Nedim Gürsel : Europa trebuie să integreze Turcia și Ucraina
0
Diferendele dintre statele membre developate încă o dată de criza economică amintesc tema federalismului european – anume utilitatea unei integrări paralele cu dificultatea concretizării ei. Oficial, Bruxellesul lucrează la înaintarea politicii inverse de regionalizare. În paralel, adastă întrebările asupra continuării extinderii Uniunii – mai ales cu Turcia. Cum arată viitorul UE? – mai federală sau mai regională? cu Ankara
FP România:Cât de necesară este pentru mersul Europei aprofundarea integrării politice şi economice?
Nedim Gürsel: Odată cu apariţia crizei economice s-a spus că Europa este în pană şi că a salvat Grecia în ultimul moment. S-a pus accentul, în această afirmaţie, pe economie. Dar s-a uitat că Europa reprezintă mai ales un ansamblu de valori. Pentru mine, atunci când apăr cauza Turciei şi aderarea sa la UE, acesta este unul dintre aspectele vitale căci, practic, de la acordul vamal semnat în 1995, Turcia, a 17-a economie a lumii, este deja pe jumătate integrată. Din păcate, astăzi tendinţa este de a uita că la început UE era un proiect pentru pace, un ansamblu de valori: trebuie să ne reamintim acest lucru. Cred că, exceptând ceea ce s-a întâmplat în Balcani, după destrămarea Iugoslaviei, Europa este un imens succes ca şi proiect. Nu sunt chiar un ghicitor, pentru a prevede cum va evolua acest proiect, dar ceea ce pot spune, cu siguranţă, este că, în ciuda problemelor economice cu Grecia, cu alarma dată de ţări ca Portugalia, Spania şi chiar Italia, în ceea ce priveşte scopul său iniţial, în ciuda a tot şi a orice, avansăm. Important este ca şi viitorul să ne dea dreptate. De ce spun asta? Deoarece constat că în sânul ţărilor UE se observă o creştere în intensitate a ideilor de extremă dreapta, în contradicţie cu valorile europene. Am văzut ce s-a întâmplat în Olanda, iar Belgia ar putea exploda pur şi simplu din cauza partidului flamand de extremă dreapta. Nicolas Sarkozy duce şi el o politică dură de dreapta, pentru a nu spune de extremă dreapta, în ceea ce-i priveşte pe străini şi pe romi.
În ceea ce este legat de viitorul instituţiilor politice, cred că este încă prematur să ne pronunţăm dacă vom evolua spre o Europă federală sau dacă regiunile vor câştiga această partidă.
Ce şanse are continuarea integrării? Ţinând seama şi de eventualele noi extinderi, deci de înmulţirea intereselor şi a personalităţilor de acomodat?
Deocamdată, ceea ce îi lipseşte Europei este o politică externă consecventă. UE nu este capabilă încă să conteze în afacerile globale. Pentru a reuşi să ajungă la acest punct, trebuie să integreze şi Turcia, care este o putere regională importantă. Dacă Europa vrea să ducă o politică externă consecventă în Caucaz şi în Orientul Mijlociu, trebuie să continue, în ciuda problemelor actuale, extinderea: Turcia şi Ucraina trebuie integrate cât mai repede. Există, sigur, persoane care afirmă că Europa e deja în pană, că în 27 deja funcţionăm prost. Le răspund că este adevărat, dar că în viitor trebuie să aibă un cuvânt de spus. Repet: cred sincer că cele mai importante aspecte ale proiectului european sunt valorile sale, pacea ca dorinţă iniţială, păstrarea valorilor în faţa creşterii xenofobiei şi a ideilor de extremă dreapta.
Sunt mai puţin optimist decât acum câţiva ani în privinţa extinderii. În ceea ce priveşte celelalte ţări sunt mai multe şanse, dar în ceea ce priveşte Turcia va fi extrem de dificil. Pe de o parte există refuzul celor două mari puteri europene, Franţa şi Germania, pe de altă parte a intrat în ecuaţie şi factorul turcesc. Dacă privim de aproape sondajele populare, ceea ce numim "dorinţă de Europa" a scăzut, mai ales printre tineri care, agăţaţi de un fel de reflex de mândrie naţională, nu mai vor să intre în Europa. Partidul care se află de şapte ani la putere, AKP, din care face parte primul-ministru Recep Tayip Erdogan, a făcut totul pentru ca negocierile de adeziune să demareze în 2005. A început reforme pentru a adapta ţara criteriilor de la Copenhaga, dar acum am impresia că este pe cale să poarte o politică ceva mai independentă în raport cu Europa, iar dovada este dosarul iranian. Pentru prima oară în politica sa externă recentă, Turcia nu a mai urmat ţările europene şi Naţiunile Unite. A semnat un tratat separat cu Brazilia. Relaţiile cu Israelul, excelente până acum doi ani, aproape că nu mai există; cu Rusia lui Putin a semnat acorduri foarte importante, mai ales energetice, iar Europa nu pare a fi încă foarte conştientă de importanţa acestora. Energia europeană va fi curând dependentă de Turcia, în aceste condiţii ar fi mai bine să ai Turcia înăuntru decât afară. În fine, în această conjunctură, oficialii turci afirmă că ţara este în continuare pe orbita proiectului european, însă în practică întâlnim ceea ce se numeşte o alunecare de axă a politicii externe a Turciei. Mi-e teamă că adeziunea la UE nu mai este considerată de către oamenii politici ca un scop în sine. O evoluţie interesantă, deci, în raport cu viitorul Europei. Dacă Turcia nu mai aderă, ar însemna că extinderea a luat sfârşit. Vor exista 27 sau poate 31 de membri, cu Croaţia, Serbia, Albania, Macedonia, intrate în UE. Dar ar fi păcat ca o ţară ca Turcia, care a făcut atâtea eforturi, mai ales în domeniul democraţiei, să fie lăsată pe dinafară pentru că europenii nu au acceptat ideea unei ţări musulmane care ar fi adus ceva culoare acestei Uniuni Europene. În raport cu cultura sa... O ţară musulmană care ar fi demonstrat că islamul nu este incompatibil cu democraţia şi criteriile UE.
Ministrul francez de externe, Bernard Kouschner, afirma că integrarea Bosniei-Herţegovina ar putea crea un precedent pentru Turcia...
Sunt deja în interiorul UE mai mult de zece milioane de musulmani, dintre care două milioane de turci în Germania, patru milioane de musulmani de toate felurile în Franţa. Însă cazul musulmanilor din Bosnia este, totuşi, diferent, căci, ca şi entitate politică, ţara numără trei comunităţi religioase diferite: musulmani, catolici, sârbi ortodocşi. În Turcia, aproape 99% din populaţie este musulmană, creştinii aproape că nu există, exceptând aproximativ 3.000 de greci la Istanbul, 60.000 de armeni... Creştinii din sud-est au emigrat deja în Suedia, în majoritate, deci mesajul pe care Europa l-ar da lumii musulmane nu ar fi acelaşi integrând Bosnia şi uitând Turcia.
Putem, deci, să ne aşteptăm ca într-o bună zi, Ankara să declare, asemeni Elveţiei sau Norvegiei, că nu vrea să adere, ci doar să aibă acces la spaţiul Schengen şi, eventual, moneda unică? Capitalele europene au luat din UE ceea ce au avut nevoie...
Nu este exclus, dar deocamdată Turcia rămâne candidată. Dar dacă lucrurile continuă să evolueze în direcţia actuală, ceea ce imaginaţi mi se pare extrem de probabil.
Revenind la regionalizare... În criteriile de adeziune la UE, textele oficiale pun mare preţ pe politica regiunilor. Care este situaţia aplicării acestui faimos capitol 21 în Turcia?
Situaţia este foarte diferită, căci în Turcia descentralizarea nu există. Ţara trebuie să facă încă reforme în acest sens. Dintre cele şapte regiuni ale Turciei, problema este pusă de regiunea din sud-est, populată de majoritatea kurdă, care doreşte o regionalizare accentuată, cu o eventuală autonomie. Sistemul administrativ turc rămânând încă centralizat, în comparaţie cu Franţa sau Spania, problema regionalizării se pune diferit.
Revenind şi la federalizare. Este un apanaj al marilor puteri statale: Statele Unite, China... Ar avea UE o mai mare greutate la masa negocierilor cu aceşti parteneri dacă ar deveni o federaţie?
Nu sunt un partizan al federalismului. Chiar dacă construcţia europeană este o construcţie supranaţională, cred că statele care o constituie nu trebuie să dispară, căci ele au un rol de jucat, o funcţie în raport cu istoria Europei. Statele Unite nu datează decât de două secole. În Europa există însă o veche tradiţie etatică a statului-naţiune, nu vom putea crea un sistem federal puternic într-un interval scurt de timp. Naţiunile europene rămân încă ataşate identităţii lor, culturii lor şi, pe de altă parte, există şi tendinţa foarte puternică spre regionalism, care se exprimă constant. Naţiunile ar putea fi o contra-măsură interesantă pentru izbucnirile regionaliste.
Interviu realizat de Iulia Badea Guéritée, responsabilă cu rubrica România/Moldova pentru Presseurop şi Courrier International - Paris.
Profil
Scriitor turc stabilit la Paris, membru fondator al Parlamentului Internaţional al Scriitorilor şi profesor la Sorbona, Nedim Gürsel (1951) este un eurofon convins si un militant ardent pentru intrarea Turciei în Uniunea Europeană. Cartea sa, "Fetele lui Allah", interzisă la apariţia sa în Turcia ca fiind blasfematoare, va apărea la editura Nemira.
Se încarcă comentariile...
