De ce Uniunea Europeană nu mai e decât o mică putere

Uniunea Europeană

UE se poate bălăci în probleme aflate pe agenda internaţională, dar, în forma actuală, nu poate pretinde că este un garant al ordinii internaţionale.

Articol din ediţia nr. 19 a FP România (noiembrie/ decembrie). Detalii ilustrate:  Sumarul,  Nota editorilor, Coperta ediției nr. 19.

Unipolaritatea ca ordine politică a fost o etapă de tranziţie, care în 2010 se îndreaptă cu repeziciune spre sfârşitul său. Dincolo de titlurile jurnalelor de ştiri, observăm ceva de dimensiuni mult mai mari, anume că proiectul occidental şi-a pierdut o parte din potenţialul mobilizator. Occidentul de pe cele două maluri ale Atlanticului a rămas fără puterea ideologică de care s-a bucurat în anii '90, ca urmare a revitalizării democraţiei iliberale şi a capitalismului de tip autoritar.

Unipolaritatea a contribuit la crearea condiţiilor pentru o perioadă de armonie şi integrare în Europa. Securitatea şi stabilitatea care au venit odată cu supremaţia Americii au permis anilor '90 să devină o perioadă a politicilor idealiste. Optimismul de după Războiul Rece a fost întruchipat de semnarea numeroaselor tratate internaţionale menite să reglementeze sistemul internaţional şi să limiteze suveranitatea statelor individuale şi a actorilor non-statali care ar fi dus la destabilizarea sistemului. Această eră se apropie de sfârşit, iar Europa descoperă că nu a reuşit să progreseze suficient atunci când procesul integrării părea unul facil. Ideile raţionale şi bine intenţionate privind pacea şi cooperarea între state sunt puse din nou sub presiune de către haosul şi insecuritatea sistemului internaţional. Europa care intră în noua eră este una caracterizată de legături strânse, în interior, dar cu o capacitate limitată de a acţiona în exterior. Se va dovedi Uniunea Europeană, construită sub umbrela garanţiilor de securitate ale Americii, suficient de elastică, într-o lume multipolară plină de turbulenţe?

Dependenţa de America
Comportamentul strategic al UE este caracterizat, mai presus de toate, prin dependenţă. Uniunea Europeană este dependentă de statutul de lider strategic al Statelor Unite, dar este din ce în ce mai şovăitoare de a se lăsa încurcată în geopolitica americană. UE a adoptat o atitudine defensivă, de menţinere a status quo-ului, menită să păstreze relaţii de prietenie cu toate marile puteri, evitând, în acelaşi timp, să încline balanţa în favoarea ori să se poziţioneze împotriva vreuneia dintre puterile existente sau emergente. Ca actor strategic, UE înclină spre strategii de cooperare şi de “damage control”.
De ce prezenţa strategică a Uniunii Europene a devenit aceea a unei mici puteri, aşa cum spun în cartea mea EU as a Small Power? Răspunsul evident stă în felul în care sunt luate deciziile de politică externă ale UE. Se aşteaptă ca o Uniune bazată pe egalitatea între membri, alcătuită din puteri şi state mici, să fie influenţată de concepţiile strategice ale acestora. Cultura europeană a dependenţei strategice o face să fie predispusă la a-i lăsa pe ceilalţi să verse sânge şi să-şi cheltuiască bunăstarea pentru a susţine sistemul internaţional. Contextul geopolitic dominat de o lipsă a ameninţărilor externe, de garanţiile din partea Statelor Unite, de memoria istorică a derapajelor politicii de putere, de prăpastia dintre capabilităţi şi aşteptări şi de idealismul doctrinar ne ajută să explicăm de ce Uniunea Europeană nu reuşeşte să se ridice la standardele potenţialului de determinare, de influenţare a sistemului, specific unei mari puteri.
UE se poate bălăci în probleme aflate pe agenda internaţională, dar, în forma actuală, nu poate pretinde că este un garant al ordinii internaţionale. Aceasta nu se poate realiza fără a îmbrăţişa potenţialul de mare putere inerent unui bloc de 27 de state. UE are interesele unei mari puteri, dar mentalitatea şi capacitatea unei mici puteri. Responsabilităţile de securitate ale Europei sunt disproporţionate în comparaţie cu capacitatea sa de a se ridica la nivelul acestora. Privită ca un tot unitar, Europa are uneltele – capacităţile, tehnologia, resursele financiare şi populaţia – unei mari puteri, dar îi lipseşte consensul pentru a urma această cale.
 
Riscanta autoamăgire
Cu siguranţă, cele câteva misiuni de menţinere a păcii şi credinţa, oarecum naivă, în multilateralism în vreme de criză nu sunt menite să inspire teamă în inimile puterilor rivale. Măiastra inactivitate a Uniunii Europene este dublată de ideea larg răspândită potrivit căreia sistemul internaţional va rămâne unul pacifist şi cooperant şi, prin urmare, nu este necesar să căutăm aliaţi ori să împiedicăm ascensiunea rivalilor.
Ascensiunea UE la statutul de mică putere are surse profunde: este rezultatul mecanismului de „checks and balances” de la nivel comunitar. A fost determinată de declinul ordinii unipolare. Politica externă a Uniunii Europene a eşuat în a se ridica la nivelul potenţialului său. Unul dintre motivele, aduse destul de rar în discuţie, este acela că securitatea europeană este suprainstituţionalizată. Există prea multe agenţii care concurează pentru aceleaşi limitate resurse. OSCE, Consiliul Europei şi NATO, toate distrug, puţin câte puţin, raţiunea de a fi a UE. De aceea, chiar şi statutul de mică putere ar putea fi mai mult decât sunt capabili să susţină europenii, pe măsură ce statele membre încep să simtă forţa gravitaţională a noilor poli de putere ai sistemului.
Statele membre s-ar putea obişnui cu rolul unei mici puteri, dar oare dinamica unui sistem multipolar le va permite s-o facă? Nu există încă un răspuns final. Există trei factori care ar putea, dacă nu sunt ţinuţi sub control, să ameninţe stabilitatea internaţională: existenţa unor state puternice şi resentimentare, situate la periferia ordinii internaţionale; un dezechilibru intens şi susţinut a motorului economiei globale; şi, în cele din urmă, o aparentă reticenţă faţă de posibilitatea ca puterile emergente să preia ştafeta lasată de o Americă slabită, devenind garanţi ai ordinii internaţionale.

Asle Toje, cercetător la Nobel Institute, este autorul recentului volum The European Union as a Small Power - After the Post-Cold War. A abordat acest subiect şi în cadrul recentei conferinţe internaţionale FP România/ NATO de la Bucureşti.