De ce s-au suspendat şedinţele comune de guvern româno-maghiare

Premierul Victor Ponta a criticat recent declaraţiile preşedintelui Parlamentului Ungariei, care condamna refuzul autorităţilor române de a permite reînhumarea poetului Nyiro Jozsef la Odorheiu Secuiesc pe motiv că acesta a avut atitudini antisemite şi antiromâneşti. În cea mai recentă ediţie a FP România, jurnalistul maghiar Márton László Salamon explică cum au evoluat relaţiile româno-ungare în ultima vreme şi de ce n-

Articol din ediţia nr. 28 a FP România (mai/ iunie 2012), din 21 mai la toate standurile de presă.

E discutabil: câtă relevanţă practică au avut aceste şedinţe comune de guvern româno-maghiare? – a răspuns cu o altă întrebare ministrul ungar de externe János Martonyi la interpelarea deputatului socialist Vilmos Szabó prin care acesta întreba: de ce a renunţat guvernul Fidesz, condus de Viktor Orbán, la practica acestor reuniuni bilaterale la nivel înalt? În calitate de secretar de stat la Ministerul ungar de Externe în guvernul lui Ferenc Gyurcsány, Szabó a fost unul dintre personajele cheie ale şedinţelor comune de guvern, participând intens la organizarea acestor evenimente, prin relaţiile sale personale foarte bune cu conducători ai UDMR, membri pe atunci în guvernul Tăriceanu.

Între octombrie 2005 şi octombrie 2008 au avut loc nu mai puţin de patru asemenea reuniuni – prima la Bucureşti, ultima la Szeged –, însă după 2008 practica acestor întâlniri a încetat. În 2009, premierul pe atunci, Emil Boc a cerut guvernului de la Budapesta – încă cel socialist – amânarea şedinţei comune programate deja a avea loc la Cluj, iar din 2010, după preluarea puterii de către dreapta ungară, Budapesta a fost aceea care nu a mai răspuns pozitiv la solicitările repetate ale Bucureştiului.

Grandoare simbolică

„Presupun că situaţia de atunci a relaţiilor noastre bilaterale a fost de aşa natură încât era necesară organizarea unor asemenea şedinţe de guvern comune cu participare largă, având în primul rând o relevanţă simbolică” – consideră Martonyi, în răspunsul scris dat la interpelarea deputatului socialist. Ministrul ungar de Externe afirmă totodată că nu s-a renunţat întru totul la practica acestor reuniuni, însă, „în locul acestor întâlniri mai mult simbolice, cu participare nejustificat de largă şi extrem de costisitoare, se vor organiza în viitor altele cu caracter mult mai pragmatic, orientate către rezultate concrete, palpabile”.

János Martonyi îl asigura pe Vilmos Szabó de faptul că „partea maghiară este cât se poate de deschisă faţă de cea română în vederea începerii negocierii bilaterale privitoare la stabilirea unor subiecte care să fie pe ordinea de zi a unei viitoare şedinţe de guvern româno-maghiare”. Aceste negocieri nu au început însă nici până în ziua de azi, după aproape patru ani de la ultima şedinţă de guvern comună româno-maghiară. De atunci, guvernul României a organizat şedinţe comune cu Bulgaria, cu Republica Moldova, ba chiar şi cu Israelul, iar omologii de la Budapesta cu Viena, Zagrebul şi Ljubljana. Nu însă şi între ele două, cu toate că fostul ministru român de Externe Teodor Baconschi s-a adresat în mod repetat autorităţilor ungare în acest sens. La fel a făcut şi UDMR-ul, care a jucat – şi va juca probabil şi în continuare – rolul de punte de legătură între cele două părţi.

Surse de la Budapesta apropiate partidului de guvernământ susţin că premierul Viktor Orbán nu este adeptul şedinţelor comune de guvern, indiferent de cine ar fi partenerul - această concluzie pare să reiasă şi din faptul că în ultimii doi ani, de când Fidesz a preluat puterea, guvernul Ungariei nu a mai organizat nicio reuniune de acest fel cu nicio ţară. Alte surse nuanţează însă această explicaţie, afirmând că Orbán se împotriveşte doar formatului grandios al acestor reuniuni, nu şi ideii în sine de a organiza şedinţe comune de guvern.

Tentative pragmatice

„Este binecunoscut faptul că premierul Orbán este în relaţii apropiate cu preşedintele României, domnul Traian Băsescu. Un motiv în plus pentru a se organiza şedinţe de guvern comune, ceea ce, iată, totuşi nu se-ntâmplă” – a spus pentru FP România Vilmos Szabó, care nu crede că acest lucru ar putea fi pus pe seama naţionalismului puterii actuale de la Budapesta.

În ceea ce priveşte vizita recentă la Bucureşti a ministrului ungar de Externe, aceasta se înscrie în şirul de tentative ale Budapestei de a demonstra lumii că acuzaţiile potrivit cărora Ungaria s-a izolat pe plan internaţional din cauza unei politici protecţioniste, pronunţat euro - şi atlanto-sceptice, nu ar fi întemeiate. Cu prea puţin succes, însă, crede şi Vilmos Szabó, care subliniază că multele critici venite dinspre Bruxelles şi dinspre alte capitale occidentale, adresate guvernului ungar, afectează grav imaginea ţării.
Subiecte dincolo de orice discuţie

O chestiune problematică în relaţiile bilaterale româno-ungare este aceea a autonomiei teritoriale a comunităţilor maghiare de peste hotare, acolo unde etnicii maghiari alcătuiesc o majoritate - exemplul cel mai important este acela al Ţinutului Secuiesc. Vilmos Szabó afirmă că există un consens în această privinţă în rândul formaţiunilor politice din Ungaria, în sensul în care practic toate consideră că acesta este un drept natural şi un mod de rezolvare eficient a problemelor respectivelor minorităţi. „Există o largă paletă de mijloace prin care autonomia pe bază etnică poate fi abordată într-un mod european, guvernele socialiste ungare subliniind mereu necesitatea urmării unor bune practici europene în acest demers al obţinerii autonomiei unei anumite regiuni” – aceasta este convingerea lui Szabó.

Politicianul socialist critică însă aspru modul în care Fidesz abordează problema comunităţilor etnicilor maghiari de peste hotare, precum şi modului în care partidul de guvernământ ungar îşi creează clientelă politică în aceste comunităţi, sprijinind anumite formaţiuni maghiare din România, Slovacia sau Ucraina împotriva altora, acordând fonduri în mod discreţionar organizaţiilor comunitare, culturale sau de media ale maghiarilor din aceste ţări, doar pe baza apropierii sau distanţării de partidul de guvernământ din Ungaria şi de aceste formaţiuni politice minoritare „cu trecere” în cabinetele de la Budapesta.

Aşa cum este şi recent înfiinţatul Partid Popular Maghiar din Transilvania, condus mai mult sau mai puţin din umbră de europarlamentarul László Tőkés, al cărui nume a fost vehiculat şi printre cele ale posibililor succesori ai fostului preşedinte ungar Pál Schmitt care a demisionat în urma unui imens scandal de plagiat academic.

Aceste demersuri comportă, pe lângă altele, şi pericolul ca formaţiuni politice minoritare maghiare, de altfel moderate, care au colaborat cu succes cu partidele româneşti în interesul comunităţilor pe care le reprezintă şi în interesul întregii ţări, să adopte atitudini şi poziţii tot mai radicale pentru a face faţă unei concurenţe neloiale din partea unor partide minoritare cu un discurs mai atractiv, mai „bătăios”. Acest pericol nu poate fi neglijat în condiţiile în care alegerile din România bat la uşă…

Cetăţenia pan-maghiară

În ceea ce priveşte complexele şi complicatele relaţii dintre Budapesta şi comunităţile maghiare din statele vecine, aspectul cel mai vizibil este acordarea cetăţeniei ungare cetăţenilor de etnie maghiară din aceste ţări. Cum – spre deosebire de Bratislava, de exemplu – Bucureştiul nu s-a opus în niciun fel, relaţiile bilaterale româno-maghiare nu au avut, cel puţin aparent, de suferit de pe urma acestui demers.

Nici opoziţia ungară nu s-a manifestat împotriva noii legi a cetăţeniei - chiar dacă ar fi făcut-o, tot nu ar fi putut să împiedice adoptarea ei în faţa unui Fidesz având o majoritate de peste două treimi în parlamentul de la Budapesta. Mai ales că stânga ungară poartă şi acum, după aproape opt ani de la eşecul din decembrie 2004 al referendumului pentru modificarea legii cetăţeniei – organizat pe timpul guvernului socialist-liberal al lui Péter Medgyessy –, stigmatul de „trădători de neam”, din cauză că s-au opus acordării acestui drept maghiarilor de peste hotare.

 Márton László Salamon este redactor-şef al ziarului Új Magyar Szó (Noul cuvânt maghiar), care apare în România.