Kemal Kilicdaroglu – reformatorul opoziţiei turce

Kemal Kilicdaroglu, liderul CHP, prezent la o manifestaţie electorală din Istanbul, 27 mai.

Alegerile generale din Turcia sunt primul mare test pentru Kemal Kilicdaroglu, preşedintele principalului partid de opoziţie. Miza lui Kilicdaroglu a fost să transforme CHP-ul dintr-un partid idiosincratic, într-un partid modern de stânga. Dar va reuşi construcţia politică înjghebată de Kilicdaroglu în ultimul an să zădărnicească obţinerea unei supermajorităţi AKP?

Articol din FP România nr. 22  (mai/ iunie 2011), apărută pe 16 mai.

Opoziţia turcă a avut mult de suferit, în ultimul deceniu, în urma succesului electoral al actualului partid de guvernământ, care conduce Turcia din 2002, la numai un an după apariţia sa pe scena politică. Practic, succesul AKP-ului, venit din abilitatea liderilor partidului de a coagula susţinere atât din partea zonei mai conservatoare a societăţii turceşti dar şi a clasei de mijloc, a condamnat opoziţia la o lungă perioadă de  abstinenţă politică. Totuşi, succesul electoral al conservatorilor din AKP a obligat şi principalul partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), de orientare kemalistă, să se reformeze şi să-şi schimbe discursul politic.

În primăvara anului trecut, în urma unui scandal sexual, preşedintele Deniz Baykal a demisionat, funcţia de preşedinte revenindu-i lui Kemal Kilicdaroglu, un birocrat ambiţios, care a ocupat funcţia de director al Agenţiei pentru Securitate Socială, înainte de a intra în politică în 1999. Profilul social al lui Kilicdaroglu poate fi un atu pentru partidul pe care îl conduce. Acesta este membru al sectei Alevi, cunoscută pentru interpretarea sa liberală a Islamului iar din punct de vedere etnic, Kiricdaroglu provine dintr-o sinteză atipică. Se presupune că mama sa provine dintr-o familie de armeni, la fel ca şi soţia, care se trage dintr-o familie mixtă. Însuşi Kilicdaroglu a mărturisit că descinde dintr-un vechi trib Turkmen care s-a stabilit în Anatolia cu multe secole în urmă.

O reformă politică internă

După ce a reuşit să acceadă la preşedinţia partidului, Kilicdaroglu a încercat să-l transforme într-o mişcare social-democrată dinamică şi modernă, încercând să renunţe la garda veche kemalistă, care favoriza, mai degrabă, o modernizare secularist-naţionalistă în defavoarea unei democratizări reale a scenei politice. Reforma a început cu susţinerea oamenilor politici tineri. În decembrie 2010, alegerile organizate în partid au condus la reformarea structurilor politice. În Adunarea partidului, un organism cu 80 de membrii, după alegeri doar 34 mai puteau fi asimilaţi vechii mişcări kemaliste şi nici aceştia nu erau dintre cei mai conservatori. Conducerea partidului a încercat să creeze un echilibru între lumea afacerilor şi sindicate, 11 membrii provenind din zona business şi 10 din cea a activismului sindical. De asemenea, în noua Adunare femeile ocupă un număr de 21 de locuri, record pentru CHP.

O altă instituţie a partidului, puternicul Comitet Executiv, format din 18 membri, a suferit o reformare profundă, având în componenţă 17 noi figuri politice.  Din noul Comitet Executiv fac parte intelectuali ca Binnaz Toprak, activişti şi militanţi pentru drepturile omului ca Sezgin Tanrikulu şi Izzet Cetin şi diplomaţi pro-atlantişti ca Faruk Logoglu şi Osman Koruturk. Apariţia acestor oameni în prim-planul partidului indică încercarea CHP de a veni în întâmpinarea unor categorii sociale ca turcii liberali, votanţii rurali şi gulerele albastre.

Personal, Kilicdaroglu a încercat să se promoveze ca un lider reformist, sensibil la problemele sociale şi economice ale turcilor pe plan intern şi adoptând un ton europenist şi atlantist în privinţa relaţiilor externe. Deşi, pentru a menaja unele sensibilităţi din zona partidului său a calificat problema kurdă ca fiind de ordin socio-economic şi nu etnic, acesta s-a pronunţat favorabil asupra introducerii limbii kurde în programa şcolară şi chiar, pe termen lung, asupra învăţământului în limba kurdă. De asemenea, a afirmat că susţine coborârea pragului electoral la 6%, faţă de 10% cât este în prezent, permitând astfel accederea în Parlament a partidelor mici, în special cele ale minorităţilor etnice.

Atitudinea sa deschisă faţă de minorităţile etnice sau religioase este un atu pentru noul lider al CHP, într-o ţară în care naţionalismul secularist şi etnicist de inspiraţie kemalistă a dominat politica timp de aproape un secol.

În privinţa politicii externe a Turciei, Kilicdaroglu, care nu vorbeşte nicio limbă străină, s-a poziţionat instinctiv pe nişa lăsată liberă de politica AKP-ului. Autonomia crescută a Turciei în raport cu Occidentul şi noua sa politică faţă de Orientul Mijlociu şi Asia Centrală a permis preşedintelui CHP să renunţe la circumspecţia clasică a liderilor kemalişti faţă de implicarea pe scena internaţională şi să militeze în favoarea relaţiilor cu NATO şi a admisiei în Uniunea Europeană. Când guvernul a acceptat proiectul scutului antirachetă propus de NATO, CHP-ul a ales să nu comenteze decizia. De asemenea, informaţiile relevate de cablogramele wikileaks referitoare la folosirea aeroporturilor din bazele turceşti pentru transportul suspecţilor de terorism, capturaţi de Statele Unite, nu au fost exploatate electoral de Kilicdaroglu.

Deşi toate reformele întreprinse de actualul lider al CHP au vizat victoria în alegeri, AKP pare să câştige detaşat şi, în cazul în care celălalt partid parlamentar al opoziţiei, Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP), nu reuşeşte să atingă pragul de 10%, AKP va reuşi probabil să-şi impună agenda – în principal reforma constituţională – fără mari probleme. În cazul în care rezultatul alegerilor va fi nefavorabil, Kilicdaroglu a anunţat că va renunţa la funcţia de preşedinte iar lupta pentru putere în principalul partid de opoziţie va izbucni iarăşi.