Egemen Bagiş, negociatorul turc cu UE: "Turcia poate asigura Europei statutul global dorit"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul turc pentru Afaceri Europene şi negociator-şef cu Uniunea Europeană, Egemen Bagiş, a repetat la Bucureşti că UE nu poate fi un actor global fără ajutorul Turciei. În probleme importante precum lupta împotriva terorismului şi securitatea energetică Turcia este, în opinia europenistului turc, cheia pentru viitorul Europei.

"Turcia şi România nu sunt străine una de cealaltă, există multe similarităţi chiar de cultură între ţările noastre. Suntem apropiaţi nu numai geografic, ci lucrăm împreună la Marea Neagră şi cooperăm pentru stabilitate în Balcani, în proiectul Nabucco şi în alte proiecte”, a spus Bagiş în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, în faţa unei audienţe formate în mare parte de membri ai comunităţii turce şi tătare din România. De asemenea, el a amintit că valoarea comerţului turco-român se ridică în prezent la 7,5 miliarde de dolari şi ar putea atinge 10 miliarde de dolari într-un an. Investiţiile turceşti în România se ridică la o valoare de cca 6,5 miliarde dolari.

Pe de altă parte, oficialul turc a salutat faptul că „România susţine aderarea Turciei la UE, aşa cum şi Turcia a susţinut aderarea României la NATO”.

„Problemele României sunt şi cele ale Turciei, iar cele ale Turciei sunt şi cele ale României. Dacă există insecuritate într-o ţară, şi celelalte au de suferit”, a spus Bagiş, care a subliniat angajamentul determinat al Turciei în lupta împotriva terorismului, „fie că este vorba despre PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), sau despre Al-Qaida”.

Ideea istoriei comune şi a unui viitor comun al Europei şi al Turciei a fost ilustrată de negociatorul-şef cu exemplul Istanbulului, simbol al coexistenţei dintre evrei, musulmani şi creştini. Şi astăzi societatea turcă este un mozaic etnic şi religios compus din kurzi, aleviţi, arabi, greci, romi, creştini, musulmani iar integrarea în UE ar întări natura multiculturală a Uniunii şi motto-ul „Unitate în diversitate”.

Potenţialul Turciei

Pe plan economic, Europa se confruntă cu o criză financiară puternică pe când Turcia anticipează „o creştere economică de 5,8% anul acesta şi ar putea ajunge economia cu cea mai mare creştere din lume după China şi India până în 2017”. În plus această piaţă în continuă dezvoltare aduce un număr impresionant de consumatori, ceea ce ar putea duce la extinderea pieţei europene, cât şi la creşterea competitivităţii UE în economia globală.

În problemele de securitate pe care Uniunea Europeană le are, ca de exemplu terorismul, Bagiş consideră că „Europa nu poate face faţă fără Turcia şi nici Turcia nu poate combate singură aceste ameninţări neconvenţionale”.

Ministrul turc al afacerilor europene a îndemnat Uniunea Europeană să-şi corecteze imaginea, dacă vrea să fie un actor global şi să răspundă clar întrebării dacă este un club creştin sau o uniune de valori democratice.

„Suntem o ţară europeană, asiatică, balcanică, caspică şi membru al tuturor organizaţiilor europene şi al unor organisme internaţionale precum NATO, OECD, Organizaţia pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, Uniunea pentru Mediterana), mai puţin a UE”, a arătat Bagiş, care a insistat şi asupra rolului de mediator pe care Turcia îl poate juca graţie bunelor sale relaţii în dispute precum cea dintre Israel şi Liban, Siria şi Israel, sau chiar dintre Iran şi SUA. Deja a facilitat dialogul între multe ţări printre care Afganistanul şi Pakistanul, Rusia şi Georgia, sau Bosnia-Herţegovina şi Serbia.

Ultimul episod în cadrul ONU, în care Turcia a votat alături de Brazilia împotriva adoptării unor noi sancţiuni impuse Iranului, ar trebui să fie privit tot în sensul că „Turcia nu vede sancţiunile ca o rezolvare... Ar trebui să trimitem McDonalds şi filme în Iran, nu să-i sancţionăm”, crede Bagiş.

Negociatorul european al Turciei insistă însă pe faptul că ţara sa respectă dreptul internaţional, organismele internaţionale şi se „supune” oricăror decizii ale Consiliului de Securitate, şi „nu ucide oameni nevinovaţi în apele internaţionale”- aluzie la atacul israelian asupra flotilei umanitare care se îndrepta spre Gaza.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite