Tucidide şi războaiele prezentului
0
Doi urmaşi ai istoricului antic aduc la zi sfaturile maestrului: nu lungiţi războaiele, că le pierdeţi. După Irak şi Afganistan, acum Libia trimite la istoria războiului peloponesiac.
Articol din revista FP România nr. 22 (mai/ iunie 2011), apărută pe 16 mai.
De la istoricul atenian nu s-a mai inventat nimic în materie de strategii militare şi relaţii internaţionale, cred profesorii Athanassios G. Platias şi Constantinos Koliopoulos, care, în volumul Thucydides On Strategy: Grand Strategies In The Peloponnesian War And Their Relevance Today, compară Istoria războiului peloponesiac scrisă de Tucidide în secolul al V-lea î. Hr. cu războaiele lui Napoleon, cu cele două conflagraţii mondiale sau, mai aproape de noi, cu incursiunile trupelor americane şi internaţionale în Irak şi Afganistan.
Aflat în România la invitaţia Ambasadei Greciei şi a Fundaţiei EURISC, Athanassios G. Platias, profesor la Universitatea din Pireu, a explicat că ideile lui Tucidide, considerat fondatorul relaţiilor internaţionale, sunt valabile şi astăzi, deoarece natura umană nu se schimbă. Lucru valabil şi pentru state, care, indiferent de forma lor, nu-şi schimbă interesele şi nici dorinţa de a fi mai puternice pentru a-şi atinge aceste interese.
Pentru Tucidide, chestiunea strategiei este foarte simplă: dacă identifici interesele marilor puteri, echilibrul puterilor şi corelaţia forţelor e foarte uşor să ştii cum vor evolua lucrurile, fie în vremuri de pace, fie de război. Iar teoriile strategice sunt universale şi nu se schimbă în funcţie de evenimente, timp sau loc.
Istoria conflictelor se repetă
Pornind de la conflictul dintre atenieni şi spartani, Tucidide dă o serie de sfaturi practice pentru puterile care se implică în războaie: nu trebuie să fie prea lungi, deoarece sprijinul iniţial din partea populaţiei scade, accentuat şi de costurile tot mai mari. Învăţătură pe care elitele politice şi militare americane au descoperit-o după Vietnam, când au încercat să găsească la Tucidide explicaţia pentru eşecul unei mari puteri în confruntarea cu o ţară mică. Cum istoria se tot repetă, Washingtonul a pierdut sprijinul populaţiei, şi a unei mari părţi a propriilor aliaţi, şi în conflictele prelungite din Irak şi Afganistan. Cât despre evaluarea post-conflict aceasta este subiectivă. „Pentru Bush războiul din Irak s-a încheiat cu o victorie, în viitor concluzia va fi poate alta“, spune profesorul Platias.
Prevenirea conflictelor, echilibrul puterilor şi atingerea obiectivele prin intermediul alianţelor sunt conceptele de bază în lumea elenă din perioada lui Tucidide. Ce mai observă istoricul: întotdeauna interesul unui stat prevalează, chiar şi în faţa legilor internaţionale, a legilor naţionale sau a alianţelor strategice. Cât despre acestea din urmă, Tucidide susţinea că marile puteri au întotdeauna nevoie de alianţe cu statele mici, de la care primesc resurse în schimbul asigurării securităţii.
Ce arme n-are UE
La ora actuala, în pofida Tratatului de la Lisabona şi a încercărilor de a vorbi pe o singură voce, Uniunea Europeană nu reprezintă decât o puternică alianţă economică.
Dacă este adevărat că interesele naţionale prevalează în faţa altor interese, l-am întrebat pe Athanassios Platias care sunt şansele ca Uniunea să se transforme într-un actor global. „Dacă statele-nucleu vor ajunge la concluzia că interesele lor sunt mai bine reprezentate prin intermediul instituţiilor europene vor adânci unificarea la nivel politic şi vor crea o uniune care va avea şi coerenţă politică, pe lângă puterea economică.“
Progresele în plan militar reprezintă ultimul pas în transformarea UE. „În prezent, investiţiile militare sunt puse pe planul al doilea, deoarece UE trebuie să abordeze criza economică. Dar dacă nu va investi în armată, nu va fi niciodată un jucător global“, a mai precizat el.
Cătălina Mihai este jurnalistă la Adevărul, secţia Externe.
Se încarcă comentariile...
