformare a tipului de proprietate din Ucraina, interesele rusesti nu trebuie sa sufere.

În publicatia "Novîi Reghion", sub titlul "Jos mâinile de pe afacerile rusesti", se spune ca "în spatele usilor închise au fost numite companiile concrete, care au avut de suferit dupa ce a venit Timosenko la putere, cum ar fi Luganskteplovoz, luat de la actionarii rusi".

Desigur, conflictele care îl opun pe presedintele Iuscenko prim-ministrului Timosenko favorizeaza pozitia Rusiei: în decursul tratativelor cu una sau alta dintre parti, marea putere poate promite fiecaruia avantaje în dauna celuilalt, fara a mai fi nevoita sa se si tina de cuvânt.

Dar toate acestea devin amanunte dupa summitul NATO de la Bucuresti. Promisiunea facuta Ucrainei ca va fi primita cândva în NATO a înfuriat delegatia rusa. Ziarul "Kommersant" relateaza reactia brutala a directorului departamentului colaborarii cu Europa din cadrul ministerului de externe.

"E o cicatrice care nu se va vindeca. Nu putem sa stam pe o strapontina si sa privim cum liderii europeni aproba decizii care nu le apartin". Corespondentul ziarului povesteste cu satisfactie cum Vl. Putin l-a înlocuit pe Serghei Lavrov la ultima conferinta de presa de la Bucuresti, când a afirmat ferm ca nu mai crede în niciun fel de promisiuni si ca nu e de acord cu extinderea NATO spre Rasarit.

A lasat sa se înteleaga ca, daca Ucraina nu renunta, Rusia va sprijini actiunile din unele regiuni secesioniste. "Întelegi, George, Ucraina nu e nici macar un stat", i-ar fi spus Putin lui Bush. ("Moscow Times", 8 aprilie, 2008).

E pusa sub semnul întrebarii integritatea teritoriala: ar fi vorba de Peninsula Crimeea cedata de Hrusciov Ucrainei, pe vremea când granitele dintre republicile sovietice n-aveau nici o semnificatie si de regiunea estica populata de rusi, unde sentimentele anti-NATO si pro-Moscova sunt foarte puternice.

Purtatorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune ca nu a auzit aceste afirmatii ale lui Putin, deci nu poate confirma. Dar în aceasta regiune a lumii devine de temut tocmai ceea ce nu se confirma în mod oficial.

Extinderea Rusiei

Miercuri, Rusia a anuntat ca îsi va extinde sprijinul acordat regiunilor secesioniste din Georgia (Abhazia si Osetia de Sud) în materie de comert, agricultura, educatie, diplomatie si în domeniul social. Servicii consulare vor fi înfiintate în imediata apropiere a granitelor.

Cetatenii cu acte de identitate rusesti au fost încurajati sa se stabileasca în aceste regiuni, de unde, ca o consecinta a conflictelor armate din anii "90, populatia bastinasa s-a refugiat masiv. Nu exista vreo afirmatie privitoare la recunoasterea independentei acestor regiuni aspirante, probabil pentru scurta vreme, la statutul de state independente.

Oficialii rusi trimit la asemanarile cu acordul prin care SUA sustin Taiwanul. Ministrul de externe al Georgiei a anuntat ca va cere o reuniune a Consiliului de Securitate, solicitând sprijin international împotriva a ceea ce a numit "o anexare mascata".

Pe de alta parte, în presa internationala apar vesti, greu de interpretat în absenta unor date obiective, despre procese intentate opozantilor, unii dintre ei fosti camarazi de lupta ai presedintelui Mikhail Saakashvili, acum critici înflacarati.

Standardele democratice în Georgia sunt pe cale de a fi formulate, nicidecum respectate. E greu de spus daca perspectiva admiterii în NATO va accelera cursul spre democratie sau va consolida puterea personala a actualului presedinte. Oricum, amenintarea din partea vecinilor rusi favorizeaza cel de-al doilea sens. Se stie ca orice proces democratic poate fi compromis fluturând lozinca "patria e în pericol". Iar când e mai mult decât o lozinca...

Câstigarea dreptului de a fi democrat

E evident, în Rusia miscarea pentru democratie nu se bucura de popularitate. Demonizarea democratilor si "demascarea" legaturilor lor cu banii veniti din Occident au convins. Împotriva lor lucreaza si amintirea anilor Eltîn, marcati de o teribila criza financiara, de meciul nul din Cecenia, de haos administrativ si de coruptie.

Pentru alegatorul rus, toate acestea se numesc democratie si, pentru a scapa de ele, e gata sa accepte recentralizarea puterii, distrugerea opozitiei, a presei libere, încalcarea drepturilor omului, pedepsirea coruptiei când beneficiarii sunt adversari politici, încurajarea ei când beneficiarii contribuie la consolidarea puterii existente.

Comparând evolutia Rusiei de azi cu Brazilia si Argentina în ultimul patrar al secolului trecut, Iuri Korguniuk scrie în revista "Kommentarîi": "Democratii trebuie sa uite de trecutele lor merite, reale sau inventate, si, ca simpli soldati, s-o ia de la început, sa creeze structuri nu pentru politica înalta, ci de dragul prozei triviale - pentru apararea drepturilor cetatenilor (...).

Dreptul de a fi conducatori, de a obtine gradele de ofiteri si generali ai democratiei ruse trebuie demonstrat prin realizari reale si doritorii sa nu spere ca pot sari vreo treapta când îsi construiesc cariera politica".

De fapt, de Rusia lui Putin, de puterea al carei simbol este, fie ca e presedinte, fie ca e prim-ministru, cel mai mult ar trebui sa se teama rusii însisi.