Adevarul.ro

Într-un raport al CRPE, specialistul în politici energetice, Robert Uzună, explică opţiunile României pentru a se securiza energetic, constatând că “trebuie să învăţăm să trăim cu Ursul la uşă”.

Studiind concluziile Comisiei Europene, ale IEA (International Energy Agency) şi EIA (Energy Information Administration), autorul analizează opţiunile aflate la dispoziţia politicienilor europeni şi români şi oferă, în ultima parte a raportului, sugestiile sale pentru maximizarea eficienţei posibilităţilor aflate la dispoziţia României.

Raportul CRPE constată că prognoza Agenţiei Internaţionale pentru Energie vizează o creştere a consumului de energie cu 40% până în 2030, cu o progresie de 1.5 procente anual. Deşi creşterea necesităţilor Europei se face mai lent decât media mondială (până în 2030 estimându-se o creştere a consumului cu 11%, prin raportare la consumul din anul 2005), statele europene se vor confrunta cu o scădere dramatică a propriilor resurse, în concluzie, dependenţa sa energetică va continua să crească. În prim plan se află petrolul (importat în proporţie de 95%) şi gazele naturale (de la 58% în prezent, la 84%), ca principale surse de dependenţă.

Robert Uzună constată că Romania consumă gaze, petrol şi cărbune, cu preponderenţă. Dacă în ultimul deceniul al secolului trecut reducerea activităţii industriale a condus la un recul al consumului, acesta a început să crească după anul 2000. Totuşi, prin comparaţie cu media europeană, România este mai puţin dependentă de importuri, reuşind, din resurse proprii să acopere 46% din necesarul anual de petrol, spre deosebire de Uniunea Europeană, care importă 86% din petrolul utilizat.

Conform raportului, una din problemele serioare ale României este intensitatea energetică – pentru producerea a 1000 de euro PIB, consumându-se de patru ori mai multe resurse decât media Uniunii. Datorită industriei energofage, România trebuie să îşi asigure fluenţa resurselor, încercând, concomitent, să diversifice zonele de provenienţă. Deşi Rusia este cel mai mare exportator de gaze naturale şi poate suplini necesarul românesc, autorul consideră că România trebuie să ia în calcul şi resurse de altă provenienţă decât cea rusească. Una din mize este zona caspică, ale căror resurse pot fi accesate prin intermediul proiectului  Nabucco. Acest proiect, considerat a fi prioritar de Uniunea Europeană, este foarte important pentru securitatea energetică a României, pentru că oferă o rută şi o sursă alternativă  de energie. Dificultăţile proiectului se leagă atat de instabilitatea politică a regiunii dar şi de subminarea diplomatică a proiectului de către Rusia, care încearcă o proprie securizare a resurselor caspice.

Autorul vorbeşte şi de o serie de ”aşi nefolosiţi din mâneca României, printre care aminteşte: construirea unui nou depozit de gaz la Mărgineni, resursele de pe platforma continentală a Mării Negre, cablul electric submarine Constanţa-Istanbul. Totuşi, Uzună concluzionează că, având în vedere retorica dublă a oamenilor politici europeni, care vorbesc de securitatea energetică a Europei dar urmează abordări bilaterale, implicând Rusia, o eliminare completă a Rusiei din jocul energetic este imposibilă. De aceea, autorul recomandă României să colaboreze pragmatic cu Rusia, angajând Moscova în proiecte reciproc avantajoase. De asemenea, ar trebui să susţină Nabucco şi să dezvolte un model de interdependenţă cu ţările furnizoare, prin exportul de produse finite.

În final, raportul îndeamnă autorităţile de la Bucureşti să îşi reevalueze politica energetică şi să dezvolte mecanisme de control şi reacţie. Pe plan instituţional, autorul recomandă înfiinţarea unui Minister al Energiei şi Resurselor şi a unui Institut Naţional pentru Planificare Strategică. O altă sugestie ar fi centralizarea companiilor din domeniul energetic în două suprastructuri, acţiune ce ar uşura reorganizarea şi retehnologizarea facilităţilor de producţie.