De ce trebuie să intre Tunisia în UE

Emigranţii tunisieni au fost întâmpinaţi cu proteste în unele ţări ale Uniunii Europene după Revoluţia Iasomiei (foto). Ar accepta europenii o Tunisie integrată, cu drepturi de liberă circulaţie pentru cetăţenii săi?

Ţara unde au început revoluţiile arabe are o economie europenizată şi o clasă mijlocie puternică. În timp ce Franţa cere oprirea în Italia a noilor valuri de imigranţi arabi, între care mulţi provenind din Tunisia, universitarul tunisian Ali Benasr pledează pentru intrarea ţării sale cu totul în Uniune.

Interviu din revista FP România nr. 22  (mai/ iunie 2011), apărută pe 16 mai.

FP România: Este o aşteptare realistă?
Ali Benasr: Desigur, ar putea părea nerealist, la prima vedere. Totuşi, nu trebuie să uităm că alte ţări din regiune au cerut deja să adere la UE. Marocul şi-a prezentat cererea de aderare în 1987 şi continuă să se supună exigenţelor UE în materie de guvernare, iar Turcia îşi negociază de ani de zile aderarea la Uniune. Tunisia are caracteristici comune cu aceste două ţări. Aceste cereri de aderare, chiar dacă n-au fost acceptate încă, din motive politice neîmpărtăşite însă de toate statele membre, arată că porţile UE nu sunt închise. Unii vor spune că Tunisia aparţine lumii arabe, că reprezintă o civilizaţie în contradicţie cu lumea creştină. Aceste argumente nu ne permit să înţelegem mutaţiile din lumea contemporană, marcată de globalizarea inclusiv a relaţiilor Nord-Sud. Nu replierile identitare şi delimitările continentale vor fi salvarea lumii, pentru că ele şi-au pierdut semnificaţia. Europa nu mai este nici un continent - pământ înconjurat de mări şi de oceane -, nici spaţiul unei anumite civilizaţii. Mondializarea este pe cale să traseze contururile unei lumi moderne care nu se limitează la continentele şi la frontierele geo-politice moştenite.

Care sunt atuurile Tunisiei în tentativa de a deveni membră a UE?
Pe lângă vechile relaţii culturale - apartenenţa la civilizaţiile mediteraneene -, o majoritate covârşitoare de tunisieni vorbesc franceza, italiana şi engleza. Schimburile de persoane, de capitaluri şi de mărfuri, la care se adaugă un mare număr de cetăţeni cu dublă cetăţenie, constituie un alt factor favorabil. Peste 75% din exporturile şi importurile Tunisiei au legătură cu ţările membre UE. Iar turismul tunisian este orientat în principal spre Europa. Tunisia este, de asemenea, o ţară emergentă, pe care indicatorii socio-economici o plasează alături de unele ţări ale Europei. PIB-ul per capita este comparabil cu al Turciei, ţară candidată. Decalajele interne de bogăţie sunt reduse, iar ţara e stabilită macroeconomic, semn că Tunisia a ştiut să profite de constrângerile pozitive din acordul de asociere cu UE. Nici perioada tulbure care a urmat revoluţiei, nici problemele celor două ţări vecine, Algeria şi Libia, nu au prăbuşit economia tunisiană. Perspectiva aderării ar permite accelerarea reformelor. În prezent, administraţia publică este solidă, coeziunea naţională este puternică, iar nivelul mediu de educaţie şi calificare este ridicat. Pe plan juridic, Tunisia este singura ţară arabă care a optat pentru un cod social revoluţionar, cu interdicţia poligamiei, fixarea vârstei primului mariaj, preeminenţa legilor civile.

Cine ar mai putea susţine azi integrarea unei ţări precum Tunisia?
E drept că lărgirea Uniunii a trecut în plan secund din cauza crizei economice. Orice nou val de extindere este perceput de cetăţenii Europei ca o povară insuportabilă, din cauza problemelor economice cu care se confruntă ţări membre precum Grecia şi Portugalia. Asta din cauză că politica de asistenţă pentru care a optat UE urmărea aducerea ţărilor de la periferie la nivelul celâor din centru. Pentru opinia publică europeană orice extindere este sinonimă cu bani daţi din buzunarul contribuabilului. Tunisia nu cere să fie asistată şi nu caută să câştige favorurile bogaţilor; cere doar o politică egală de schimb, o deschidere a frontierelor europene, pentru că ţara dă pe afară de competenţe umane, la care râvnesc şi SUA, şi anumite ţări ale UE.

În ce orizont de timp s-ar putea produce aderarea Tunisiei la UE?
Ajutând Tunisia, UE va câştiga în termeni politici şi economici şi va arăta că idealurile vehiculate nu sunt doar sloganuri politice. Orizontul temporal nu este chestiunea esenţială, acesta va fi negociat. Tunisia, spre diferenţă de ţările din Europa de Est, n-a trăit sub un regim comunist, care să fi instaurat structuri greu de dezmembrat. Tunisia a optat încă din anii 1970 pentru o politică liberală, o economie deschisă, în care sectorul privat îşi joacă rolul iar statul rămâne prezent în domeniile sociale şi strategice. Ţara este relativ bine echipată, iar integrarea Tunisiei n-ar pune probleme majore pe plan economic.

Ali Benasr este directorul Departamentului de Geografie de la Universitatea Sfax, al doilea mare oraş tunisian.