Belgia, primul an fără guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 13 iunie, se împlineşte fix un an de când politicienii aleşi nu se pun de acord asupra unui nou guvern. Belgienii plătesc câte un euro pe zi pentru politicieni care au uitat că reprezintă interesele unei populaţii care i-a votat cu speranţa că ţara va ieşi din impas, reclamă un tânăr belgian devenit vocea nemulţumirii naţionale.

Articol din ediţia nr. 21 a FP România.(martie/aprilie).

Cel mai celebru belgian al ultimelor luni nu este Herman van Rompuy. Nici regele Albert al II-lea. Ci un jurnalist radio, un puşti cu părul vâlvoi care a postat un film pe You Tube. „Un mesaj personal, o chemare neutră”, spune el. „Dar 300.000 de persoane au văzut deja filmul meu. Se pare că a atins o coardă sensibilă”. 4 minute şi  20 de secunde care exprimă ceea ce francezii numesc ras-le-bol (prea plinul).

De fapt, Kris Janssens este sătul: „Ştiu că a vorbi despre politica belgiană strică ambianţa; însă nu mai înţeleg nimic; senatorul flamand Rik Torfs zice că a venit momentul să stăm şi să ne gândim calm; pardon? Oamenii ăştia nu au nici o ruşine? Dacă un instalator zice că va veni să-ţi repare baia peste 200 de zile, dar îţi ia banii înainte, îi intentezi un proces, nu? Noi de ce nu am face la fel? Nu există oare o lege care să spună că aceşti parlamentari sunt OBLIGAŢI să formeze un guvern? N-ar trebui să-i trimitem în judecată pentru că plătim 10 milioane de euro pe zi fără guvern? un euro pe cap de belgian. I-am ales pe aceşti oameni. Păi, treceţi la treabă odată! Oamenii aceştia mai au un contact cu realitatea? Nu mai avem nici o soluţie, trebuie să ieşim în stradă. În republicile bananiere şi în ţările corupte oamenii coboară în stradă. Noi reflectăm calm din fotoliu. Ne-am pierdut deja demnitatea, de ce nu facem la fel?”.

Kris Janssens are dreptate. Şi este, de fapt, flamand. Janssens nu este singurul indignat. Belgia nu mai are un guvern stabil de la alegerile federale din 10 iunie 2007, iar ceea ce se întâmplă din 13 iunie 2010, de când partidul independentist flamand al lui Bart De Wever (Nieuw Vlaamse-Alliantie - NVA) a ajuns la putere, este doar cireaşa de pe tort. Spre marea dezamăgire a belgienilor care votează asemeni lui Sisif: degeaba.

O capitală independentă

Independenţa Flandrei este dificil de atins, aproape imposibil, atâta timp cât separarea Flandrei de Valonia pune în dificultate mai ales capitala. Sediu al instituţiilor europene, francofonă în proporţie de 95 %, regiunea Bruxelles – Capitale se află geografic pe teritoriul regiunii Flandra, însă este de sine-stătătoare. În plus, dacă flamanzii se încăpăţânează să ceară independenţa, valonii ţin cu dinţii de ţara lor.

Cândva, francofonii erau bogaţi iar flamanzii săraci. Odată cu prăbuşirea siderurgiei, rolurile s-au inversat, iar flamanzii par să nu fi uitat umilinţele la care au fost supuşi odată. Este răzbunarea cea mai bună dintre soluţii? „Unde este celebrul compromis à la belge?", se întreabă Dorothée Bouillon, purtătoare de cuvânt a Bisericii protestante unite din Belgia. Criza din guvern a coborât în stradă şi a intrat în temple şi biserici.

Se cere solemn să fie sesizată Uniunea Europeană: balamucul belgian se joacă sub nasul ei, iar naivitatea de a crede că ce se întâmplă aici mâhneşte doar pe belgienii ne-ar putea costa scump. Este referendumul o soluţie? „Nu cred, ne răspunde Kris Janssens. Cred că va complica şi mai mult lucrurile. În schimb, ne trebuie ceva, un acord între ei”. Un referendum cu rezultat neaşteptat nu va zgudui doar monarhia belgiană, ci, asemeni unui tsunami, întreaga Europă.

Falia lingvistică

Cărţile au fost aruncate demult, din 1830, când odată cu crearea regatului s-a creat şi o falie între flamanzi şi olandezi. În timpul războaielor mondiale soldaţii flamanzi nu înţelegeau ordinele superiorilor francofoni. Astăzi politicienii trasează linii lingvistice în curţile şcolilor, ca la Anderlecht, şi discută despre naţionalitatea automobiliştilor care ies de centura Bruxelles-ului: la ieşirea de pe autostradă suntem flamanzi, nu?

Pentru turistul lambda, Bruxelles-ul pare fardat permanent pentru sărbătoarea naţională: drapeluri roşu-galben-negru la aproape toate ferestrele. Numai că aici se pare că sărbătoarea naţională se repetă la nesfârşit ca într-un banc prost. Capitala trăieşte de fapt  în aşteptare.
Condamnat să stea logistic în Flandra, sentimental în Valonia şi cu capul în UE, se află cu disperare într-o Europă care refuză să înţeleagă că tot ceea ce se întâmplă sub ferestrele instituţiilor europene ne priveşte pe toţi.

În ţara de unde răsare soarele pentru toată Europa, sau măcar pentru 27 de state, căci un singur cuvânt rostit la Berlaimont (sediul Comisiei Europene) crează mişcări tectonice până în Transilvania, nimic nu mai merge. Belgienii se consideră pierduţi în această ceartă care este mai ales lingvistică. Posesori ai unei culturi multilingve inestimabile, sunt conduşi de o mână de politicieni surzi.

Iulia Badea Guéritée este jurnalistă, responsabilă de secţiunea română a Presseurop.eu.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite