Belgia reproduce în mic divizarea UE între "bogaţi harnici" şi "săraci leneşi"

Ultima victorie electorală a separatiştilor în Flandra accentuează îngrijorarea valonilor faţă de o posibilă separare - cât de posibilă este aceasta? Până acolo, partenerii europeni şi pieţele financiare se tem că întârzierea formării unui nou guvern va influenţa negativ datoria în creştere a ţării cât şi preşedinţia Uniunii Europene pe care Belgia urmează s-o preia în curând.

Dacă la ultimele alegeri din 2007 a fost nevoie de 200 de zile pentru formarea unui nou guvern, care a căzut de trei ori, în prezent ecuaţia negocierilor pare şi mai complicată. Disensiunile dintre regiunea de sud valonă, mai săracă şi cu o rată mare de şomaj, locuită de vorbitorii de franceză, care reprezintă 40% din populaţi şi Nordul flamand bogat, unde trăiesc vorbitorii de olandeză, care reprezintă 60% din populaţie, s-au ascuţit.

Fără partide politice naţionale semnificative, sistemul partinic belgian este bazat pe clivajul de limbă astfel încât există socialişti, liberali, creştin-democraţi şi verzi atât flamanzi cât şi francofoni. Chiar şi recentul scrutin nu poate fi considerat unul naţional, ci trei alegeri separate: în Valonia, în Flandra şi în Bruxelles. De aceea succesul separatiştilor din Flandra nu poate fi absolutizat.

Noua Alianţă Flamandă (NVA) a lui Bart De Wever a devenit într-adevăr cel mai mare partid în Parlament după ce a obţinut 30% dintre voturile flamande şi cele mai multe voturi la nivel naţional. Dar în regiunea francofonă, socialiştii valoni au câştigat 36% din voturi şi s-ar putea alia cu omologii flamanzi pentru a forma o majoritate. Paradoxal însă separatistul DeWever s-a declarat pregătit să susţină un premier francofon astfel încât Elio di Rupo, liderul PS, ar putea fi primul prim-ministru francofon din 1974 încoace. „Aş oferi cu plăcere postul unui politician francofon care este dispus să facă marile reforme de care este nevoie”, a declarat De Wever.

Deşi nu renunţă la agenda sa separaţionistă, istoricul nu vrea "o revoluţie peste noapte", ci "o evoluţie gradată către independenţa Flandrei".

Conflictele sunt însă departe de-a fi soluţionate. Deşi ţara este deja puternic descentralizată iar educaţia, sănătatea şi transporturile sunt responsabilitatea puternicelor guverne regionale, flamanzii şi mai ales DeWever cer şi mai multe puteri pentru acestea în materie de taxe, angajare şi a sistemului de securitate socială. Valonii se tem că acesta este primul pas către dezmembrarea statului federal şi pierderea unor privilegii sociale de care s-au bucurat mult timp.

Pe de altă parte, există resentimente istorice ale vorbitorilor de olandeză din Flandra, care îşi amintesc cum erau trataţi ca cetăţeni de categoria a doua în secolul trecut de dominaţie valonă, reaminteşte "New York Times". În prezent industriile tradiţionale valone precum cea a cărbunelui şi oţelului sunt în declin iar flamanzii acuză faptul că "subvenţionează" sudul neproductiv prin finanţarea protecţiei sociale la nivel federal.

Muntele de datorii 
Pe lângă disparităţile economice dintre regiuni, Belgia are cea mai mare datorie din Europa după Grecia şi Italia iar perspectiva unor negocieri prelungite pentru formarea unui guvern îngrijorează investitorii străini şi pieţele financiare. Rata dobânzii pentru bondurile guvernamentale belgiene pe o durată de 10 ani a crescut de la 3,15 la 3,50 săptămâna trecută, scria „Financial Times”. „Partidul care a obţinut majoritatea voturilor este unul separatist, ceea ce pune iar în discuţie cine va plăti datoriile”, spune Peter Chatwell, strateg la banca Credit Agricole.

Disputa Nord-Sud în Belgia ca şi în UE
Conflictul dintre flamanzi şi valoni în Belgia este asemănător celui din UE între Nordul bogat şi sudul sărac, scrie Claus Hecking înt-un comentariu pentru "Financial Times Deutschland". Momentul în care Germania, cea mai puternică economie europeană, a trebuit să ajute Grecia şi s-a opus a fost revelator pentru acest clivaj. Mulţi politicieni europeni privesc cu aceeaşi neîncredere guvernarea supranaţională, precum belgienii o manifestă faţă de guvernarea lor federală.

Atât în Europa cât şi în Belgia sunt importante cotele, algoritmul de împărţire a funcţiilor. Miniştri, secretari de stat sau funcţionari - peste tot este respectat cu stricteţe echilibrul între flamanzi şi valoni, La fel s-a procedat şi în UE la numirea baronesei Catherine Ashton în funcţia de Înalt Reprezentant pentru politică externă şi de securitate al UE. Viitorul ministru de externe trebuia să fie social-democrat, britanic şi de sex feminin iar aceste criterii au contat mai mult decât faptul că Ashton nu avea experienţă relevantă în domeniul securităţii.

Deocamdată N-VA va avea 27 de locuri în Cameră, faţă de 17 ale creştin-democraţilor, 13 ale socialiştilor flamanzi şi încă 13 locuri ale liberalilor din Open VLD. Un alt mare perdant pe lângă creştin-democraţi şi liberali este partidul de extremă dreapta Vlaams Belang.

Rămâne de văzut dacă regele Albert al II-lea va încredinţa misiunea de formare a unui guvern partidului separatist care a obţinut cele mai multe voturi sau primei familii politice din ţară - socialiştii flamanzi şi valoni.

În orice scenariu, chiar şi în eventualitatea unui guvern format din cele patru partide democratice CDV, SP.A, Open VLD şi Groen, Noua Alianţă Flamandă nu poate fi exclusă fără a produce un nou cutremur pe scena politică belgiană.

Un divorţ costisitor
Nordul flamand transferă în jur de 5 miliarde de euro pe an pentru protecţia socială din sud, unde motorul industriei bazate pe cărbune şi oţel s-a oprit de câteva decenii, se arată în analiza "Can Belgium still exist", semnată de Robert Cutler pentru ISN. În cazul separării Flandrei de Valonia se pune şi problema capitalei europene, federale şi flamande Bruxelles, a cărei pierdere ar putea costa Flandra 1,25 miliarde de euro. Şi uriaşa datorie naţională, care se ridică la 300 de miliarde de euro, ar trebui împărţită între cele două state noi. O despărţire rapidă a Flandrei de valoni este din toate aceste motive foarte improbabilă. Interesant că în timp ce aceştia resping separarea, 66% dintre francezi se declară favorabili unei alipiri a Valoniei francofone la ţara lor, potrivit unui sondaj publicat de cotidianul France Soir.