"Franţa este un animal politic, care are şi o doză de sălbăticie". Cum votează francezii

Christophe Barbier. Semn distinctiv: eşarfă roşie - în permanenţă. Dar nu este de stânga. Nici de dreapta. Este, pur şi simplu, „the Journaliste", jurnalistul prin excelenţă, echidistant şi echilibrat, lucid şi pertinent, fără a-şi menaja nici săgeţile, nici vitriolul, dar cu talent şi parcimonie. Cu stil. Autor al unei apariţii inedite pe piaţa franceză a cărţilor consacrate alegerilor prezidenţiale, din 2012 şi de tot

Iulia Badea-Guéritée: „Politica este o minciună", scrieţi în cartea Maquillages, la politique sans fard. Scrutinul prezidenţial este, deci, în general, teatru scurt. Există vreun motiv ca francezii să meargă la vot?

Christophe Barbier: În primul rând, nu este doar teatru, ci şi teatru. Uneori este mai întâi teatru, iar când avem şi specialişti în comunicare, ca Nicolas Sarkozy, teatrul este primordial. Trebuie să învăţăm să privim dincolo de comunicare, de machiaj, pentru a găsi ideile şi sinceritatea actorilor. Este posibil. Trebuie ca francezii să voteze, să fie interesaţi de politică, pentru că unele lucruri nu vor reveni niciodată, nici măcar în teatru. Pentru că, în primul rând, Franţa este o putere nucleară, iar datoria noastră va fi mereu de a alege pe cineva capabil să apese pe buton, să fie ultima noastră apărare în caz de dramă. Nu trebuie să uitam, apoi, că Franţa se află la o răscruce. Fie se reformează, fie intră intr-un anumit declin. Este greu de ştiut din start cine va fi bunul reformator, şi de aceea este necesar să avem încredere în alegători. Nu este soluţia ideală, ştiu, nu suntem niciodată siguri că rezultatul e cel bun, dar, aşa cum spunea Winston Churchill, „este cel mai prost dintre sisteme, exceptându-le pe toate celelalte". Tradiţia franceză a alegerilor, de la Revoluţie încoace, sufragiul universal este foarte important. Un fel de drept divin, care făcea regii pe vremuri, s-a transformat azi într-un drept al poporului, care crează specia aceasta nouă de rege - preşedintele pentru cinci ani.

Dacă „Franţa este un animal politic", cum scrieţi, deci sălbatic, politica franceză este doar o afacere bazată pe răzbunări? Sau un foileton siropos?

Există răzbunare, există violenţă. Este adevărat că Franţa este un animal politic, care are şi o doză de sălbăticie. Francezii nu au milă, dar deloc, nici cu candidaţii pe care nu-i aleg, nici cu cel ales. Am văzut în cazul lui Nicolas Sarkozy cum poate apărea, din senin, dizgraţia. El a fost victimă a unei respingeri care ţine de dizgraţia personală. Franţa nu face politică cu creierul, ci cu inima şi intestinele. Rezultatul este iraţional. Este violent, dar este violent şi atunci când este pozitiv. Există poveşti de dragoste, există entuziaşti, ca Sarkozy în 2007, Charles de Gaulle, François Mitterand în 1980, există şi entuziasme fabuloase, urmate, evident, de mari deziluzii. Dar poveştile de dragoste nu se fac gândind, ci urmând pasiuni, avânturi, chiar dacă ulterior suntem dezamăgiţi şi povestea se termină prost. Este identic în politica franceză, ea funcţionează ca o idilă amoroasă.

Pe acest fundal pasional şi pasionat, ce culoare are Franţa?

Culoarea Franţei nu este griul, cum credea Mitterand. Pentru mine, culoarea este, atunci când este roşie, un roşu înflăcărat, atunci când este alb, un alb strălucitor, când este albastru, un albastru profund. Iar pentru cele trei culori ale drapelului, Franţa se investeşte de fiecare dată total. Am văzut asta în mai 1968, pe timpul Comunei, în 1871, al Revoluţiei din 1789. Când Franţa alege roşul investiţia este totală. (…)

Christophe Barbier este un cunoscut jurnalist francez. A făcut jurnalism politic la Le Point şi Europe 1, apoi a urcat în redacţia L’Express până la funcţia de director de redacţie. Iulia Badea-Guéritée este editoare pentru limba română la Presseurop.eu şi Courrier International.

Citeşte versiunea integrală în revista FP România, ediţia nr. 28 (mai/ iunie 2012), care apare pe 21 mai.