De ce ar fi nevoie de o candidată la Cotroceni

Sandra Pralong

În noua ediţie a revistei FP România, care a iniţiat o conversaţie despre şansele ca în 2014 să avem o candidată pentru Cotroceni, Sandra Pralong explică de ce o preşedintă ar putea primeni politica internă.

Extras din interviul publicat în noua ediţie FP România. 

Credeţi că o doamnă la Cotroceni ar conduce mai înţelept decât bărbaţii?

Sandra Pralong: Cu siguranţă mai înţelept decât cei care au condus până acum. Glumesc! Dar cred că societatea română încă n-a înţeles că viaţa este despre cooperare mai mult decât despre competiţie - şi că, undeva, paradigma comunistă este despre unicitatea adevărului, despre controlul puterii, despre toate lucrurile astea care nu mai sunt valabile într-o lume democratică. De ce e utilă democraţia? Democraţia nu e utilă ca să te scoli tu să mă pun eu, democraţia este ca amândoi să avem loc şi să dialogăm acolo unde avem păreri diferite. Lucrul acesta nu s-a înţeles încă în România, nu s-a înţeles de către bărbaţii noştri... în fine, nu ştiu dacă avem bărbaţi de stat. De către oamenii la putere. (...)

Ce credeţi că ar schimba, concret, la Preşedinţie perspectiva feminină despre care vorbiţi?

În primul rând, cooperarea implică acceptarea diferenţelor, pentru că nu poţi să cooperezi dacă excluzi diferenţa. Fără această înţelegere nu poate să funcţioneze un stat, o organizaţie, o întreprindere - nimic. Viziunea care încurajează cooperarea se transmite prin consultare, prin abilitatea de a urmări ca toate punctele de vedere să se exprime, ca soluţiile să poată să vină din confruntarea de idei şi nu din impunerea lor. Cum ar putea, la nivel de ţară, cooperarea să se traducă de la preşedenţie la ministere şi la restul societăţii? Pârghiile sunt interesante, pentru că în Constituţia românească rolul Preşedintelui este mai curând unul extern sau de apărare, nu unul intern. Dar poţi face foarte multe tocmai pentru că eşti un mediator între puterile statului, şi între stat şi societate. Poţi face foarte multe ca acolo unde interesele partinice ar vrea competiţie tu să fii cel care aduni diferiţii competitori şi găseşti consensul sau oferi spaţiul în care să se creeze, să se asculte poziţiile diferite şi să se aleagă cea mai bună poziţie comună, pe care toată lumea să o poată accepta. Această viziune nu e uşor de tradus prin instrumentele pe care le are la dispoziţie, din punct de vedere constituţional, Preşedintele în România. Cred că trebuie lucrat mult cu instrumente create ad-hoc, gen comisii prezidenţiale, instanţe în care, fie la nivel politic, fie la nivel de experţi, oameni din tot spectrul societăţii, de toate culorile politice şi de toate credinţele şi opiniile să poată să ofere - şi să li se ofere posibilitatea de a participa.

Dar mai e un rol important. Chiar dacă preşedintele nu are gestiunea afacerilor curente, are, totuşi, gestiunea tonului, a culturii organizaţionale, ca să zic aşa, a paradigmei culturale în care trăieşte o ţară. Pentru că vocea Preşedintelui este creatoare de valori - orice discurs, orice ieşire în public, orice mişcare a preşedintelui poate imprima un set de valori, un set de idealuri sau un ideal, o viziune despre comportament individual, dar şi colectiv, despre aspiraţiile pe care le are şi pe care ar trebui să le aibă o societate. În afară de ocaziile în care face lucrul ăsta formal, în discurs, Preşedintele transmite lucrul acesta, care este esenţial, prin tot ce face. Acest har, de a transmite mesajul despre ce este o viaţă bună şi ce îţi doreşti să fie o viaţă bună în ţara respectivă, este cel mai important apanaj al preşedintelui. Şi cel care este, de fapt, inefabil, dar care contează atât de mult. (...)

Din ce descrieţi, Preşedintele, sau Preşedinta, are posibilitatea să stabilească o viziune, o strategie, chiar o foaie de parcurs pentru nişte ani îndepărtaţi, şi să creeze consens în jurul lor. Tocmai ce ne lipseşte...

Absolut. Şi fără de asta nu se poate funcţiona. Am să dau un singur exemplu. Când am ajuns la Cotroceni, în '98, cu mandatul de a mă ocupa de românii de pretutindeni şi de comunicare internaţională, în a doua, a treia zi, foarte repede, am vrut să-i adun la aceeaşi masă pe toţi cei care lucrează în instituţiile statului pe acea temă - de la Parlament, comisiile de politică externă, de la guvern, exista deja Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, de la Ministerul Muncii, pentru că se punea problema pensiilor, de la Ministerul Educaţiei, pentru diplome, de la Radio, Televiziune... Am adunat 11 instituţii, 40 de oameni. Pentru majoritatea era prima dată când se vedeau - şi erau PNŢ-işti, PNL-işti, PDSR-işti, UDMR-işti, toate culorile politice şi toate soiurile. Pentru mine a fost şocant că oameni ca ei munceau fiecare pe felia lor, foarte competent, fără îndoială, dar erau ca în nişte silozuri, nu exista comunicare, nu exista un spaţiu în care ei să creeze ceva împreună - şi pentru asta preşedinţia este unealta ideală. (...)

Ce calităţi intrinseci ar trebui să aibă o candidată la Preşedinţie?

Contează foarte mult caracterul: dacă eşti vindicativ sau dacă eşti cooperant, dacă eşti optimist, şi vezi întotdeauna partea plină a paharului, sau eşti negativist şi critic, şi vezi întâi partea goală. E important pentru orice lider - pentru că vorbim de un profil de lider -, să încurajeze, să motiveze, să se pună în slujba şi nu doar în fruntea unor oameni, fie ei anonimi, mulţi, fie foarte concreţi. Şi contează foarte mult atitudinea faţă de greşeală: noi avem o mare problemă, în sistemul nostru educaţional, noi vânăm greşeala, care nu e văzută ca ceva care te ajută să progresezi, ci ceva pentru care eşti taxat şi eliminat. În fapt, toată viaţa e o serie de rateuri şi reîncercări, şi reîncercări... Deci trebuie schimbată nu doar cultura politică, dar atitudinea contează foarte mult. Aşa că, îţi trebuie har, dar şi conştiinţă şi atitudine.

O calitate despre care nu vorbim deloc, care e foarte trivială, dar extrem de importantă: trebuie să iubească oamenii. Să-i iubească cu pasiune, să îi vrea înfloriţi, să vrea să-i vadă transformaţi, asta este ceea ce mi-aş dori de la un preşedinte. Şi să îi vadă în frumuseţea diversităţii lor. Să îi ajute să îşi potenţeze tot ce au, toate calităţile, şi să-şi minimizeze defectele. Asta e despre oameni şi e despre mediu: trebuie să facem din România un astfel de mediu, în care oamenii să îşi poată dezvolta cât mai mult tot potenţialul şi am zbârnâi.

Iubire de oameni... Adică să fie mai curând de stânga?

Iubirea de oameni nu aparţine stângii sau dreptei - diferenţa nu e de obiectiv, ci de mijloace, mijloacele cu care îţi arăţi această iubire. Stânga, din păcate, doar redistribuie ce dreapta creează. Într-adevăr, însă, în România nu a creat mai nimeni. (...) Dreapta nu şi-a creat încă un public pentru că noi n-am fost ghidaţi în viaţa politică de doctrine, de idealuri politice, de viziuni coerente nu doar din punct de vedere al obiectivului, ci al mijloacelor prin care dezvolţi obiectivul respectiv sau îl implementezi. N-am avut asta, n-am avut nici obiective, nici mijloace - pentru că neavând obiective, n-am avut mijloace. În afară de aderarea la UE. A trebuit să vină Johnatan Scheele, ambasadourul Uniunii Europene, să ne spună „băi oameni buni, voi ar trebui să fiţi a şaptea economie din Europa, dacă tot sunteţi a şaptea putere ca populaţie". Individual din păcate, suntem un popor de solişti, cor care produce cea mai mare cacofonie. Ce ne-ar trebui ca să ajungem a şaptea economie, cu oameni care să trăiască la nivelul unei Belgii?

În 1906 leul românesc era la paritate cu francul francez, eram instituţional mult mai performanţi. Astăzi mă cutremură că în judeţul Teleorman doar 20% din populaţie are baie în casă! Să fii un om politic în Teleorman şi să nu ai dorinţa să faci ceva pentru oamenii ăia, care merită?! Şi ceea ce e incredibil e că oamenii acceptă lucrul ăsta, pentru că promovăm apatia. De la sistemul educaţional, noi nu încurajăm elevii să contrazică sau să pună întrebări sau să provoace profesorii, noi nu le dezvoltăm gândire critică, le dezvoltăm obedienţa, dezvoltăm învăţatul pe de rost, nu înţelegerea şi judecata, noi promovăm apatia la greu. Suntem o ţară care promovează lipsa de performanţă.

Legat de calităţi, ce profil public ar trebui să aibă, chiar networking?

Nu cred neapărat într-un profil predeterminat, dar cred într-o anumită abilitate de a te conecta cu orice mediu, de la badea Ion, la Regina Angliei şi la Preşedintele Statele Unite. Cineva care să fie umblat prin lume - e necesar să ieşim din autoizolarea asta pe care ne-am impus-o, şi să renunţăm la capul ăsta plecat, din  cauze obiective poate unele, altele absolute ridicole. Cred că trebuie cineva care să relaţioneze cu ceilalţi şefi de state de la egal la egal, cu capul sus, ştiind că are în spate 19 milioane de oameni cu un potenţial extraordinar, pe care, din păcate, istoria nu i-a lăsat încă să se dezvolte - aşa cum o va face ea.

E realist să aşteptăm, în 2014 sau când vor fi alegerile, o femeie la Preşedinţie?

Dacă ar ajunge să candideze, poate că da - dacă ar ajunge să fie aleasă, e prematur de spus.

Cum ar putea ajunge să candideze? Propusă de partide? Sau ca independentă, susţinută de o coaliţie de grupuri din societatea civilă? 

Cred că partidele nu sunt în măsură să propună o femeie. Nu sunt în măsură să propună suficiente femei în Parlament. Nu au cultura parităţii. Nu au cultura egalităţii. Nu au cultura avantajului pe care l-ar avea dacă ar avea mai multe femei - şi dacă ar crea o adevărată pepinieră de talente.

Pepinieră inclusiv pentru bărbaţi. Accentul trebuie pus pe paritate sau pe competenţă?

Accentul e întotdeauna pe competenţă. Numai că multe femei competente nici nu ajung să fie luate în considerare, pentru că nu avem cultura de a le invita în mocirla care este politica noastră. Accentul e pus acum pe şantaj.

Sunt femeile mai puţin şantajabile?

Cred că femeile sunt, în general, mai corecte. Foarte interesant, apropo de asta: ţările care au mai multe femei în poziţii de conducere politică sunt ţări care au o mai mică corupţie şi un mai mare index de dezvoltare umană, ceea ce înseamnă nu doar creştere economică, ci şi educaţie, sănătate.

Aşadar, mai curând o independentă?

Logic ar fi să fie numită de un partid, dar... E o ruşine că în România sunt sub 10% femei în Parlament. Incredibil! (...)

Vedeţi vreo femeie făcând pasul dinspre business spre politică? Ar putea fi convinse? Aici ar fi vorba de alte recompense decât cele materiale, de alte satisfacţii.

Când ţi-ai făcut probele undeva, ce mai vrei? Să mori cel mai bogat din cimitir? Eu cred nu numai că ar putea fi convinse să treacă din mediul corporatist în cel politic. Eu cred că foarte multe femei au înţelepciunea să dorească să se dăruiască unei cauze mai mari decât ele. Şi o corporaţie este o astfel de cauză - dar după ce ţi-ai făcut probele într-o corporaţie, cred că poţi trece la un alt nivel.

La final de discuţie: aţi candida?

Dacă cineva mi-ar propune, aş accepta. Pentru că un candidat la preşedenţie are megafonul pe toată durata campaniei şi poate să lanseze un ton şi nişte teme care nu sunt suficient de vizibile şi de dezbătute în societatea românească. Una fiind educaţia - nu doar tema în sine, dar maniera de a aborda tema e foarte importantă. Şi cred că pentru asta, nu neapărat pentru speranţa unei victorii, care e foarte eluzivă în România acestui început de secol, dar măcar pentru asta ar merita efortul şi sacrificiul. O victorie ar fi posibilă, dar puţin probabilă. La  noi conversaţia publică e foarte păguboasă.

Ca acea independentă despre care vorbeam?

E greu de anticipat. Sistemul nu-şi doreşte un candidat de felul ăsta. Experienţa Nicuşor Dan nu e foarte încurajatoare. Întrebarea-cheie e cine ar vrea să susţină o astfel de candidatură, doar pentru a schimba conversaţia publică în România.

Sandra Pralong este o voce notorie a societăţii civile din România, deşi a trăit mult timp în străinătate - două dintre cauzele sale obsesive fiind tocmai rolul femeilor în politică şi etica în societate. În 1990 a înfiinţat Fundaţia Soros în România, între 1998-2000 a fost consilieră a Preşedintelui Constantinescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni, iar între 2002-2006 a fost responsabila pentru comunicare în Europa şi CSI a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Conduce Fundaţia Synergetica, înfiinţată în 2006, care derulează proiecte precum „Noii paşoptişti" sau, în prezent, „Erupţie anti-corupţie". A obţinut un doctorat în ştiinţe politice la Paris, două masterate în relaţii internaţionale în Statele Unite şi o licenţă în studii comerciale în Elveţia.

Extrase din interviul publicat în noua ediţie FP România (septembrie/ octombrie 2012).