Theodor Stolojan: „Trebuie depăşit modelul de creştere economică bazat pe investiţii străine”

Theodor Stolojan: „Trebuie depăşit modelul de creştere economică bazat pe investiţii străine”

Campanie FP România. În continuarea dosarului dedicat de ediţia nr. 10 alegerilor pentru Parlamentul European, europarlamentarul Theodor Stolojan vorbeşte despre modernizarea României, în şi la sânul UE, prin competitivitate şi printr-o integrare cu cea mai mare dintre viteze.

Cu o solidă experienţă economică, dobândită inclusiv în calitate de economist senior al Băncii Mondiale, Theodor Stolojan pledează în primul rând pentru servicii şi produse româneşti cu o valoare adăugată mai mare şi pentru intrarea României în zona euro. Apoi răspunde chestionarului de campanie al FP România.

„Mai departe de 8.000-10.000 de euro pe cap de locuitor”

„Consider că următorii ani sunt decisivi pentru modernizarea României. Cam ştim deja ce cuprinde această modernizare a României – are două elemente esenţiale. Pe de-o parte, competitivitatea. Dacă România nu reuşeşte să iasă din modelul de creştere economică pe care l-a avut până în prezent, nu se va duce mai departe de 8.000-10.000 de euro pe cap de locuitor.

Ca să reuşeşti să ai venituri mai mari pentru populaţie, trebuie să realizezi o creştere substanţială de competitivitate în economie. Asta înseamnă să treci la servicii şi produse cu o valoare adăugată mare.

Nu mai putem rămâne la modelul actual de creştere economică bazat pe investiţii străine, care au ţintit forţa de muncă ieftină din România sau doar câştigarea pieţei de consum din România - şi mă refer aici la Carrefour, Metro, Erste, Raiffaisen, Asigurări Viena. Ele sunt bine-venite, dar nu poţi să creşti standardul de viaţă al românilor decât prin servicii şi produse de calitate.

A doua componentă este modernizarea instituţiilor statului, administraţiei publice, justiţiei. Toate reformele de care discutăm în învăţământ, sănătate. Sunt studii făcute de Banca Mondială şi de alte instituţii care au demonstrat că trecerea spre o competitivitate mai mare nu e posibilă fără modernizarea instituţilor statului.

Discutăm aici de statul de drept, de harababura din învăţământ şi din sistemul de pensii, de sistemul de salarizare din sistemul public, care a năucit orice element de stimulare corectă a personalului.

Sunt convins că aceste lucruri nu le putem realiza decât cu sprijinul Uniunii Europene. Este un sprijin financiar masiv. Dacă nu facem progrese în folosirea fondurilor, vom pierde o parte importantă din suma de 32 de miliarde alocată nouă. Este însă vorba şi de toată legislaţia - reglementările pe care Uniunea Europeană le adoptă şi care ne marchează viaţa aici în România.”

Ce traseu de carieră ar trebui să "predispună" la o candidatură pentru PE?

Cred că în primul rând trebuie să demonstrezi că ai anumite realizări. Un om care n-a demonstrat nimic în viaţa lui şi e trimis în Parlamentul European n-o să demonstreze acolo. Sunt nişte etape în viaţă. Tranziţia în România ne-a dus la nişte situaţii interesante în care un om care a intrat într-un partid politic s-a mişcat puţin, s-a trezit ministru.

Alţii s-au trezit conducând diferite instituţii fără ca în prealabil să conducă măcar o formaţie de doi-trei oameni. Când se întâmplă revoluţii, rupturi în evoluţia unei societăţi, sigur că se întâmplă şi asemenea fenomene. Unii confirmă, alţii nu.

România are 20 de ani în spate de la momentul ‘89 şi e timpul ca valorile să fie recunoscute. Nu ne putem permite ca în Parlamentul European să propunem candidaţi, să trimitem parlamentari, care n-au făcut ceva în viaţa lor din punct de vedere profesional.

Trebuie să fie oameni care au demonstrat că sunt capabili de a face un proiect, de a-l duce până la capăt, oameni care au şi calităţile necesare unui europarlamentar - cum ar fi cunoaşterea cel puţin a unei limbi străine de o manieră în care să poţi să negociezi.

„Ceea ce noi putem face aici în România este să îmbunătăţim procesul de selecţie al candidaţilor. Noi am făcut un mare pas înapoi la votul pe liste. Votul pe liste pentru PE se practică în toate statele membre ale UE, dar unele ţări membre dau posibilitatea cetăţenilor ca pe lista de partid cetăţeanul să ierarhizeze numele.”

Ce-i aşteaptă pe candidaţi în Parlamentul European?

În PE nu este ca în parlamentele naţionale - cu putere şi opoziţie. Acolo sunt grupuri politice care au aceleaşi drepturi, dar unele sunt mai numeroase. Nu e un grup politic la putere şi altul în opoziţie, un grup care are Comisia Europeană ca guvern şi restul sunt opoziţia.

De aceea acolo fiecare europarlamentar acţionează în cadrul unui grup politic. Ca urmare, orice proiect pe care ţi-l propui, orice reglementare la elaborarea sau la dezbaterea căreia participi şi la care doreşti să aplici un amendament, să schimbi ceva în legătură cu ea, nu le poţi face singur. Nici măcar cu toţi parlamentarii din ţara ta nu poţi face asta. Îţi trebuie susţinerea grupului politic din care faci parte, dar acesta nu deţine de regulă majoritatea în PE, deci trebuie să-ţi cauţi şi susţinerea altor grupuri politice.

În afară de acest proces în interiorul grupului politic şi între grupurile politice, există şi dezbaterile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, unde te întâlneşti cu reprezentanţii tuturor grupurilor politice. De asemenea, sunt dezbaterile din plenul Parlamentului.

Deci este o muncă în care trebuie să discuţi foarte mult şi evident că este un volum mare de muncă şi trebuie să ai calitatea de a putea să-ţi susţii argumentele pentru că în final votul hotăreşte. Toată măiestria unui parlamentar care doreşte să susţină o anumită idee, să facă un anumit amendament, să facă un anumit proiect este să clădească acest consens pentru a avea câştig de cauză prin votul majoritar în Parlament.     

Ar putea avea câştig de cauză candidaţi trans-naţionali, susţinuţi în toate statele membre de formaţiuni politice pan-europene? 

Nu cred că este o idee bună de a face o propunere de candidaţi valabilă pentru toate ţările. Parlamentul European este reprezentantul direct al intereselor cetăţenilor care trebuie să vină din legătura cea mai simplă, directă dintre cetăţeanul european şi PE. Deja este interpus un partid politic pentru că aşa funcţionează democraţia, dar acesta este din România sau din Italia şi propune nişte candidaţi. Să vină peste ele un alt partid din Europa care să pună candidaţi pentru România nu mi se pare un lucru care ar întări democraţia din România, ci unul care ar adânci acest deficit de democraţie care este imputat instituţiilor europene.

Ceea ce noi putem face aici în România este să îmbunătăţim procesul de selecţie al candidaţilor. Noi am făcut un mare pas înapoi la votul pe liste. Votul pe liste pentru PE se practică în toate statele membre ale UE, dar unele ţări membre dau posibilitatea cetăţenilor ca pe lista de partid cetăţeanul să ierarhizeze numele. Această revenire la liste de la votul uninominal a fost prea bruscă. Trebuie menţinut votul pe liste la europarlamentare deoarece este o circumscripţie unică pe ţară, dar trebuie să dăm posibilitatea cetăţeanului să aleagă el ierarhia candidaţilor pe listă.  

„Standardele europene sunt de fapt standarde de civilizaţie. Potrivit standardelor europene nu poţi să ai o localitate care să nu aibă apă curentă, canalizare, gropi ecologice. Cetăţeanul care trebuie să beneficieze de acestea, dar trebuie să participe şi el.”

Ce beneficii trebuie să ştie alegătorii naţionali că au de la faptul că ţara lor este parte a proiectului UE? Altfel zis, cum pot fi explicate mai bine unui electorat naţional (încă dezinteresat) alegerile europene trans-naţionale?

Cetăţeanul român, care este şi cetăţean european, are o serie de drepturi care decurg din prevederile tratatelor la care noi am aderat ca ţară membră. O parte dintre ele însă nu se aplică în prezent. Cu agricultura suntem la zeci de ani depărtare faţă de Franţa, sau de oricare altă ţară europeană dezvoltată. Este evident că politica agricolă comună a UE influenţează direct această resursă de dezvoltare a României care este modernizarea agriculturii. N-o putem face fără sprijinul financiar pentru dezvoltare rurală primit de la Uniunea Europeană. Acesta este masiv, important e să-l folosim cum trebuie.

Avem standarde europene de respectat în ceea ce priveşte protecţia mediului. Când spun protecţia mediului, oamenii se gândesc la aer, la ape curate, la păduri care sunt foarte importante, dar protecţia mediului înseamnă şi gropi de gunoi. E un dezastru în România, oriunde te duci vezi gunoi, oraşe care nu au gropi ecologice – or, UE ne-a impus standarde, ne ajută cu fonduri financiare.

Discutăm de peste 3.000 de localităţi din România, nu este simplu să faci asta dar am avut nişte termene. Nu ne ţinem de ele. La mijlocul acestui an expiră termenele pentru un prim set de localităţi şi unele gropi nu s-au făcut, se vor plăti amenzi. Ce încerc să spun este că standardele europene sunt de fapt standarde de civilizaţie. Potrivit standardelor europene nu poţi să ai o localitate care să nu aibă apă curentă, canalizare, gropi ecologice. Cetăţeanul care trebuie să beneficieze de acestea, dar trebuie să participe şi el.

Ca cetăţeni europeni beneficiem de anumite drepturi. Libertatea de circulaţie a persoanelor s-a realizat, dar libera circulaţie a forţei de muncă nu este pe deplin realizată pentru că în unele state există restricţii. Sunt state membre care nu ne recunosc diplomele şi ne împing spre munca la negru, pentru că oportunitatea de a găsi un loc de muncă în orice stat membru al Uniunii Europene şi de a nu avea restricţii este un mare drept câştigat. Îl pot găsi în România, dar dacă nu găsesc un loc de muncă aici mă pot duce în alt stat membru.

Deja există şi forme de protecţionism...

Aceste forme de protecţionism tebuie respinse, trebuie vegheat să nu se întâmple. Când românii se duc într-un alt stat european trec prin controlul de frontieră pentru că nu sunt în spaţiul Schengen. Există o anumită lipsă de confort. Toţi se duc ca şi cum ar circula de la Bucureşti la Arad şi noi când circulăm de la Bucureşti la Budapesta, trebuie să trecem prin controlul de frontieră.

Pe de altă parte, dorim să intrăm în zona euro. Ce a arătat această criză? Cei care erau în zona euro au fost mai protejaţi de turbulenţele cursului de schimb.

„În domeniul agriculturii politica se face deja în Europa, nu în România. Noi ca stat membru, suntem obligaţi să respectăm standardele în domeniul politicii agricole comune.”

Chiar există ideologii la nivelul PE? Sau doar reprezentanţi ai unor „grupuri de interese”, precum se spune ca sunt la nivelurile naţionale?

Nu, la nivelul PE spuneam că există grupuri politice, nu ţări. Acestea din urmă se manifestă prin delegaţiile naţionale care fac parte din grupurile politice. Eu sunt preşedintele delegaţiei României din grupul PPE-ului. Sigur că PPE-ul e de centru-dreapta şi are o anumită ideologie.

De regulă, toţi parlamentarii care fac parte din grupul politic ar trebui să voteze toţi la fel. Asta nu înseamnă că nu pot vota altfel decât grupul politic. Ceea ce noi am şi făcut de exemplu în problema romilor din Italia. Când Italia a reuşit să scoată o rezoluţie în care erau prevăzute nişte practici discriminatorii faţă de romi, noi am votat împotriva poziţiei exprimate de grupul PPE şi am explicat de ce. Şi până la urmă noi am reuşit să creăm în PE o înţelegere că problema romilor nu este o problemă românească, ci una europeană.

Sigur că atunci când tot votezi împotrivă, grupul te poate întreba dacă locul tău e în acest grup sau te simţi mai bine în altul. Dar poziţia ta este ascultată dacă argumentele sunt în regulă. Noi am votat împotriva unor propuneri ale unor membrii PPE în problema roamingului. Un grec a vrut ca România şi Bulgaria să nu fie incluse în această măsură cu tarife mai mici. Îmi imaginez de ce au făcut o asemenea propunere, gândindu-mă la cine deţine companii de telefoane, pe unde şi cum.

Asta înseamnă că există interese... 

Categoric, orice ţară doreşte să-şi promoveze interesele. Vă dau exemplul cu politica agricolă comună. Atunci când aceasta a fost reexaminată în PE, s-a observat o tendinţă generală ca pentru culturile energetice să nu se mai dea subvenţii.

Această decizie este corectă pe fond. În Germania, sigur că dacă vrei să faci culturi energetice trebuie să renunţi la culturi pentru alimente. Eu am venit cu argumentul că există diferenţe mari între agricultura ţărilor dezvoltate, care folosesc integral terenurile, şi agricultura României şi a altor ţări care nu o fac. Am 20% din suprafaţa arabilă nefolosită în România, deci nu sunt în situaţia de a face opţiunea asta. De aceea am cerut să se menţină subvenţiile pentru culturi energetice în cazul României.

În domeniul agriculturii politica se face deja în Europa, nu în România. Noi ca stat membru, suntem obligaţi să respectăm standardele în domeniul politicii agricole comune. Sigur că n-am avut câştig de cauză pentru că e problema cu criza alimentară în lume, dar deocamdată nu s-a luat o decizie fermă. Cred că până la urmă se vor da aceşti bani pentru culturi energetice dar sub altă formă, de protecţie a mediului poate, nu ca subvenţii.

Este inevitabilă o UE „cu mai multe viteze”? Sunt mai fiabile „integrările diferenţiate” decât „consensul general”? Este prelungirea in timp a unei „geometrii variabile” distructivă pentru construcţia europeană?

Indiferent ce cred eu, lucrurile deja se întâmplă. Şi indiferent ce vor hotărî statele membre, tot vor fi asemenea mişcări. Noul Tratat de la Lisabona prevede mai clar această posibilitate. N-aş vorbi despre o Europă cu două viteze. Dacă un număr de state doresc să înainteze într-o anumită zonă de integrare şi altele nu, au această posibilitate. Depinde de punctul unde vrem să ajungem cu cele două viteze. Nu înseamnă că dacă un stat alege să se integreze mai mult într-un domeniu, celelalte rămân în urmă.

Trebuie însă să definim neapărat cele două viteze către ce? Către ce obiectiv? Dacă vorbim despre obiectivul dezvoltării, nu este obligatoriu. Danemarca, de exemplu, n-are moneda euro, foloseşte coroana şi nu e obligată să adere la zona euro. Iar ca grad de dezvoltare mi-aş dori să fim ca Danemarca. Dar dacă privim din punctul de vedere al integrării, cei din zona euro au ales să se integreze mai mult şi atunci putem vorbi de două viteze din punctul de vedere al obiectivului integrării depline.

În Cehia, în schimb, nu e prevăzut un termen în Constituţie până la care legea de ratificare a tratatului de la Lisabona trebuie promulgată de preşedinte, astfel că preşedintele eurosceptic Klaus mai poate să întârzie ani de zile. La noi, dacă preşedintele n-o promulgă în 20 de zile, o astfel de lege ajunge la Monitorul Oficial.

În Irlanda însă populaţia a învăţat o lecţie din această criză: cât de puternică este Europa, măsurile anti-criză pe care le poate lua, şi că este mai bine cu UE, decât singuri. Irlanda a trecut printr-un teribil şoc economic şi cred că acolo ratificarea tratatului de la Lisabona nu va mai pune probleme.

„Noi, esticii, suntem mult mai deschişi la integrarea europeană mai rapidă, pentru că beneficiem de această integrare. În domeniul energiei electrice, în domeniul gazelor naturale, al transportului feroviar noi am făcut paşi mult mai rapizi decât au făcut Franţa, Germania şi alte ţări în ceea ce se cheamă formarea condiţiilor pentru o piaţă unică.”

Pe ce direcţii specifice ar putea impulsiona europarlamentarii estici proiectul unional?

Putem discuta despre chestiunile politice mari, privind formarea unei forţe militare de intervenţie rapidă a UE, unde noi avem un cuvânt de spus la fel ca şi alte state membre. Evident că statele membre care îşi şi permit să finanţeze asemenea forţe au cel mai greu cuvânt de spus, dar sunt probleme actuale importante care implică noii membri ai UE, statele estice, din Europa Centrală şi de Est.

De exemplu, UE a înţeles cât de vulnerabilă este din punct de vedere al energiei, al securităţii energetice. Or, această nouă politică energetică europeană a început să se şi realizeze. Ţările din est au aici un rol important deoarece coridoarele alternative de transport energetic din alte surse decât Rusia trec pe teritoriul României, Bulgariei, Ungariei, Sloveniei.

Un alt exemplu este că noi, esticii, suntem mult mai deschişi la integrarea europeană mai rapidă pentru că beneficiem de această integrare. În domeniul energiei electrice, în domeniul gazelor naturale, al transportului feroviar noi am făcut paşi mult mai rapizi decât au făcut Franţa, Germania şi alte ţări în ceea ce se cheamă formarea condiţiilor pentru o piaţă unică. Am separat conductele magistrale de transport de gaze naturale de producţie, de distribuţie.

Am separat liniile de transport de înaltă tensiune la energia electrică de producţie şi de distribuţie, ceea ce nu s-a întâmplat încă în Franţa şi în alte ţări, ceea ce înseamnă că nu am condiţiile pentru o piaţă unică a energiei electrice în Europa nu din cauza României, ci din cauza Franţei şi a Germaniei. Pachetul energetic care s-a adoptat nu demult în PE obligă şi Franţa şi Germania să aleagă. Le dă trei opţiuni, în încercarea de a asigura accesul liber al altor operatori la aceste network-uri de legătură, de transmisie.

Cum vedeţi Parteneriatul estic?

Acest parteneriat este menit să creeze o zonă de stabilitate, de pace la graniţele UE, o zonă de comerţ liber fără taxe între statele membre şi cele din vecinătate. Ele trebuie să aibă propriul regim de taxe faţă de ţări terţe. Dorim să ajungem la aceste obiective, însă cu condiţia ca şi aceste ţări să dorească.

Noi avem acum o situaţie delicată cu Republica Moldova. Noi o dorim enorm în UE, ca să progreseze, ca să aibă un parcurs clar pentru a deveni stat membru. Dar trebuie să dorească şi autorităţile - populaţia doreşte.

Şi noi am avut probleme în a ne obişnui cu aplicarea drepturilor fundamentale. A trebuit să vină baronesa Emma Nicholson să ne bată la cap pentru ca să avem grijă de copiii bolnavi, abandonaţi şi cu dizabilităţi. Aceasta este una dintre valorile europene pe care a trebuit s-o respectăm, şi nu ne-a fost uşor. Sigur situaţia acestora s-a mai îmbunătăţit în România.

Acest lucru trebuie să-l înţeleagă şi moldovenii: dacă nu respectă drepturile omului, nu vor intra în Uniunea Europeană. Republica Moldova este o ţară mică, săracă, nu poate rezista de una singură. Acum se descurcă pentru că aproape jumătate din forţa de muncă lucrează în străinătate.