Scutul investiţiilor în România

România joacă în echipa NATO şi UE. Dar Europa ce joc joacă? Toţi pentru unul şi unul pentru toţi” sau “Scapă cine poate”?

Articol din dosarul "Ce parteneriat româno-american?", publicat în  ediţia nr. 25 a FP România

Întrebarea frecventă a ultimei perioade este: Ce aşteaptă investitorii din România sau care se uită la oportunităţile din ţara noastră de la anul 2012? Întrebarea este legitimă în contextul în care în acest moment  companiile şi-au definit planurile de activitate, bugetele şi obiectivele pentru anul următor. Întrebarea cuprinde însă şi alte aspecte: care va fi impactul momentului electoral asupra investiţiilor şi companiilor? Majoritatea reprezentanţilor mediului de afaceri optează pentru nevoia stimulării creşterii economice, a creării de locuri de muncă, a dezvoltării sectoarelor cu potenţial veritabil – energia, agricultura, IT – a scăderii impozitului pe muncă, în condiţiile în care este nevoie de schimbarea modelului de creştere de la unul axat pe consum la unul bazat pe producţie de bunuri şi servicii şi export. Oricare ar fi desenul şi culoarea Executivului şi Parlamentului anul viitor aceste teme vor trebui abordate în cheie conservativă, pentru simplul motiv că lumea nu va ieşi din criza economică, iar la noi, resursele pentru programele populiste nu vor exista. Toate acestea teme sunt recurente şi abordarea lor a fost necesară în fiecare an, de la aderarea noastră la UE şi va continua să fie obligatorie şi pentru anii care urmează.

Cum va arăta Europa?

În sens mai larg, întrebarea atinge însă un sentiment mult mai profund, valabil nu doar pentru investitori cât pentru toţi cetăţenii României, ai Europei, ai lumii vechi şi noi deopotrivă. Şi acest sentiment profund se numeşte FRICA. Cum va arăta Europa în 2012? În acest moment putem doar bănui desfăşurarea unor discuţii dure, fundamentale, asupra viabilităţii şi formei viitorului european. Politic, economic, social, strategic. Va fi Europa un proiect în care se va contura  necesitatea integrării şi mai accelerate şi rezolvarea rezonabilă, eficientă a actualelor probleme financiare pentru întreg spaţiul său? Vom asista, dimpotrivă, la o dezintegare a echipei Europa în zone euro şi zone non-euro, cu consecinţe imprevizibile în acest moment pe termen scurt, mediu şi lung? Manifestarea monetarismului se apropie de apogeu şi se confruntă cu o slabă calitate a leadershipului european în momente de mare tensiune. De unde şi problemele grave cu care se confruntă Europa. Se vorbeşte despre necesitatea unui „new economic model”, dar a fost cineva în stare să îl definească până acum? Ştim să operam altfel decât cu noţiuni legat de „resurse puţine - preţuri în creştere - profit”? Pe de altă parte, revenirea economică a Statelor Unite nu se manifestă în măsura în care poate reprezenta un factor de stabilitate sau de credibilitate pe termen mediu şi lung. Lumea economică „nouă” – China, Rusia, Brazilia etc. – nu poate empatiza cu problemele actuale ale economiilor mature pentru simplul motiv că ultimul deceniu a fost cel mai bun în termenii creşterii economice în  aceste geografii – de aici şi îndemnul unor lideri politici din aceste ţări ca Europa şi SUA să îşi „rezolve problemele”.
În aceste condiţii, investitorii care se uită la plasarea capitalului sau la rentabilizarea acestuia se află în faţa unor mari dileme care au prea puţină legătura cu România. Economia românească se bazează pe aportul şi prezenţa marilor corporaţii şi este dependentă de performanţa principalilor săi parteneri comerciali. În procesul de globalizare corporaţiile urmează politica, iar politica urmează corporaţiile. Cu alte cuvinte, când politica ajută fenomenul globalizării, corporaţiile se extind. Când situaţia economică şi politică în ţările de origine se înrăutăţeşte, corporaţiile „taie marginile”, se retrag pentru a proteja pieţele interne, de care depind. În acest proces de flux şi reflux o ţară ca România poate rezista, printre altele, dacă are capital autohton puternic. Acest lucru însă nu se întâmplă. Investitorii aşteaptă de la anul 2012 măsuri concrete de stimulare a capitalului autohton şi de creştere a clasei de mijoc, ca factori tampon în faţa crizei economice europene.

Pe termen lung

Revenind la marile corporaţii şi în special la cele americane, este bine că România are un scut anti-rachetă amplasat pe teritoriul său. Deşi acest lucru în sine nu reprezintă un element determinant pentru un investitor, constituie totuşi o plasă de siguranţă. În ce sens? Corporaţiile prezente în România sau cele care privesc spre noi, îndeosebi cele din energie, au nevoie să facă investiţii masive pentru explorări şi exploatări. Este important pentru aceste companii să ştie că investiţiile lor sunt protejate. Scutul reprezintă un element de protecţie a acestui tip de investiţii. Pentru că el reprezintă o opţiune geopolitică pe termen  lung. România a ales să joace în echipa Europa şi NATO pe termen lung.
În acelaşi timp, sursele de creştere economică a României nu pot şi nu trebuie să ocolească economiile care au demostrat o creştere economică importantă în ultimii zece ani. Şi aici intervine un alt paradox. China a semnat cu mai multe ţări europene programe masive de investiţii. Câte însă se realizează? Şi de ce nu se realizează? Cât de autentică este dorinţa Europei de a-şi deschide piaţa unor ţări precum China ? Cât de autentică este – în ciuda câtorva paşi importanţi – dorinţa Europei de a  avea, spre exemplu, o piaţă liberalizată, unică, a energiei?
România joacă în echipa Europa şi trebuie să joace şi când pierde, şi când câştigă, şi acasă şi în deplasare. Dar Europa, ce joc joacă? Aceasta este întrebarea nerostită a investitorilor şi răspunsul îl vom afla în curând.

Alexandra Gătej este preşedinta Camerei de Comerţ Americane în România – AmCham.