Adevarul.ro

Tradiţional, statul conduce afacerile care privesc mai toţi cetăţenii, dar pe care grupurile mai mici sau indivizii nu le pot percepe corect şi gestiona bine. Discuţie cu Elinor Ostrom, laureată a Premiului Nobel pentru economie, despre riscurile inverse ale dezmembrării cooperativelor agricole şi ale descentralizării administraţiei.

FP România: Recent apărută şi în România, cartea Dvs despre guvernarea bunurilor comune priveşte direct şi chestiuni româneşti. De pildă, ce perspective aveţi asupra politicilor agricole est-europene?

Elinor Ostrom: Nu sugerez soluții singulare. În fapt, mesajul central pe care am încercat să-l transmit de-a lungul timpului a fost legat de pericolul soluțiilor unice.

Dezmembrarea terenului agricol în loturi mici a fost o gravă eroare a multor state fost-comuniste din Estul Europei. Sunt mai multe metode prin care se poate crește interesul oamenilor pentru agricultură. După ce colectivizarea a reușit o creștere a productivității, așa cum s-a întâmplat în Europa Răsăriteană în secolul trecut, „privatizarea” agriculturii poate conduce la o scădere a productivității. Simpla împărțire a terenului agricol în mici loturi și cedarea lor către a patra sau a cincea generație de urmași a foștilor proprietari este, în mare măsură, ineficientă. Aceste politici transferă terenul agricol către un mare număr de oameni, din care mulți nu au avut nicio experiență anterioară cu agricultura. Existau mai multe opțiuni la dispoziție, mai eficiente decât împărțirea pământului - printre care organizarea în cooperative, în care fiecare proprietar să aibă un număr de acțiuni, în funcție de suprafața la care avea dreptul de a fi împroprietărit. Bineînțeles, acționarii ar fi avut probleme în a organiza și eficientiza activitatea agricolă, dar ar fi operat la o scară în care productivitatea crește.

Descentralizarea a părut întotdeauna a fi o idee bună, dar oamenii simpli nu sunt familiarizați cu guvernarea sau managementul. Ce riscă statul avansând cu implementarea modelui comunitar?

Dacă vrem să oferim cetățenilor posibilitatea de a lua decizii în ceea ce privește propria comunitate, trebuie să imaginăm o altă metodă decât „descentralizarea”. Construcția unui drum sătesc care să conecteze câteva comunități cu o piață este mai bine organizată  la nivel local. Astfel, pot fi impuse taxe rezidenților acelor comunități pentru a susține construcția de drumuri de care ei înșiși pot beneficia. Pe de altă parte, construcția unui drum care interconectează orașe mari, permițând unui număr mare de oameni să meargă la lucru, nu are sens să fie susținută din bugetele locale. Întotdeauna va exista un număr important de oameni care nu vor folosi respectivul drum. Este mult mai logic ca taxele plătite de cetățenii unei țări să intre în patrimoniul statului, care poate planifica și construi mult mai eficient infrastructura sau alte proiecte naționale.

Când am scris Guvernarea bunurilor comune, prezumpția teoretică a fost că oamenii simpli nu pot rezolva probleme colective ca managementul unui lac, a unei păduri, a unui sistem de irigații sau a unei pășuni. Multe din studiile de caz s-au referit la modul în care oamenii, din toată lumea, au reușit să facă acest lucru. Dar după ce am cercetat numeroase cazuri și le-am centralizat, am observat că nu există nicio rețeta a succesului. Sistemele de succes au fost realizate de oameni care au găsit metode de a înțelege limitele resurselor la dispoziţie și ale posibilităților comunităţii, dar aceste reguli sunt diferite de la un caz la altul, fără a putea trage o concluzie lipsită de echivoc.

În mod similar, sistemele robuste, care au rezistat perioade îndelungate, au găsit metode de a crea un echilibru între costurile suportate de beneficiari și bunurile dobândite. Exista o proporționalitate între ele. Din nou, modul în care acest lucru s-a realizat, variază între tipul de resursă și regiune. Totuși, toate sistemele care au implicat bunuri guvernate în comun, cu succes, au găsit metode de a rezolva eficient potențialele conflicte, au creat un mecanism de ajustare a regulilor și au monitorizat comportamentul participanților și a felului în care resursa este exploatată. Am petrecut mult timp studiind principiile prin care aceste activități au fost optimizate. După o lungă perioadă de timp de cercetare, am conștientizat că abordarea mea a fost eronată. Sistemele de succes găsesc metode specifice de a rezolva problemele, adaptându-se la cultura și ecosistemul local.

Când oamenii provin dintr-un sistem extrem de centralizat, descentralizarea de sus în jos are rareori succes. Cetățenii ajung să se întrebe de ce după atâta timp în care guvernul național a avut timp să creeze infrastructură, să folosească eficient banii colectați, sunt acum rugați  să se guverneze și managerieze singuri. Apoi, dacă cetățenii observă că guvernele sunt corupte sau au un comportament irațional, nu sunt dispuși să participe la acest proces.

Elinor Olstrom a câştigat Premiul Nobel pentru economie în 2009, pentru cercetările asupra guvernării economice – fiind prima femeia laureată a categoriei. Predă ştiinţele politice la Universitatea de Stat din Arizona şi la Universitatea din Indiana. Între altele, este autoarea cărţii "Guvernarea bunurilor comune" (Polirom, 2010).