Revenirea războiului de clasă

Jefuitori în centrul orașului Birmingham, în timpul revoltelor din Marea Britanie.

De la începutul anului epidemia protestelor sociale din sud se extinde. Pe rând Grecia, Spania, Portugalia, au devenit scena unor ample proteste sociale. Revoltele urbane din Anglia sunt doar forma extremă a indignării unor largi categorii de cetăţeni europeni.

Nu este o coincidenţă că revoltele din Europa şi în special cele din Marea Britanie se întâmplă într-un moment în care cheltuielile publice sunt masiv restructurate. Tăierile afectează disproporţionat categorii sociale care depind de anumite servicii guvernamentale. În intenţia lor de a reduce un stat umflat de laburişti (care au pompat foarte mulţi bani în educaţie, sănătate şi în tot felul de servicii pentru tineri precum numeroase „job and retraining centers”), conservatorii au acţionat eminamente din convingere ideologică. Ei au pornit de la premisa că responsabilitatea statului va fi transferată pe umerii „marii societăţi”- iniţiativelor private voluntare. Dar un lucru simplu pe care îl înţeleg cei care s-au revoltat este unde a început criza-în sectorul bancar privat. Mai înţeleg şi faptul că statul a fost alături de banci, sărindu-le imediat în ajutor şi recompensându-le iresponsabilitatea, iar acum este plin de datorii. Ceea ce nu înţeleg ei este de ce acum statul nu este şi alături de ei. Lor cine le oferă bail-out-ul? Cine le asigură spatele? E uşor să spui că de vină sunt bandele de hoţi, dar nu putem să negăm că toată această redistribuţie a veniturilor şi finanţărilor publice nu a jucat un rol în provocarea violenţelor urbane. De fapt ne aflăm în faţa unei resurgenţe a politicii de clasă şi a conştiinţei de clasă, în Europa şi chiar în Statele Unite. Dar diferă de epoca precedentă, de anii ’80. Atunci, conflictul era între stat şi sindicate. Astăzi avem pe de o parte plătitorii de taxe, care economisesc bani şi trăiesc atât cât le este plapuma, care contribuie la bugetul de stat, dar care văd foarte puţine beneficii guvernamentale. În general pentru că nu au nevoie, fiind super bogaţi sau aparţinând clasei de mijloc. Mesajul lor este că dau la stat mult mai mult decât primesc inapoi. De cealaltă parte se află cei săraci care au nevoie de sprijinul statului-de educaţie, de servicii medicale- şi care sunt angajaţi direct de către guvern sau primesc anumite ajutoare şi beneficii din partea statului. Ei sunt marii perdanţi în urma restructurării statului asistenţial. Este tendinţa pe care o vedem peste tot în Europa de astăzi. Pe de o parte contributorii strigă astăzi statul a devenit prea mare, este prea îndatorat, deci să îl reducem. De cealaltă parte sunt cei care spun – Hei, nu noi am creat criza. De ce ne tăiaţi beneficiile? Pe acest fond se redeşteaptă conştiinţa de clasă. Mă aştept la tot mai multe revolte de acest tip. în special anul viitor. când tăierile vor începe cu adevărat să muşte. Peste tot în Occident se vorbeşte de perioade lungi de austeritate. Însă istoria ne arată că acestea nu arată prea bine.

Ce urmează
Nu cred că a fost o revoltă consumeristă. S-a furat orice, fără discriminare. Pare mai degrabă atitudinea unor oameni care spun – “Putem face ce vrem. La naiba cu guvernul, cu bogaţii, noi controlam lucrurile”. Disparitatea dintre bogaţi şi săraci poate deveni atât de profundă încât aceştia din urmă ar putea să dea foc maşinilor, caselor, să le răpească până şi copiii bogaţilor. Lucrurile astea s-au mai întamplat în trecut. Revoltele nu se întâmplă în fiecare zi, ci doar atunci cand oamenii simt ca sunt aruncaţi în faţa trenului.
Ne mai permitem statul asistenţial? Europa are o problema demografică pe care nu o poate nega şi care ne forţează să regândim modul în care finanţăm statul asistenţial. Este fără îndoială o criză a statului asistenţial de modă veche. Trebuie să ne orientăm către un sistem bazat mai mult pe contribuţii individuale - pentru propria pensie, propria asigurare de sănătate- şi pe responsabilitatea personală. Problema cea mare nu este pensia (se poate regla), ci asigurarea de sănătate. Aşteptările noastre faţă de spitale şi medici au crescut în pas cu progresul tehnologic. Dar aceste servicii - tehnologia, medicamentele- sunt foarte scumpe. Avem nevoie de o reformă a statului asistenţial, nu de renunţarea la el. Coturul viitorului stat al bunăstării ar putea fi unul mai puţin generos, contribuţiile mai mari şi pe perioade mai extinse, cu un element privat puternic.
 
Matthias Mathhijs este lector la Johns Hopkins School of Advanced International Studies (Bologna Center). Este autor al cărţii „Ideas and Economic Crises in Britain From Attlee to Blair” (2010).