Adevarul.ro

Deşi Washingtonul este un partener strategic pentru Bucureşti, zodia austeritaţii riscă să redefinească prezenţa americană în Europa. SUA tinde să devină un „Lloyd’s of London” geopolitic,  un fel de reasiguratorul asiguratorilor, crede Jim Thomas, expert în politici de apărare. Ce înseamnă asta pentru Europa Centrală şi de Est?

Articol din dosarul "Ce parteneriat româno-american?", publicat în ediţia nr. 25 a FP România

Maturizarea şi proliferarea „armelor inteligente” sugerează că formele tradiţionale de descurajare regională care caracterizează prezenţa SUA în Europa şi Extremul Orient sunt demodate. Lumea devine o succesiune de regiuni anti-acces. Este o tendinţă în Extremul Orient, unde China îşi consolidează de 15 ani un complex anti-acces - o reţea de rachete balistice, submarine, rachete anti-portavion şi anti-satelit - destinat să anuleze capacitatea americană de a-şi proiecta puterea în regiune.

Consecinţa este că modul în care înţelegem prezenţa noastră „on the ground” trebuie să se schimbe. Austeritatea bate la porţile Pentagonului, iar mesajul pentru Europa Centrală şi de Est este că vor avea în Statele Unite un aliat cu cea mai redusă forţa terestră decât în orice alt moment din ultimii 20 de ani. Departe de hiperbazele din timpul Războiului Rece, care dispuneau de propriile şcoli şi propriile supermarketuri. Obişnuiam să spunem în documentele noastre interne că cei 100.000 de militari desfăşuraţi în Europa şi cei 100.000 de militari din Asia sunt dovada angajamentului nostru ferm.

Dar perspectiva cantitativă, numărul de militari desfăşuraţi într-o anumită regiune nu mai este criteriul cel mai relevant. Dimpotrivă, constituie o vulnerabilitate şi trebuie să evităm tentaţia de a ne plasa toate ouălele într-un singur coş. Altfel riscăm să le transformăm într-o linie Maginot de secol 21. Vorbim de o nouă postură globală: ne interesează să avem acces în cât mai multe ţări cu putinţă, în facilităţi comune, dar în acelaşi timp să reducem la minim prezenţa noastră pe teren.

Apărarea teritorială revine

Întrebarea pe care trebuie să o ridicăm este următoarea: ai capacitatea să îţi ajuţi aliaţii să respingă atacurile împotriva teritoriului suveran? Ceea ce contează tot mai mult este cât de robustă este umbrela nucleară şi cât de robustă este descurajarea ta convenţională. În opinia mea, NATO va pune mai puţin accent pe operaţiunile „out of area” şi tot mai mult pe apărarea colectivă clasică - apărarea teritoriului. Iar asta înseamnă, în ciuda discursului privind agenda dezarmării nucleare, o mai mare predispoziţie spre utilizarea armelor nucleare. Pe de altă parte, este de aşteptat ca Statele Unite să joace un rol tot mai redus în apărarea convenţională a Europei şi mai ales a statelor din prima linie, de la periferie.

Aliaţi mai implicaţi

Este o reajustare a rolului său tradiţional, prin care America oferea umbrela nucleară, dar în acelaşi îşi asumă şi partea leului descurajării convenţionale. În viitor este foarte important ca Washingtonul să-şi menţină umbrela nucleară deasupra Europei. Însă în ceea ce priveşte apărarea convenţională este imperativ să definim o nouă diviziune a muncii, în sensul în care aceasta trebuie să devină responsabilitatea primară a aliaţilor europeni. America va continua să se ocupe de descurajarea nucleară, să ofere capacităţi convenţionale în circumstanţe extraordinare, lăsând însă Europei responsabilitatea creării propriului „complex anti-acces”. Dacă obiectivul este să ţinem la distanţă o putere ostilă, atunci trebuie în mod esenţial să stimulăm construirea propriilor zone anti-acces aliate în Asia şi Europa, pentru ca aceste ţări să inducă efectul unui „porc spinos” - un animal pe care nu vrei să îl atingi şi pe care nu poţi să îl apuci pentru că ar fi prea dureros.

Într-un fel, rolul Americii va fi similar celui îndeplinit în lumea asigurărilor de „Lloyd’s of London” - un fel de reasigurator al asiguratorilor. Statele Unite sunt un reasigurator al securităţii nu doar în Europa şi Asia, ci la scară globală. Ceea ce ne propunem este să încurajăm „furnizorii de asigurări” din toate aceste zone, fie că vorbim de statele europene sau de aliaţi precum Japonia şi Australia, să îşi asume partea leului în regiunile lor, Statele Unite fiind gata să-şi balanseze forţele sale pentru a „realimenta” aceste state în caz de nevoie. Aşa cum au arătat operaţiunile din Libia, America va rămâne un „reinforcer of last resort” şi un furnizor al capabilităţilor critice.

Jim Thomas este vicepreşedinte al Center for Strategic and Budgetary Assessments (CSBA) din Washington D.C.