Şi „balamaua” americană din Golf a început să scârţâie

Agravarea situaţiei din Bahrain, prin intervenţia forţelor din vecini împotriva protestatarilor care contestă familia regală, ar putea pune în pericol sistemul de „alianţe-balama” aflate sub umbrela de securitate americană. Potrivit acestei teorii, aliaţii SUA din Estul Europei sunt uniţi în destin cu cei din Orientul Mijlociu sau Estul Asiei. Toţi sunt amplasaţi în proximitatea unei puteri resurgente, în ascensiune sau r

Articol din ediţia nr. 21 a FP România, apărută pe 14 martie  

În mare măsura, astăzi, în Washington există sentimentul că Europa Centrală şi de Est este un succes geopolitic şi, în consecinţă, un capitol încheiat, că trebuie să mergem mai departe şi să ne reorientăm atenţia spre alte mize strategice, în regiuni ca Orientul Mijlociu şi Asia. Se uită însă faptul că Europa Centrală şi de Est este o piesă dintr-un puzzle geopolitic mult mai larg, făcând parte din aşa numitele periferii globale ale Statelor Unite.
 Aliaţii noştri din aceste regiuni - Polonia, România, Arabia Saudită, Bahrain, Coreea de Sud sau Taiwan - împărtăşesc anumite similarităţi. Se află în zone de falie geopolitică, în apropierea unor puteri cu ambiţii tradiţional predatoare. Sunt amplasaţi în proximitatea unei puteri resurgente, în ascensiune sau chiar revizioniste – Rusia, Iran, China. Şi de cele mai multe ori devin ţinta acestor puteri. Pierderea sau abandonarea unuia dintre aceşti aliaţi ar putea transmite unde de şoc geopolitice spre celelalte regiuni.
 
Nu putem să ne gândim la aceste regiuni ca fiind separate, că lucruri care se întâmplă într-o parte nu le afectează şi pe celelalte. Nu funcţionează astfel. Ceea ce se întâmplă în strâmtoarea Taiwan sau în Coreea de Sud este cu siguranţă urmărit de aliaţii Statelor Unite din Europa Centrală şi Orientul Mijlociu. Toţi sunt aliaţi care se află formal sau informal sub umbrela americană de descurajare. Simbolic, SUA au transferat, au extins acestora o parte din credibilitatea sa.
 
Din această perspectivă aceste regiuni sunt interconectate. Credibilitatea garanţiilor de securitate oferite de Statele Unite nu se limitează doar la o singură regiune. În consecinţă, pierderea credibilităţii SUA într-o anumită regiune subminează credibilitatea de ansamblu oferită de umbrela americană. Trebuie să înţelegem toate aceste interacţiuni şi gesturi simbolice ca fiind parte a unui joc psihologic al credibilităţii.
 
Cum putem influenţa percepţia celuilalt asupra voinţei noastre de a menţine status-quo-ul într-o anumită regiune? Şi cum putem menţine această percepţie în mintea unui potenţial challenger – China, Rusia sau Iranul? Fiind un joc psihologic, el nu se poate desfăşura exclusiv într-o singură dimensiune, doar prin declaraţii, angajamente pe hârtie (tratate defensive, articolul 5), ci trebuie să se sprijine şi pe o anumită componentă pragmatică vizibilă - acţiuni şi capabilităţi regionale. Altfel ar fi doar un angajament gol, lipsit de conţinut.

Jakub Grygiel este profesor de relaţii internaţionale la Johns Hopkins University.

Ediţia curentă a revistei include şi argumentul în acelaşi sens al lui Wes Mitchell, expert american în chestiunile Europei Centrale.