Top 100 gânditori globali: Celso Amorim a făcut din Brazilia un jucător global

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celso Amorim nu ar schiţa niciun zâmbet la vechea glumă că Brazilia este ţara viitorului şi că va fi aşa de-a pururi. Voluntarul şi urbanul diplomat brazilian, care îşi încheie al doilea mandat ca ministru de Externe, a făcut tot ce a fost în stare ca ţara sa să devină o putere a lumii – chiar acum.

Nici opunându-se Statelor Unite în mod reflex, în stilul vechii stângi a Americii Latine, nici urmând-o orbeşte, Amorim a trasat un drum independent. A criticat ţările dezvoltate că sunt ipocrite şi a pledat pentru ca ţările în curs de dezvoltare să aibă un rol de conducere în combaterea schimbărilor climatice. Anul acesta, a făcut echipă cu un partener neaşteptat, ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu, pentru a realiza un acord de ultimă oră care să coboare tonul tensiunilor internaţionale din jurul programului nuclear iranian. Deşi iniţiativa mai mult a provocat scrâşnituri de dinţi în capitalele occidentale, a şi pus Brazilia pe hartă.

Sub coordonarea lui Amorim, Brazilia a îmbrăţişat cu entuziasm alianţa BRIC, cu Rusia, India şi China, despre care el crede că are puterea să „redefinească guvernarea globală". Brazilia aspiră la un loc permanent în Consiliul de Securitate ONU; între timp şi-a construit corpul diplomatic şi a crescut contribuţia Braziliei la misiunile de menţinere a păcii în locuri ca Haiti. Sub uriaşul preşedinte pe cale de pensionare Luiz Inacio Lula da Silva, Amorim a dovedit că este posibilă, după cum s-a exprimat recent, „o politică externă umanistă, fără a pierde din vedere interesul naţional".

Extras din Top FP 100 Gânditori Globali, publicat în ediţia nr.20 a FP România, din 17 ianuarie la toate standurile de presă.

Citiţi şi:

Zhou Xiaochuan modelează economia

Strauss-Kahn şi Zoellick, „pompierii“ lumii

Top 100 gânditori globali+ 101 gânditori locali

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite