Adrian Severin: „În Parlamentul European construim Statele Unite ale Europei”

Campanie FP România. Membru al consiliului editorial al revistei, Adrian Severin arată ce e istoric în momentul europarlamentarelor şi susţine creşterea puterii instituţiilor supranaţionale faţă de cele naţionale.

Considerat unul dintre cei mai europeni politicieni români, europarlamentarul Adrian Severin pledează, implicit, pentru o federalizare a „Europei unite” inclusiv din perspectiva beneficiilor pe care le au românii din ţară şi străinătate de pe urma statutului de membru al UE al ţării noastre.

De ce candidaţi din nou?

În primul rând nu trebuie să uităm că România a intrat în Uniunea Europeană cu drepturi depline abia la jumătatea acestui mandat legislativ şi în aceste condiţii noi a trebuit să ne inserăm în structurile Parlamentului European atunci când ele erau deja formate şi ocupate cu reprezentanţi ai altor ţări. Este, practic, nu numai pentru mine, dar şi pentru toţi colegii mei care au parcurs această jumătate de mandat cu drepturi depline, o ocazie de a valorifica atât experienţa acumulată, cât şi prestigiul câştigat. Parlamentul European va fi reînnoit în proporţie de 50%. În acest moment pornim toţi în acelaşi timp de la linia de start şi avem şi avantajul unei anumite experienţe şi afirmări în legislatura anterioară deci atuul pentru a ne aşeza în misiuni care să presupună un grad de influenţă mai semnificativ.

Procedurile Parlamentului European sunt foarte complicate, contactele sunt multiple şi trebuie stabilite relaţii cu personalul tehnic – experţii -, ca şi cu structurile politice. De asemenea, trebuie să-ţi creezi o reputaţie. Când vii dintr-o ţară, oricare ar fi ea, membră a UE, şi eşti paraşutat între 785 de europarlamentari este foarte dificil să te faci remarcat. În momentul în care şi uşierii şi oamenii de la securitate şi registratura şi ceilalţi parlamentari te salută pe nume când te întâlnesc pe coridoare, înseamnă că, în fine, ai fost băgat în seamă şi că pe această bază trebuie să construieşti mai departe.

Ce traseu de carieră ar trebui să „predispună" la o candidatură pentru PE?

Sunt câteva lucruri importante. Aş începe cu cel mai ignorat. Parlamentul European nu este un loc al debutului în activitatea politică şi în viaţa publică. Pentru un om politic, din punct de vedere al carierei individuale, nu este recomandabil să-şi înceapă activitatea în PE, pentru că acolo trebuie să aducă, pentru a se impune, greutatea unui postament politic pe care l-a clădit în localitatea de origine şi, dacă se poate, chiar în regiunea din ţara de origine. El trebuie să lase în ţara de origine o urmă puternică, astfel încât la întoarcere să fie recunoscut. Activitatea europarlamentarilor se desfăşoară în cea mai mare parte a timpului în afara graniţelor ţărilor de origine. În noianul de ştiri care invadează fiecare ţară, activitatea europarlamentarilor nu este neapărat un subiect zilnic. De aceea un europarlamentar trebuie să fi lăsat o amintire puternică, pentru ca atunci când revine în ţară - la sfârşitul unei săptămâni de lucru,  pentru a se întâlni cu cetăţenii, sau cu alte ocazii - lumea să-şi amintească de el. Altminteri riscă să nu mai fie ales la viitoarele alegeri; sau nici să nu mai fie pus pe listă de propriul partid la niciun fel de alegeri, pentru că este un personaj uitat.

În Parlamentul European nu numai că adoptăm legi importante pentru vieţile cetăţenilor ţărilor membre UE sau pentru politicile statelor membre, ci construim Statele Unite ale Europei - o federaţie de state naţionale. Asta nu este atât de pregnant la nivelul parlamentelor naţionale, care nu au acest tip de misiune constituţională sau constitutivă. În Parlamentul European construim o altă lume, în timp ce în parlamentele naţionale gestionăm o lume existentă. Mai mult, acestea îşi restrâng în permanenţă sfera de competenţă prin transferul către comunităţile locale.

Din ce în ce mai mult, procesul de descentralizare va transfera multe dintre competenţele Parlamentului şi guvernului naţional. Parlamentele naţionale îşi dau seama că din lipsă de resurse nu mai pot soluţiona probleme pe care altădată le rezolvau şi acestea sunt transferate spre rezolvare Parlamentului European. La fel, guvernele transferă problemele pe care nu le pot rezolva Comisiei Europene şi instituţiilor europene. În aceste condiţii putem spune ori că Parlamentul European este la fel de important ca parlamentele naţionale, ori că, pentru motivele pe care le-am arătat, Parlamentul European este chiar mai important decât un parlament naţional.

Aş mai da două cifre. În Parlamentul European se adoptă aproximativ 60% din legile care se aplică în statele membre. În al doilea rând, sumele de bani gestionate de Parlamentul European sunt de două ori mai mari decât cele pe care le gestionează Parlamentul României. În ceea ce priveşte România, dacă alocările de fonduri din partea UE, care sunt aprobate de Parlamentul European, ar fi integral consumate, aceasta ar duce la o creştere cu 50% a sumelor care sunt gestionate şi distribuite de Parlamentul naţional.

Cum se explică faptul că unii dintre europarlamentari au renunţat la acest mandat pentru unul naţional?

Mulţi dintre colegii noştri nu înţeleg rolul istoric al Parlamentului European. Mulţi dintre colegii noştri încă mai cred că miza este naţională. În al doilea rând mulţi dintre cei care ajung acolo îşi dau seama că nu reuşesc să se ridice la nivelul exigenţelor. În Parlamentul European lucrurile sunt astfel organizate încât cei care nu reuşesc să facă faţă sfidărilor sunt eliminaţi. Volumul de muncă e mult mai mare. Una este să legiferezi pentru 27 de state şi alta este să legiferezi pentru unul singur. Dar nu este vorba numai de volum, ci şi de calitatea şi de ritmul muncii - care este copleşitor.

Deja mă simt obosit şi nu iau în calcul participarea la o nouă alegere europeană. Dar mă gândesc că acum îmi îndeplinesc o misiune morală: aceea de a valorifica bagajul de reputaţie şi de experienţă pe care l-am dobândit. După acest mandat de cinci ani voi lăsa loc celor care se află acum în coada listei eligibile, ei putând atunci să devină capi de listă – iar în urma lor venind o nouă generaţie de oameni politici, dar nu neafirmaţi, nu anonimi, ci care au o bază politică puternică în România şi care înţeleg Uniunea Europeană.

Cei care nu înţeleg Uniunea Europeană n-au ce să caute acolo, nu pot să facă nimic acolo, sunt frustraţi şi eliminaţi. Asta este valabil nu numai pentru indivizi, dar şi pentru partide. Un partid naţionalist n-are de ce să se ducă în Parlamentul European pentru că acolo se va integra în grupul partidelor naţionaliste, ai căror reprezentanţi erau absolut izolaţi, nu erau incluşi în niciun mecanism decizional, erau marginalizaţi în structurile organizatorice. România Mare nu este un partid euro-sceptic sau euro-ostil, să vedeţi în alte ţări partide eurosceptice!

Putem vorbi de „lideri supranaţionali” aleşi, socotind că europarlamentarii sunt asemenea lideri? Ar putea câştiga euro-alegerile candidaţi trans-naţionali, susţinuţi în toate statele membre de formaţiuni politice pan-europene? 

Sigur că putem. Eu sunt un asemenea lider, nu supranaţional ci trans-naţional. Faptul că am fost şi sunt invitat să particip la campaniile europene în alte ţări este o dovadă. Am fost invitat în Germania, în Spania şi lumea mă recunoaşte acolo. Mai mult decât atât, am primit propuneri concrete să candidez în Franţa şi în Spania. În aceste condiţii eu sunt un lider transnaţional în acest moment.

Mai este Evelyn Ghepard, o franţuzoaică ce a fost aleasă în Germania - foarte stimată inclusiv de către Partidul Socialist francez. Un alt nume este Daniel Cohn Bendit, membru marcant al Partidului Verzilor, foarte activ în mişcarea studenţească franceză din ’68 când a şi devenit celebru. Este francez şi a candidat pe lista verzilor din Germania. Aşa cum românii din Italia care n-au cetăţenie italiană au dreptul ca la alegerile europene să voteze fie cu un partid din România, ca cetăţeni români, fie cu un partid din Italia, ca cetăţeni europeni. Libertas este un partid exotic, mai mult al simbolului. Dar nu avem nevoie de aceste partide exotice, avem partidele europene care se consolidează pe zi ce trece: Partidul Popular European (PPE), Partidul Socialiştilor Europeni (PSE), Alianţa Liberală.

Din ce în ce mai mult vom merge pe această cale transnaţională, dintr-un singur motiv: pentru că în ultimă instanţă omul trebuie să mănânce, să se îmbrace, să se bucure de siguranţa zilei de mâine, ori astea vin din ce în ce mai des de la Uniunea Europeană şi nu de la statul naţional. De ce? Nu pentru că statul naţional nu vrea, ci pentru că nu poate.

Naţiunea şi statul naţional nu a avut doar rolul să ne facă să cântăm în aceeaşi limbă şi să dansăm pe aceeaşi muzică, ci să asigurăm viaţa civilizată şi prosperă a cetăţenilor statului naţional. Naţiunea şi statul nu dispar, ele doar îşi schimbă rolul şi funcţiile. Multe din funcţiile pe care statele naţionale le-au avut înainte - în lipsă de resurse ale acestor state naţionale şi din dorinţa de a se evita războaie între ele - au fost transferate unor instituţii transnaţionale pe care vrem să le vedem cât mai democratice, adică puse sub controlul cetăţeanului.

Cum pot fi explicate mai bine unui electorat naţional, încă dezinteresat, alegerile europene trans-naţionale? Ce beneficii trebuie să ştie alegătorii naţionali că au de la faptul că ţara lor este parte a proiectului UE?

Aşa cum le-am explicat moldovenilor în 1859 că guvernul este la Bucureşti şi nu mai este la Iaşi. Ei au avut precis aceleaşi probleme pe care le-am avut şi noi. Aşa cum am explicat transilvănenilor în 1918 şi în anii următori că guvernul şi regele lor nu mai este la Budapesta, ci la Bucureşti. După cum a trebuit să le explicăm valahilor la 1859 şi 1918 că ei trebuie să gândească politica bugetară pentru a asigura şi dezvoltarea şi viaţa unor locuitori din alte zone decât cele pe care le considerau ţara lor în mod obişnuit.

Multă lume spune că Europa este prost înţeleasă. Este fals, Europa este prost explicată, odată pentru că NU ŞTIM s-o explicăm. Altă explicaţie este că unii NU VOR s-o explice. Guvernele naţionale vor să deţină monopolul controlului asupra cetăţenilor lor. O parte din partide şi din liderii naţionali ţin ascuns atât rolul Europei, cât şi posibilităţile Europei de a rezolva problemele ţărilor lor, după cum ţin ascunse şi limitele guvernelor lor în satisfacerea nevoilor cetăţenilor. Trebuie să depăşim această politică mistificatoare, dăunătoare, această propagandă a guvernelor naţionale.

Beneficiile le-aş sintetiza în trei idei: 

a. Sunt români care doresc să trăiască şi să lucreze, pentru un timp mai scurt sau mai lung, în afara graniţelor României. Acolo statul român nu-i mai poate proteja. Dar încercăm să le asigurăm - prin Uniunea Europeană - un statut egal cu cel al cetăţenilor statelor în care se aşează. Fie că se aşează în calitate de turişti, fie că se aşează acolo pentru a munci - şi au nevoie de acces şi de protecţie la locul de muncă, de tot felul de recunoaşteri, a diplomelor, a calificărilor, pentru a-şi desfăşura munca în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii naţionali ai ţărilor respective.

Alţii se duc la tratament acolo. Chiar de curând am adoptat o rezoluţie în această privinţă. Nu sunt interesaţi românii să fie trataţi în spitalele din vestul Europei la fel cum sunt trataţi cetăţenii de acolo? Eu cred că da. Nu sunt interesaţi cei care primesc bani de la copii sau de la părinţii lor care lucrează în străinătate ca aceştia să nu fie exploataţi ca nişte sclavi şi să aibă aceleaşi condiţii de muncă şi acelaşi salariu pe care îl au şi cetăţenii din statele în care se aşează ? Nu este convenabil pentru noi ca români să ştim că suntem protejaţi în străinătate, că ne putem duce la primăria locală - putând chiar să-l votăm pe primarul respectiv sau putând să fim noi înşine candidaţi la primăria respectivă?

b. Românii care stau acasă au nevoie de drumuri. Cu ce bani să le facem? Dacă e vorba de drumuri locale, sunt două posibilităţi: să plătească impozite mai mari, care tot n-ar ajunge pentru a toate drumurile judeţene. Sau să vină bani din afara ţării. Avem nevoie de drumuri şi coridoare europene, pe care nu numai că vom circula noi mai bine, dar pe care să vină şi investitori din afară care instituie locuri de muncă bine plătite. Cele mai multe locuri de muncă nu sunt create de stat, pentru că acesta n-are banii necesari. Locurile de muncă se crează deschizând şantiere, investind.

Ce să investească Guvernul României, banii pe care-i strânge de la români? Acestora trebuie să li se adauge mult mai mulţi bani, care vin de la UE. Lumea ar trebui să ştie că Grecia, Portugalia, Irlanda au fost mai sărace decât România înainte de a intra în UE şi azi sunt mult mai bogate decât ţara noastră. Dacă nici asta nu-i interesează şi nu-i convinge, nu ştiu ce i-ar mai putea convinge pe români. Discutam în aceste săptămâni despre nevoia de îmbunătăţire a izolaţiilor termice. România nu poate susţine un asemenea proiect, Uniunea Europeană poate.

c. A treia chestiune este legată de ridicarea nivelului de viaţă a tuturor cetăţenilor europeni, ceea ce se poate realiza numai printr-o politică de susţinere a politicilor publice – de transport sau sănătate la un nivel superior, ceea ce necesită bani. Asta face UE prin sistemul ei, prin care punem anumite resurse în comun, le gestionăm în comun şi obţinem un profit comun. De aceea când vorbim de interese româneşti faţă de UE, trebuie să ne gândim că acestea nu sunt interese împotriva celor franceze, germane etc. Sunt interese comune şi este vorba despre o viziune românească în legătură cu interesele comune – interese româneşti europene. Interesele româneşti care nu sunt europene rămân să fie protejate de guvernele naţionale sau locale.

Chiar există ideologii la nivelul Parlamentului European? Sau doar reprezentanţi ai unor „grupuri de interese”, precum se spune ca sunt la nivelurile naţionale?

În Parlamentul European nu există grupuri de interese, ci numai partide europene care sunt compuse din delegaţii ale partidelor naţionale. Există însă, spre deosebire de România, o activitate de lobby transparentă, legal organizată. Aceste grupuri sunt înregistrate, sunt la vedere. Este o activitate intensă a unor „grupuri de interese legitime”, care reprezintă, de fapt, segmente ale societăţii europene. Constructori de maşini, sau producători din industria petro-chimică, cei care lucrează în domeniul alimentaţiei, agricultorii, sindicate europene - este o activitate extrem de amplă. Iar noi, ca europarlamentari, avem astfel de contacte cu diversele structuri ale societăţii care vin acolo şi fac lobby.

La nivel ideologic avem grupurile politice care sunt structurate în delegaţii naţionale – acestea nu-şi reprezintă ţara lor în grupul respectiv, ci sunt o parte a structurilor. Încercăm să identificăm interese comune şi resurse comune pentru satisfacerea lor, să identificăm politici prin care resursele să fie utilizate în vederea atingerii obiectivelor.