Valori euro-asiatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aniversarea celor 40 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Naţiunilor Sud-Est Asiatice (ASEAN), în scopul stopării avansului comunismului în Asia Pacifică, statele membre au semnat o Cartă

La aniversarea celor 40 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Naţiunilor Sud-Est Asiatice (ASEAN), în scopul stopării avansului comunismului în Asia Pacifică, statele membre au semnat o Cartă publicitată ante-rior drept actul de reinventare a organizaţiei, care, prin 2015, se vrea un spaţiu economic liber şi o uniune politică de tipul UE.

Prima problemă a inte-grării ASEAN este că cele 10 membre au organizări statale pestriţe: Brunei - sultanat petrolifer, Cambodgia - marcată de hecatombele comuniste, Myanmar - dictatură militară, Vietnam - stat comunist favorabil capitalismului străin, Singapore - oraşul-stat cu cea mai liberă economie oligarhică, Laos - cel mai sărac stat asiatic, Malaysia - segregată etnic şi în dezvoltare alertă, Indonezia - cel mai populat stat musulman, Thailanda - majoritar budistă - şi Filipine - majoritar creştine -, atacate de separatisme islamice.

Mai impresionant decât reducerea poluării şi sporirea integrării şi liberalizării pieţei interne, Carta semnată pe 20 noiembrie de liderii ASEAN cere "consolidarea democraţiei, întărirea bunei guvernări şi domniei legii, promovarea şi protejarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale". În acest sens, asociaţia chiar instituie un organism regional pentru monitorizarea respectării drepturilor omului în cele 10 state membre. De fapt, pentru a contribui la onorabilitatea internaţională a organizaţiei. Pentru că, prin grija negociatorilor, documentul nu prevede nicio modalitate de impunere a respectării drepturilor fundamentale şi pentru omul asiatic.

Se cultivă astfel mai departe vechiul principiu ASEAN al noninterferenţei în afacerile interne ale altui stat - drag şi Chinei, mai ales în raporturile cu Sudanul sau Myanmar. Mai mult, deciziile ASEAN se iau prin consens, astfel că o expluzare pe motiv de guvernare cu arma ar trebui acceptată şi de cel expulzat… Lipsită de efectivitate, Carta a fost semnată chiar şi de reprezentanţii regimului orwelian burmez. Myanmar a fost primită în familia sud-est asiatică în 1997. Teoretic, pentru a nu fi lăsată în totalitate pe orbita Chinei, practic, pentru a nu-i pierde totalitatea resurselor energetice în favoarea chinezilor şi indienilor.

La acea vreme, membrele ASEAN, încântate de reuşita trecerii de la agricultură la industrializare, aşezau "valorile asiatice" - ale disciplinei naţionale şi creşterii economice - deasupra drepturilor omului şi libertăţilor personale.

Cu un Beijing care pune deja condiţii marilor puteri economice, ASEAN este deja spaţiul alternativ pentru investitorii care încep să se teamă pentru soarta delocalizărilor din China. Recent, Cabinetul Merkel chiar a recomandat investiţiile în Asia de Est, mai curând decât în China, pentru "a lega interesul economic de diseminarea valorilor europene".

În ASEAN, acestea sunt încă cel mult declarative, iar UE nu are putere să le impună mai mult decât în China.

Singurii câştigaţi rămân investitorii europeni - care pot inspira chiar o hibridizare a celor două seturi de valori.

Petre Munteanu este managing editor al Foreign Policy Rromânia

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite