Viaţa după sfârşitul istoriei

Analiză. În cea mai mare parte a ultimului secol, Vestul s-a confruntat cu duşmani reali, totalitari, agresivi, înarmaţi până în dinţi. Între 1918 şi 1989 era posibil să crezi că democraţia liberală a fost o paranteză în istorie, destinată să fie sfărâmată de revoluţie.

Douăzeci de ani mai târziu, această ameninţare a dispărut. Gunther Schabowski, un funcţionar est-german a deschis graniţa şi la căderea nopţii tinerii germani din Est şi din Vest dansau pe culmile Zidului Berlinului. Era 9 noiembrie 1989, iar Războiul Rece se terminase.

Au avut loc multe evenimente pentru a marca această aniversare, dar nu atât de multe pe cât merita ziua. (Barack Obama nu a putut nici să-şi facă timp pentru o vizită la Berlin). Pe bună dreptate, 9 noiembrie ar trebui să fie o vacanţă în toată lumea vestică, celebrată cu aceleaşi pompă cu care ne serbăm noi Ziua Independenţei.

Niciodată atât de mulţi oameni n-au fost eliberaţi simultan. Milioane de cetăţeni ai Europei de Est au fost eliberaţi după decenii de servitute. Lumea a fost eliberată de umbra Armagedonului nuclear, iar Vestul democratic a ieşit victorios după un secol de luptă ideologică.

Francis Fukuyama descria era post-comunistă ca pe „sfârşitul istoriei“, dar nu se referea la sfârşitul evenimentelor, precum războaie şi foamete, panici financiare şi atentate teroriste. El se referea la orice ameninţare de durată, existenţială la adresa democraţiei liberale şi a capitalismului bazat pe piaţa liberă.

Această teză a fost foarte contestată, dar stă în picioare foarte bine. Nici măcar 11 septembrie nu a distrus ce s-a realizat în ’89.  Osama bin Laden nu este Hitler, iar islamismul nu este în aceeaşi ligă cu totalitarismele ultimului secol. Marxismul şi fascismul au sedus elita vestică; radicalismul islamic seduce oameni precum ucigaşul de la Fort Hood. Duşmanii noştri recurg la terorism pentru că sunt slabi şi pentru că noi suntem uimitor de puternici.

Totuşi, nimeni nu pare dispus să creadă asta. În schimb, ne întoarcem la ideea că societatea liberală este la fel de vulnerabilă ca înainte de căderea Zidului Berlinului. Politicienii de dreapta au cultivat un alarmism de tip Război Rece în legătură cu duşmanii externi - ba Vladimir Putin, ba Hugo Chavez şi apoi Kim Jong-il. Iar la stânga, există o fascinaţie solidă pentru viziunea pseudo-marxistă asupra capitalismului ca o enormă schemă Ponzi, destinată să fie destrămată de epuizarea petrolului, de schimbarea climatică sau de următoarea criză financiară. 

Adaptare după „New York Times“