Adevarul.ro

Comentariu. În privinţa Afganistanului, Barack Obama are aceeaşi viziune ca Bush: să rămână acolo până la pacificarea ţării. Preşedintele american a adus totuşi unele modificări minore strategiei predecesorului său: a trecut la ofensiva limitată şi a suplimentat numărul de trupe.

Odată cu sfârşitul lui august, se termină şi prima fază a preşedinţiei Obama în materie de politică externă. De aceea, ne aflăm într-un punct bun pentru a ne gândi nu la ce va face preşedintele SUA în acest domeniu, ci la ceea ce a făcut deja.

Singurul lucru remarcabil legat de politica externă a lui Obama este compatibilitatea sa cu politicile fostului lider de la Casa Albă, George W. Bush. Nu e surprinzător. Preşedinţii operează într-o lume de constrângeri, opţiunile lor fiind limitate. Şi totuşi, merită să facem o pauză pentru a observa cât de puţin a deviat Obama de la politica externă a lui Bush.

Promisiuni de campanie

În timpul campaniei prezidenţiale americane din 2008, în special în primele sale faze, Obama era împotriva războiului din Irak. Obiectul central al poziţiei sale era că războiul este o greşeală şi că el îi va pune capăt. Obama susţinea că politicile lui Bush – şi, mai important, stilul său – înstrăinează aliaţii SUA. El l-a acuzat pe Bush că urmează o politică externă unilaterală, care alienează aliaţii, nereuşind să acţioneze împreună cu ei. Procedând  astfel, el a susţinut că războiul din Irak a distrus coaliţia internaţională de care Statele Unite au nevoie pentru a purta cu succes orice război.

Obama a susţinut mai departe că Irakul este o distragere a atenţiei şi că efortul major ar trebui să se concentreze asupra Afganistanului. El a adăugat că Statele Unite vor avea nevoie de sprijinul aliaţilor din NATO în Afganistan şi a anunţat că o administraţie Obama va trimite un mesaj europenilor, va reconstrui legăturile SUA cu ei şi va câştiga sprijinul lor.

Pe urmele lui Bush

La începutul administraţiei sale, Obama a luat două decizii strategice. Mai întâi, în loc să dispună o retragere imediată din Irak, el a adoptat politica administraţiei Bush de retragere graduală bazată pe stabilizarea politică şi pe dezvoltarea forţelor de securitate irakiene. În timp ce el făcea unele mici ajustări calendarului de retragere, strategia de bază a rămas intactă. Într-adevăr, el l-a păstrat în funcţie pe secretarul apărării al lui Bush, Robert Gates, pentru a supraveghea retragerea.  

În al doilea rând, el a sporit numărul de trupe americane din Afganistan. Administraţia Bush începuse deja campania militară în Afganistan, după 11 septembrie. Dar a rămas într-o poziţie defensivă crezând că, date fiind forţele disponibile, capacităţile adversarului şi reputaţia lui istorică, acesta ar fi cel mai bun lucru care ar putea fi făcut, în special deoarece Pentagonul a fost aproape imediat reorientat şi reconcentrat spre invazia şi ocuparea ulterioară a Irakului.

O schimbare minoră

Obama şi-a schimbat strategia în Afganistan, trecând de la o poziţie pur defensivă la o atitudine mixtă, de ofensivă selectivă şi defensivă, şi a desfăşurat mai multe trupe în Afganistan (chiar dacă Statele Unite nu au nici pe departe numărul de soldaţi pe care l-au mobilizat sovieticii atunci când au pierdut războiul lor din Afganistan). Deci, structura principală a politicii lui Obama rămâne aceeaşi cu excepţia introducerii unor ofensive limitate.

De când Obama şi-a preluat mandatul, pakistanezii au adoptat o poziţie mai agresivă (sau cel puţin vor să pară mai agresivi) faţă de talibani şi de Al-Qaida, cel puţin în interiorul propriilor graniţe. Dar chiar şi aşa, strategia de bază a lui Obama rămâne aceeaşi ca şi a lui Bush: să rămână în Afganistan până ce situaţia politică evoluează spre punctul în care este posibil un acord politic intern.

Cel mai interesant este cât de mic a fost succesul pe care l-a avut Obama cu francezii şi germanii. Bush renunţase să mai ceară aliaţilor sprijin în Afganistan, dar Obama a încercat din nou. Şi a primit acelaşi răspuns ca şi Bush: Nu. Cu excepţia unei asistenţe minore, pe termen scurt, francezii şi germanii nu doreau să se angajeze cu forţe în efortul major de politică externă al lui Obama.

Adaptare după Stratfor