Mai avem nevoie de parcări în centru?
0Alegerea de a construi o parcare în centrul oraşului, în loc de a uşura viaţa pietonilor şi bicicliştilor şi de a diversifica transportul în comun, nu este tocmai în sensul viitorului.
Articol din ediţia nr. 20 a FP România (ianuarie/ februarie). Detalii ilustrate: Coperta, Sumarul, Nota editorului.
Orice discuţie care implică maşina personală are o încărcătura
emoţională puternică, de multe ori impiedicând desfăşurarea unei
argumentări raţionale. Maşina este nu doar măsura statutului social şi a
reuşitei în viaţă, dar şi parte integrantă din individualitatea
fiecăruia, simţită aproape ca o prelungire naturală a corpului. În
România, mai mult decât în alte părţi, tocmai datorită absenţei istorice
şi încărcăturii emoţionale legate de acest obiect, automobilul este
incontestabil regele spaţiului public.
Pe de altă parte, sub presiunea poluării, a schimbării climatice
(contestate şi contestabile), a perspectivei terminării resurselor
mondiale de petrol (faimosul Oil Peak) dar şi datorită emergenţei
preocupărilor faţă de starea de sănătate generală a populaţiei oraşelor
şi a numărului crescut de decese directe sau indirecte generate de uzul
maşinii, în ultimii 10 ani s-au intensificat vocile care propun un model
de mobilitate diferit pentru centrele urbane.
Astfel de modele - care încep să se aplice din ce în ce mai mult în
capitalele Europei occidentale - prevăd încurajarea folosirii
transportului public, a bicicletelor, a mersului pe jos sau, în ultimul
timp, a vehiculului electric. Modalităţile de obţinere a unui spaţiu
public puţin poluat de maşini variază de la oraş la oraş, dar în fiecare
dintre cazuri ele combină voinţa politică, mecanisme regulatorii locale
(taxa pentru acces, costuri de parcare ridicate), amenajări de
infrastructură speciale pentru biciclişti, pietoni şi pentru vehiculul
electric, noi tipuri de întreprinderi („car-sharing” sau „bike-sharing”)
şi campanii de publicitare şi conştientizare.
Prezent fără viitor
Aceste chestiuni nu ţin doar de politici locale, cu un impact limitat
asupra bunăstării populaţiei. Probabil că asistăm la pregătirea unei
treceri graduale de la economia bazată pe complexul „petrol/ oţel” (care
a definit secolul XX şi s-a desfăşurat sub în credinţa creşterii
economice nelimitate) la o economie bazată pe un alt tip de energie şi
redistribuţie a acesteia, cu posibilităţi de regândire a paradigmei
economice operaţionale în sine.
La o analiză de suprafaţă, sistemul maşină/ petrol/ oţel pare “blocat”
şi fără ieşire, întreaga infrastructură urbană globală fiind construită
pentru a acomoda obiectul fetiş al secolului trecut. În acelaşi timp,
economiile naţionale şi strategiile geopolitice globale sunt în mare
măsură „blocate” într-un complex în care industria de maşini este cheia
sistemului.
O reconversie a urbanismului dublată de o reconversie a energiei
folosite pentru asigurarea mobilităţii (din ce în ce mai necesară,
susţin multe voci) va duce în mod cert la dezechilibre politice
internaţionale. Reducerea cererii de petrol la nivel mondial va aduce o
presiune sporită şi chiar o destabilizare a sistemelor politice, unele
totalitare, din Orientul Mijlociu, Eurasia sau America Latină. În acest
context, poate ca nu întâmplător Arabia Saudită este una dintre
principalele investitoare în diversificarea resurselor energetice.
Alegerile unui anumit tip de urbanism sau altul au consecinţe pe termen
lung, ce depăşesc „simpla” stare de sănătate a populaţiei şi calitatea
vieţii în oraş. Alegerea de a construi o parcare în centrul oraşului, în
loc de a uşura viaţa pietonilor şi a bicicliştilor şi de a diversifica
transportul în comun, are, dacă nu resorturi, cel puţin consecinţe
strategice importante: indică „pariul” pus pe continuitatea complexului
„petrol/ oţel”, într-un scenariu de viitor de tip „business as usual”.
Este posibil însă ca în următorii 10 până la 20 de ani să asistăm la
„deblocarea” sistemului şi rearanjarea sa într-o nouă paradigmă
energo-economică, a producţiei/ distribuţiei/ consumului în care energia
renuvelabilă ar furniza modelul unei economii ciclice (nu linear
crescătoare) şi ar facilita un consum recalibrat. Este Bucureştiul
pregatit pentru această schimbare?
Alexandru Bălăşescu este doctor în antropologie. În prezent face studii
prospective. Cea mai nouă carte a sa este "Voios, despre noua ordine
globală".