Europa trebuie să vorbească pe o singură voce

Pozițiile liderilor Franței și ai Germaniei sunt esențiale pentru edificarea unei construcții politice federale în Europa.

Prinse între o cedare de suveranitate lipsită de entuziasm şi ameninţarea irelevenţei pe scena internaţională, membrii Uniunii Europene sunt obligaţi să se decidă asupra felului în care îşi imaginează Europa viitorului. De la Bruxelles, Alina Gîrbea explică de ce federalizarea este o opţiune viabilă.

Vezi şi:

Cum ar arăta Statele Unite ale Europei
De ce este federalismul mai eficient și mai democratic

Este credinta lui Altiero Spinelli una romantica, posibila doar la inceputurile Uniunii?
Altiero Spinelli îşi dorea o Europă liberă şi unită. Faptul că, la șaptezeci de ani după ce a formulat acest ţel în manifestul Ventotene, statele europene au avansat în mod semnificativ în această direcție, nu poate decât să indice că uneori şi credințele romantice au şanse de realizare. Între timp, cele două ideologii totalitare care au subjugat o mare parte din statele europene pe parcursul secolului XX, nazismul şi comunismul, au fost profund discreditate. În urma a numeroase revizuiri, Uniunea europeană s-a transformat dintr-o uniune a cărbunelui și oțelului într-o construcție politică în care domenii atât de diverse precum pescuitul, agricultura, politica anti-monopol sau politica regională şi de coeziune sunt dezbătute şi reglementate la nivel european.
Cu toate acestea, nu toate statele europene sunt libere. Recentele evenimente din Belarus, dar şi din Ucraina sau Rusia ne arată că regimurile autoritare și încălcarea drepturilor omului nu aparțin doar unui trecut întunecat, ci sunt cât se poate de prezente și trebuie combătute. Popularitatea crescută a mișcărilor de extremă dreapta în state membre ale Uniunii Europene ne atrage şi ea atenția că nu trebuie să uităm niciodată lecțiile trecutului. Nu există însă mod mai bun de a promova toleranța decât traiul în comun. Din acest punct de vedere, libera circulație și crearea sentimentului unei identități europene comune este poate o dorință romantică, dar una pentru care merită să militezi, aceasta fiind şi credo-ul exprimat în manifestul Spinelli. O dată cu crearea acestui sentiment de câștigare și protejare a libertății într-un spațiu politic comun se va ajunge şi la o Europă unită.   

Putem spune, dupa atatia ani de forjare a institutiilor europene, ca „Uniunea va fi federala sau nu va mai fi de loc”? Sau federalizarea se intampla oricum si continuu?
Credinţa împărtăşită de membrii grupului Spinelli este că acum, mai mult decât niciodată, Uniunea are nevoie de politici comune. Trăim într-o lume a globalizării și asistăm la emergența unor noi puteri mondiale, precum China. Spirala demografică condamnă, pe de altă parte, statele europene la o pierdere a influenței economice şi politice pe scena mondială. Cererile de reformare ale Consiliului de Securitate ONU sau ale FMI nu sunt decât două exemple ale unui echilibru internațional în plină schimbare. Iată de ce, dacă dorește să se facă auzită, Europa trebuie să vorbească clar şi răspicat, cu o singură voce.

Este UE intr-o criza de responsabilitate naționala plus una de solidaritate de grup? - mai mult care dintre ele? Trebuie ca solidaritatea si responsabilitatea sa devina automate, printr-un sistem tip federal?
Federalizarea nu se întâmplă oricum, ci depinde de statele membre. Bineînțeles că orice proces de transfer de puteri este unul dureros şi care se lovește de puternica inerție instituțională. Este nevoie de curaj și de un anumit spirit de abnegație pentru ca politicienii naționali să renunțe la o parte din competențele proprii pentru a le pune în comun la nivel european. Criza prin care trece UE este atât una care ţine de acest dureros proces de transfer, cât şi una de solidaritate. Cele două sunt strâns legate. Câtă  vreme politicienii naţionali nu au curajul de a spune că anumite politici pot fi decise în mod mai eficient şi cu mai puţine costuri la Bruxelles, ei vor avea cu atât mai puţin curajul de a îşi convinge cetăţenii că uniunea monetară nu se poate realiza fără desăvârşirea uniunii economice şi că, pentru binele comun, trebuie să garantăm unii pentru alţii. 

Cum ar arata, de fapt, Statele Unite ale Europei? – cu o singura armata, o singura banca centrala, un singur sistem fiscal, o limba comuna? ce alte institutii definitorii?
Statele Unite ale Europei s-ar construi pe modelul unei federaţii şi ar presupune unele instituţii definitorii comune. Banca centrală există deja şi rolul ei stabilizator pe parcursul crizei a fost larg recunoscut. Acum este momentul pentru lărgirea competenţelor sale. Este necesară o veritabilă convergenţă economică la nivelul UE şi mai ales în zona euro. Intervenţia în Libia a subliniat, pe de altă parte, beneficiile posibile ale unei armate europene. Aceasta ar evita duplicarea costurilor între statele membre şi stabilirea unei forţe credibile de intervenţie într-un moment în care apetitul europenilor pentru cheltuielile militare este în scădere. În fine, mult mai mult decât o limbă comună (proiect nerealist) este necesară o educaţie comună, care să contribuie la crearea sentimentului de apartenenţă la un spaţiu comun. În zadar avem dreptul la liberă circulaţie dacă la orele de istorie continuăm să predăm o istorie interpretată dintr-o optică naţională, care, în loc să evidenţieze punctele comune între popoarele europene, glorifică conflictele cu vecinii şi idealizează contribuţia naţională la istoria europeană (afirmând, de exemplu, că românii sunt cei care au împiedicat dominaţia otomană asupra Europei).

Are dezbaterea asupra federalismului european vreo istorie in Romania? Exista aici politicieni sau experti cu astfel de credinte?
Împreună cu Bulgaria suntem statele membre cele mai tinere ale Uniunii Europene, făcând parte din club de abia patru ani. Politicienii români au prezentat aderarea la UE mai mult ca pe o garanţie a tranziţiei economice şi democratice bine realizate. „Arbitrul” de la Bruxelles trebuia să ne dea nota de trecere care garanta că ne-am făcut bine temele. Astfel, aderarea la UE a fost prezentată românilor ca pe un salt civilizaţional, natura însăşi a Uniunii euroepene neconstituind cu adevărat o temă a dezbaterii publice. Chiar şi azi, persistă ideea de Europa ca o entitate externă, care ne dă note şi ne impune reguli, dar la deciziile căreia nu putem cu adevărat contribui.    

Conteaza ca un lider national sau altul se pronunta in favoarea ideii federale? S-a consemnat undeva pozitia presedintelui Basescu?
Liderii naţionali rămân principalii actori ai jocului european, iar poziţiile luate de aceştia sunt extrem de importante. Grupul Spinelli a consemnat şi primit favorabil poziţia preşedintelui României. Pe de altă parte, la fel ca în “Ferma Animalelor”, unii şefi de stat sunt mai egali decât alţii. Aşa cum s-a văzut, de exemplu, decizia de a introduce o taxă pe tranzacţiile financiare a luat cu adevărat contur la nivel european după ce cuplul franco-german a anunţat că susţine această idee. Ceea ce demonstrează că, deşi are acum 27 de state membre, direcţia pe care o urmează Uniunea europeană în momentele cheie este controlată în continuare în mare parte de primele două state din Uniune (după mărimea populaţiei). Ceea ce este cert, este că România va rămâne cu atât mai departe de zona în care se iau deciziile la nivel european, câtă vreme nu este un membru al zonei euro şi că, din acest punct de vedere, aderarea la zona euro în următorii zece ani trebuie să fie una dintre obiectivele României la orizontul 2020. 

Ce priza are ideea federala pe holurile din Bruxelles? Sunt elitele eurocrate si federaliste? Exista un clivaj, o competitie intre acestea si elitele nationale?
În mod tradiţional elitele eurocrate sunt federaliste, acest lucru fiind o consecinţă firească a procesului de socializare instituţional şi a stilului de viaţă cosmopolit din Bruxelles. Un sondaj recent arată, însă, că majoritatea funcţionarilor europeni consideră că Uniunea a intrat într-o criză de durată, fapt ce nu poate decât să ridice un semnal de alarmă liderilor europeni. Este un pic ca şi când ai pleca la luptă cu o armată care nu crede în posibilitatea victoriei.
De multe ori competiţia dintre eurocraţi  şi liderii naţionali este, pe de altă parte, o luptă pentru putere în care argumentul suveranităţii naţionale şi cel al necesităţii unor politici comune sunt utilizate ca artilerie de cele două părţi. Anul trecut a oferit un studiu de caz sub forma stabilirii Serviciului European pentru Acţiune Externă: acerba luptă pentru stabilirea proporţilor posturilor ocupate de către diplomaţii naţionali şi funcţionarii europeni evidenţind încă o dată competiţia dintre cele două tabere.   

Alina Gîrbea, membră fondatoare a Grupului Spinelli, este în prezent asistentã parlamentarã în cadrul Parlamentului European.