"Vei fi cel mai puternic om de pe planetă“

Interviu cu Madeleine Albright în ajunul inaugurării noului preşedinte democrat şi pe marginea volumului pe care i l-a adresat.

În volumul "Memo to the President", fosta secretară de stat a preşedintelui Clinton identifică ameninţările majore la adresa SUA.

Vizitează Mali - o ţară săracă, dar cu un guvern democratic şi dedicat sprijinirii ţăranilor. Foloseşte-te de impactul mediatic al mişcării globale antisărăcie. Renunţă la transformarea lumii arabe – nu este treaba Americii! Susţine candidatura Germaniei ca membru permanent al Consiliului de Securitate.Cultivă-l pe Sarkozy. Ignoră-l pe Chavez. În “secolul asiatic” pe care îl trăim, fă prima vizită în Japonia, nu în China. Nu spera prea mult de la Orientul Mijlociu, dar dă semne de bunăvoinţă Iranului şi Pakistanului. Lasă timp Rusiei.

Sunt câteva dintre sfaturile pe care Madeleine Albright i le dă noului preşedinte al SUA, în timp ce acesta se pregăteşte să depună jurământul la inaugurarea mandatului său. “Pe 20 ianuarie 2009, o să pui mâna pe Biblie şi [...] o să juri, în faţa a trei sute de milioane de americani şi şase miliarde de oameni din toată lumea, să păstrezi şi să aperi Constituţia SUA. [...] Odată depus jurământul, vei fi cel mai puternic om de pe planetă. Întrebarea căreia nu-i poţi încă răspunde, este dacă ai calităţile necesare ca sa fii la înălţimea acestui rol”, scrie Albright în "Memo to the President" (New York: Harper Collins, 2008).

FP România: Care sunt principalele provocări cu care se va confrunta noul preşedinte al SUA?

Madeleine Albright: În primul rând să combată terorismul, fără să creeze din ce în ce mai mulţi terorişti. Cei care ne-au atacat la 11 septembrie erau criminali, nu luptători pentru libertate. Războiul împotriva terorismului, definit aşa cum este acum, nu are sens. În al doilea rând, va trebui să găsească o cale de abordare a puterilor nucleare cu probleme interne majore: Pakistan, Iran, India. Acestea şi-au încălcat angajamentele, iar acum vând ca la bazar tot felul de tehnologii.

Pe al treilea loc se află reabilitarea bunului nume al democraţiei în lume. Toate ţările sunt în principiu deschise către democraţie, dar trebuie să susţii instalarea ei, nu s-o impui. Nu sunt prea mulţi liderii care astăzi se uită la Irak şi spun “Aş vrea ca ţara mea să arate exact aşa!”. Importantă este şi problema evoluţiei globalizării: se cască o prăpastie din ce în ce mai mare între bogaţi şi săraci. Şi deşi nu există nicio legătură directă şi obligatorie între sărăcie şi terorism, asta nu înseamnă că sărăcia nu favorizează apariţia celui din urmă.

Pe agendă vor trebui să se afle în mod obligatoriu şi încălzirea globală şi securitatea energetică. Dar mă tem că, de fapt, cel mai repede şi cu prioritate noul preşedinte va trebui să se confrunte cu criza financiară globală.

Se schimbă practic agenda SUA de politică internaţională?

Nu, cele enumerate sunt oarecum noile provocări, sau priviri dintr-un unghi nou. Rămân, evident, drept principale sarcini ale preşedintelui găsirea unei soluţii pentru stabilizarea Irakului, care este cel mai mare dezastru din istoria politicii externe americane, mai rău decât Vietnamul.

Să nu mă înţelegeţi greşit: în Vietnam au murit mai mulţi oameni, dar consecinţele neintenţionate, efectele colaterale sunt mai grave în Irak. Iar problema Iranului este cea mai serioasă dintre consecinţe. Iranul a folosit la maximum războiul din Irak în beneficiul său, Hezbollah a câştigat în războiul din Liban, deci au ieşit cel mai bine. Dincolo de asta, exista şi problema celor 2,5 milioane de refugiaţi irakieni.

Este Afganistanul un de­zastru mai mic?

Desigur că trebuie găsită o rezolvare şi războiului prelungit din Afganistan, cultivării opiului, revenirii în forţă a talibanilor. Mai mult, şi Afganistanul a produs o gravă consecinţă neintenţionată: Pakistanul, cu care trebuie neapărat ca Statele Unite să lucreze pentru soluţionarea problemelor sale interne, însă este o ţară foarte complicată, într-o regiune foarte tulbure – putere nucleară, cu fenomenul terorist în creştere, un guvern instabil...

Problemele nu se opresc însă la zona Asiei. Africa a fost ignorată, America Latină ar trebui să fie un subiect important pentru SUA, pe care administraţia Bush l-a neglijat. Aici apar din ce în ce mai multe guverne autocrate, iar Chavez şi populismul său autoritar reprezintă o versiune periculoasă de Castro cu bani.

În ce fel va evolua relaţia Americii cu Europa?

Avem nevoie de un parteneriat mai bun între SUA şi Europa. Mi-aş dori ca europenii să depăşească faza introspecţiei – de pildă, ca irlandezii să se decidă dacă acceptă sau nu Tratatul de la Lisabona –, şi să putem face paşi înainte împreună. Şi desigur, trebuie să găsim o cale de a aborda problema Rusiei.

Este din ce în ce mai complicat, e adevărat, dar avem nevoie de Rusia dacă vrem să fim eficienţi în ceea ce priveşte Iranul, terorismul, Pakistanul. Pentru asta avem nevoie şi de China, şi de India. John McCain a spus, de pildă, în campania sa, că Rusia ar trebui să fie dată afară din G8. Cred că ar fi o greşeală. Întrebarea care se pune este, de fapt, dacă discutăm sau nu cu cei care nu ne plac. Răspunsul este da. Cu inamicii, nu cu prietenii ai nevoie să faci pace! Unilateralismul, practicat de Statele Unite în ultimii 8 ani, este o eroare.

Susţineţi în cartea dumneavoastră că SUA ar trebui să nu mai încerce să transforme ţările cu regimuri care nu le convin.

Sa vă dau un singur exemplu. În Rusia comunistă exista o oarecare ordine – erau cozi interminabile, dar la capăt găseai pâine, care avea mereu acelaşi preţ. După căderea comunismului a fost pâine din belşug, dar oamenii nu-şi puteau permite s-o cumpere. Concluzia este că democraţia trebuie să dea rezultate; oamenii vor să voteze, dar şi să mănânce. Trebuie acordată o atenţie sporită beneficiilor economice.

Extrase

Oricât ar detesta America, lumea nu vrea ca aceasta să fie înlocuită de o altă superputere – ambiţiile militare chineze sunt privite cu suspiciune, liderii ruşi cu neîncredere, iar preşedintele iranian cu animozitate clară.

Ceea ce nu au reuşit sovieticii, să îi despartă pe americani de aliaţii europeni, e pe cale să reuşească modificarea compoziţiei populaţiei SUA.