Cum îi putem utiliza pe cei trei milioane de români plecaţi în străinătate

Cei între 1,5 şi 3 milioane români din străinătate economisesc anual 12 miliarde de euro şi trimit acasă circa 2,8 miliarde de euro. Este diaspora, în acest moment, o pierdere pentru România, având în vedere hemoragia de creiere şi de mână de lucru calificată? Sau este un potenţial încă neexploatat? Un înalt funcţionar din structurile europene şi doi diplomaţi români răspund acestor întrebări.

Articol din FP România nr. 22  (mai/ iunie 2011), apărută pe 16 mai.

Vezi şi: Cât contează că cei educaţi şi dinamici pleacă din ţară?

Sorin Moisa, adjunctul şefului de cabinet al Comisarului pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş: 

„Dintr-un anumit punct de vedere, plecarea unui mare număr de români poate fi o pierdere. Este o pierdere atât la nivelul elitelor cât şi la nivelul unui electorat care ar fi putut fi o bază pentru o schimbare. Cu cât opţiunea plecării e mai la îndemână, cu atât scade presiunea pentru o schimbare internă, în România. Şi aici intrăm într-un cerc vicios. Pentru că, în lipsa unei schimbări interne, scade şi motivaţia revenirii pentru cei plecaţi.

Cum spargem acest cerc vicios? Pentru cei plecaţi contează mult un proiect de reîntoarcere, ceea ce nu înseamnă numai salarizare, ci mai mult: un proiect modernizator. Cunosc oameni care s-ar întoarce în asemenea condiţii. După cum cunosc oameni care s-au întors, pe poziţii administrative importante, dar care au regretat amarnic şi au plecat din nou, cu prima ocazie. Pentru un asemenea proiect este nevoie de leadership. Diaspora poate fi o bază de susţinere extraordinară, prin implicarea elitelor şi, bineînţeles, prin numărul de voturi. Este ca elefantul din vitrină pe care nu-l vede nimeni. Dacă această implicare va fi sau nu sub forma unei mişcări, a unui partid, aceasta rămâne de văzut. Oricum, Albă ca Zăpada (o nouă formaţiune, care ar câştiga alegerile, potrivit unei analize a fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu – n. red.) nu se va naşte din realbirea unui proiect politic deja existent, ci dintr-o reaşezare a elitelor, din afară, dar şi din ţară. Iar proiectul ar putea fi reaşezarea ţării pe bazele decenţei şi ale bunului-simţ.

Şi există toate ingredientele necesare, de la elite neîntinate de viaţa politică românească – fără a spune prin aceasta că tot ce e în viaţa politică românească e neapărat întinat sau rău – şi până la o bază electoral alcătuită din  oameni care au reuşit să se adapteze într-un sistem concurenţial precum cel din Occident".

Sorin Ducaru, ambasador al României la NATO:

“Putem vorbi despre o pierdere pentru România, dacă privim la o emigraţie activă de circa două milioane de oameni, raportată la un număr de angajaţi de patru milioane şi jumătate. Dar cred că aceasta este o abordare un pic simplistă şi, oricum, ar trebui văzută partea de câştig din  acest fenomen. Există o emigraţie bine ancorată, care nu vrea să mai revină, dar nici să se rupă cu totul de ţară. Şi există un grup care lasă liberă opţiunea revenirii – şi mă refer în special la tinerii plecaţi la studii sau cei cu joburi parţiale. Mulţi încep să înţeleagă faptul că se pot alătura unei companii multinaţionale, dar şi în acest caz, avantajul lor competitiv este de a lucra în România, cu experienţa dobândită în afară.

Experienţa mea de ambasador în Statele Unite îmi permite să dau două exemple de coagulare a comunităţilor româneşti din exil în jurul unor proiecte naţionale. Diaspora a avut un rol esenţial în obţinerea acordului Congresului pentru admiterea în NATO. Acum, există obiectivul intrării în programul Visa Waiver, pe care îl urmărim tot printr-o legislaţie a Congresului şi o scurt-circuitare a Administraţiei, care menţine acest criteriu artificial al ratei cererilor refuzate. Astfel de teme fundamentale de interes pot genera un fenomen de coagulare a comunităilor româneşti”.

Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Belgia:

“Un element important pentru coagularea comunităţilor îl reprezintă proiectele sociale şi educaţionale. La ora actuală nu ştiu să existe vreo grădiniţă sau vreo şcoală pentru copiii din comunităţile româneşti care să fie compatibilă cu sistemele locale de educaţie, dar şi cu sistemul românesc, astfel încât, la nevoie, să asigure o integrare în ambele medii.

Putem să ne gândim chiar la mai mult, la o reţea de Case Româneşti, cu şcoală, grădiniţă, cu spaţii pentru evenimente culturale, dar şi cu posibilitatea de oferire a serviciilor consulare. Toate acestea pot fi finanţate mai ales din fonduri private, prin atragerea oamenilor de afaceri din comunităţile respective şi, bineînţeles, cu contribuţia membrilor. Aceste resurse pot fi scose la iveală şi punerea lor la lucru va ajuta la recâştigarea susţinerii românilor din lume, fie că au în proiect să se întoarcă acasă, fie că vor să rămână în ţările unde se află.

Văd realizarea acestui proiect mai degrabă ca o platformă de networking profesional şi de afaceri, care să se autotusţină. Există deja elemente de coagulare, care pot fi puse în comun, cum ar fi Liga Studenţilor Români din Străinătate, Liga Antreprenorilor Români din Străinătate şi alte asemenea organizaţii. Ar fi posibil chiar un eveniment anual, la care sa participe vârfurile diasporei şi la care, de ce nu, să fie invitaţi reprezentanţi de nivel înalt ai autorităţilor, pentru un schimb de idei. Ar fi un eveniment la care, de ce nu, s-ar putea lansa Manifestul  Diasporei pentru România”.

Opinii culese de Ovidiu Nahoi, redactor-şef al biroului Adevărul din Bruxelles.