Summitul Calypso - de Moise Naim

Comentariu. A-i aduce împreună pe preşedinţii Americilor este asemănător cu organizarea unui show simultan cu pisici şi câini. America Latină este divizată nu doar după criteriul atitudinii faţă de SUA, dar şi faţă de rolul statului şi al pieţei, independenţa justiţiei sau libertatea opoziţiei.

Schimbarea politicii SUA faţă de Cuba nu este nici cea mai surprinzătoare, nici cea mai importantă ştire de la al cincilea summit al Americilor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

S-ar fi întâmplat oricum, aşa cum am arătat în articole anterioare. Decizia lui Barack Obama de a pune relaţiile dintre cele două ţări pe un nou fundament a fost luată cu mult timp în urmă, şi o mare parte a temeliei a fost deja pusă. Mult mai importante, dar mult mai puţin mediatizate sunt diferenţele politice profunde care separă guvernele Americii Latine.

De exemplu, este demn de atenţie faptul că nicio ţară n-a dorit să găzduiască întâlnirea. Una dintre puţinele decizii care se iau la astfel de summituri este legată de locul unde se vor întâlni preşedinţii data viitoare. Dar la ultima întâlnire, din Argentina, în 2005, nimeni nu şi-a oferit serviciile.

Doar după negocieri foarte lungi şi complicate, Trinidad şi Tobago a convenit să-i invite pe cei 34 de membri în capitală. Astfel s-a ajuns la summitul Calypso, plin de retorică pusă pe melodiile şi ritmul minunatelor tobe de oţel ale fostei colonii britanice.

Două blocuri

Refuzul liderilor Americii Latine de a găzdui summitul nu s-a datorat unei  tendinţe bruşte de austeritate sau de lene. A-i aduce împreună pe preşedinţii Americilor este asemănător cu organizarea unui show simultan cu pisici şi câini.

Foarte simplu, majoritatea dintre ei nu se înţeleg, şi, în afara consensului în privinţa cererii adresate Washingtonului de a ridica blocada cubaneză, există puţine probleme în care sunt de acord. Multe state sunt mai apropiate politic de Statele Unite decât de vecinii lor.

Preşedintele Braziliei, Lula da Silva, se înţelege mai bine cu Obama decât cu preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner; preşedintele Mexicului, Felipe Calderón, preşedintele Columbiei, Álvaro Uribe, şi preşedinta Republicii Chile, Michelle Bachelet, au mai multe în comun cu Washingtonul decât cu  omologii lor din Venezuela, Ecuador sau Nicaragua. Similar, politicile adoptate de guvernele din Peru şi Uruguay sunt mai apropiate de cele ale SUA decât de strategiile Boliviei şi Paraguay-ului.

Diferenţele provin de la nişte concepţii şi comportamente foarte diferite faţă de o largă gamă de probleme, printre care sărăcia, inegalitatea şi marginalizarea, relaţiile cu SUA şi ţările din regiune cu care s-ar putea forma alianţe, cât şi legat de rolul statului şi al pieţei sau de tratamentul aplicat investitorilor străini şi autohtoni.

Există diferenţe profunde între liderii Americii Latine şi în privinţa concepţiei lor despre democraţie, independenţa justiţiei şi tratarea partidelor de opoziţie. Şi, în ciuda discursurilor care pun accentul pe importanţa integrării regionale şi a excesului de cordialitate în faţa camerelor de luat vederi, în realitate regiunea este împărţită în două blocuri principale, cu Brazilia, Mexic, Columbia, Chile, Peru şi Costa Rica de o parte şi Venezuela, Ecuador, Bolivia, Nicaragua, Paraguay şi Honduras de cealaltă parte. 

La summitul Calypso am văzut lideri care s-au concentrat pe nevoia de a  ridica embargoul împotriva Cubei doar pentru a evita discuţii ce ar fi revelat aceste diferenţe.

Moneda bolivariană

Câteodată o mică anecdotă poate fi foarte revelatoare. În aceeaşi zi în care Barack Obama s-a întâlnit cu Felipe Calderón pe drum spre Trinidad, Hugo Chávez găzduia în Venezuela conferinţa Alternativei Bolivariene pentru Americi (ALBA), la care au participat liderii Cubei, Boliviei, Nicaraguei, Republicii Dominicane şi ministrul de externe al Ecuadorului.

“Pregătim marile arme pe care le vom duce la summit”, a spus Chávez. Summitul a adoptat şi o nouă monedă, sucre, pentru comerţul dintre aceste state.

În plus, Chávez a anunţat încorporarea unui nou stat în ALBA: Sfântul Vincent şi Grenadinele, cu o populaţie de 120.000 de locuitori, împrăştiată pe o suprafaţă de 389 kilometri pătraţi. În acelaşi timp, Lula şi Obama discutau la telefon despre mişcările pe care urmau să le facă la summitul Calypso.

Moisés Naím

Moisés Naím este redactorul-şef al revistei americane "Foreign Policy" pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.

A fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.

Ultima sa carte, din 2006, este "Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.