Turnătorul Al-Qaida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnătorul  Al-Qaida
Turnătorul Al-Qaida

După ce a îndurat cele mai dure metode de interogare ale CIA şi a petrecut mai bine de un an în închisorile secrete ale Agenţiei, Khalid Sheik Mohammed ( KSM) a vorbit în faţa ofiţerilor de informaţii ai SUA, conducând aşa- numitele „tutoriale despre terorişti”.

În 2005 şi 2006, bărbosul mic şi îndesat, care se recomandă drept „creierul” atacurilor din 11 septembrie 2001, a discutat despre o mare varietate de subiecte, inclusiv despre filosofia greacă şi dogma Al-Qaida. Vorbind în engleză, Mohammed „părea să savureze oportunitatea, câteodată pentru ore întregi, de a discuta despre Al-Qaida şi despre planurile, ideologia şi modul de operare al reţelei”, a spus una dintre cele două surse care au descris sesiunile, sub protecţia anonimatului.

Aceste scene oferă detalii despre transformarea lui KSM dintr-un  duşman agresiv al Statelor Unite, în ceea ce CIA a numit „principala ei sursă” în ce priveşte Al-Qaida. Această răsturnare s-a produs după ce Mohammed a fost supus unor tehnici dure de anchetă ca simularea înecului şi privarea prelungită de somn.

„KSM nu a dat decât câteva informaţii înaintea folosirii metodelor de « waterboarding », iar analizarea informaţiilor a arătat că majoritatea erau anacronice, inexacte sau incomplete”, se menţionează în noile fragmente declasificate ale raportului pe 2004  al inspectorului general al CIA, date publicităţii recent.

Mohammed a descris planurile Al-Qaida de lovire a unor ţinte din Arabia Saudită, Asia de Est şi Statele Unite, după atacurile de la 11 septembrie 2001, inclusiv folosirea unei reţele de pakistanezi „pentru atacarea unor  benzinării, linii ferate şi chiar a podului Brooklyn din New York”. 

„Deţinuţii de la mijlocul anului 2003 ne-au ajutat să alcătuim o listă de 70 de indivizi – de mulţi dintre ei nu auzisem până atunci - pe care Al-Qaida i-a considerat potriviţi pentru operaţiunile din Occident”, arată CIA. Mohammed le-a spus interogatorilor că după atacurile de la 11 septembrie, „principala sa prioritate” a fost să lovească Statele Unite, dar  a „realizat că un alt atac ar fi dificil din cauza măsurilor de securitate.

Adaptare după „The Washington Post”

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite