Mircea Răceanu : „Timp de 16 ani, între România şi SUA a fost o relaţie specială, aşa cum nu există nici în prezent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 4 iulie, alături de America sărbătoresc Ziua Independenţei şi ţările prietene, printre ele şi România - care a fost cândva cel mai important stat din Europa de Est pentru SUA. „În perioada 1969-1985, Bucureştiul s-a bucurat de privilegii pe care niciun alt regim comunist din regiune nu le-a avut. Asemenea relaţii speciale nu există nici în prezent, deşi cele două ţări  fac parte din aceeaşi alianţă militară.”, a

România a fost singura ţară din zonă care a beneficiat de importante  facilităţi economice din partea Americii, şi de numeroase contacte politice la nivel înalt. Un moment unic în cei aproape 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA. Cum a reuşit Bucureştiul să se apropie atât de mult de  Washington în perioada 1969-1985 şi de ce nu mai este posibil în prezent? Răspunsurile sunt oferite de Mircea Răceanu, fost ambasador în SUA şi şef al Departamentului pentru America din MAE, care şi-a început cariera în relaţiile dintre două ţări în urmă cu 50 de ani.

 „Luna de miere” începe cu teoria

Cea mai mare putere militară la acea vreme şi o ţară medie din Europa de Est, membră a Tratatului de la Varşovia au stabilit raporturi speciale, deşi făceau parte din blocuri politice şi militare diferite şi chiar antagonice. Explicaţia se află în cele două tendinţe majore ale politicii externe americane: realismul - bazat pe interesul naţional şi securitatea statului - şi idealismul - axat pe promovarea principiilor democratice şi de libertate a naţiunii americane. În opinia lui Răceanu, combinarea celor două principii sau stabilirea priorităţii unuia faţă de celălalt a fost şi va fi o  problemă centrală a SUA. În acest context, America a aplicat realismul în politica sa externă faţă de România, timp de 16 ani.

 „SUA au ajuns la concluzia că, pentru acel momentul istoric, ţara noastră era prioritatea nr. 1 în Europa de Est şi în consecinţă, trebuia aplicat principiul realist. Este aproape unicul caz în ce priveşte legăturile SUA cu ţările socialiste europene, este un exemplu edificator. Prioritatea pentru Statele Unitea  fost sprijinirea tendinţelor de independenţă ale politicii externe române, fiind convinse că astfel vor produce  acea breşă la care visau”, susţine fostul ambasador român.

Nixon, aproape de România

Odată cu venirea lui Richard Nixon la Casa Albă, într-o perioadă în care războiul din Vietnam făcea tot mai multe victime, a fost lansată o nouă strategie de politică externă, axată pe principiul coexistenţei paşnice. Astfel, în privinţa ţărilor din Europa de Est, SUA aveau să adopte o politică diferită, în funcţie de atitudinea lor faţă de Moscova şi de adoptarea unor reforme interne politice şi economice. Aşadar, cine îndeplinea cel puţin una dintre aceste condiţii, era sprijinită de SUA. Această politică s-a aplicat imediat pentru România, deoarece îndeplinea condiţiile cerute, iar mai târziu, s-a încadrat şi Ungaria.

„De fapt relaţia specială între România şi SUA  începe cu vizita lui Nixon la Bucureşti, în 1969. Niciun preşedinte american nici atunci, şi nici până azi, nu s-a implicat aşa în relaţia cu România”, punctează Mircea Răceanu.

Un model de dialog politic



Foto: Nicolae şi Elena Ceauşescu, într-una din vizitele în SUA

image


Fostul diplomat român a arătat cât de important era dialogul politic pentru sprijinul acordat de o mare puterea ca SUA:  „Trebuie să recunoaştem că au avut loc patru vizite ale şefului statului român în SUA, dintre care trei la nivel de stat, în decurs de opt ani, la care se adaugă o vizită specială, în 1975, la Washington. În plus, au avut loc contacte între diferite ministere, în domeniul parlamentar, consultări politice regulate între ministerele de externe în diferite probleme. Niciodată, niciun şef de stat din ţările socialiste europene, cu excepţia URSS-ului, nu a fost invitat la Washington. Preşedinţii americani, Nixon şi Ford, au fost de două ori în România în decurs de patru ani. De asemenea vizite, la asemenea nivel cu influenţă pe plan internaţiona, nu s-a bucurat nicio ţară socialistă europeană”.

O serie de documente declasificate anul trecut de Departamentul de Stat al SUA arată cum era analizată România. Într-un raport despre situaţia din Europa de Est, la 13 august 1974, se menţionează : „Ceauşescu se apropie de o schimbare care va fi o încercare majoră de împingere a independenţei României chiar mai departe. Noul program al partidului, deja aprobat de Comitetul Central, va fi probabil cel mai deschis şi mai complet argument pentru respingerea supremaţiei sovietice care a fost formulat vreodată de un aparent susţinător al URSS”.

Spre deosebire de republicanul Nixon, democratul Jimmy Carter a introdus un alt principiu în politica externă americană: respectarea drepturilor omului. Aşa încât ţările care nu îndeplineau acest criteriu nu mai primeau ajutoare americane. „Un obiectiv care nu a fost însă aplicat şi în cazul României, unde erau evidente cazurile de încălcare a drepturilor omului. Explicaţia?  SUA încă aplicau realismul în această parte a lumii”, precizează Răceanu.

Sprijin economic consistent


Şi pe plan economic, România a avut privilegii şi beneficii din partea SUA pe care nu le-a avut nicio ţară din zonă. Potrivit fostului ambasador român, „ în 1973, statul american a garantat creditele care urmau să fie acordate Bucureştiului de firmele şi companiile americane; în 1975, România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate, iar un an mai târziu i s-a oferit şi regimul generalizat de preferinţe vamale ( care funcţiona numai pentru ţara noastră).” Aşa încât, comerţul SUA cu România ajunsese în 1980 la un miliard de dolari, în timp ce cu URSS era de doar 300 de milioane de dolari.

Adversari militari, dar „aliaţi”


Colaborarea politică şi economică a fost completată de cea militară, chiar dacă cele două state făceau parte din alianţe opuse.

În 1975, şeful Pentagonului l-a invitat la Washington pe  Ion Coman, prim-adjunct al ministrului apărării şi şef al Marelui Stat Major. A fost dus în Colorado, la cele mai sofisticate instalaţii militare pe care le aveau SUA în acea perioadă. Lui Coman nici nu îi trecea prin minte că putea să existe aşa ceva. A fost primul oficial militar dintr-o ţară socialistă, inclusiv din URSS, căruia americanii i-au deschis uşa până la ultimul grad de tehnologie avansată”, afirmă Mircea Răceanu.

Cum am putea reveni

Acest moment unic nu se va mai întâmpla decât într-o singură situaţie: dacă în Europa de Est se va produce o nouă reîmpărţire politică a zonei. Teoretic, să presupunem că Rusia redevine o nouă putere şi unele ţări se vor întoarce spre Moscova, atunci America va trebui să îşi revizuiască politica şi este posibil să aibă nevoie de o ţară de sprijin, cel puţin în viziunea ei. În acest caz, cineva din zonă ar putea să aibă o relaţie specială cu SUA. Este greu de prevăzut. Dar, în diplomaţie, nimic nu este imposibil”, declară Răceanu. 

De ce s-a prăbuşit relaţia ?

Principala cauză a deteriorării raporturilor între SUA şi România a fost „fenomenul Gorbaciov”. Reformele începute de liderul sovietic în 1985 i-au determinat pe americani să ajungă la concluzia că sprijinul acordat României până atunci nu mai era necesar, deoarece dispărea breşa la care sperau.

 „Aşadar, politica externă a ţării noastre vizavi de Moscova nu mai avea susţinerea Americii. În acest moment istoric, Washingtonul nu a mai pus accent pe realism în relaţia cu România, ci pe respectarea drepturilor omului. Din cauza regimului opresiv, ţara noastră a coborât de pe prima poziţie, pe ultimul loc, în preferinţele SUA pentru statele din Europa de Est”, susţine fostul diplomat român.

Acesta a fost doar începutul. A urmat izolarea României pe scena internaţională şi chiar îngheţarea relaţiilor dintre cele două ţări,care a durat până la Revoluţia din decembrie 89. Raporturile au fost reluate după 1990, iar Bucureştiul a reuşit să obţină din nou clauza naţiunii celei mai favorizate, în 1993. O etapă superioară a acestor noi relaţii a fost încheierea Parteneriatului Strategic cu SUA, care a atins punctul culminant odată cu aderarea României la NATO.

Cum pot fi catalogate relaţiile celor două ţări în prezent, explică tot Mircea Răceanu: „Deşi în prezent nu le separă niciun impediment ideologic sau de altă natură, şi chiar fac parte din aceeaşi alianţă politico-militară, NATO, România şi SUA nu au o relaţie specială, cum a fost în acea perioadă.. În prezent raporturile sunt calitativ superioare, dar beneficiile pe care le are România sunt aceleaşi pentru toate statele din zonă, membre NATO. Dimpotrivă, în ce priveşte invesţiile de capital americane suntem în urma altor state. SUA au în prezent asemenea raporturi speciale doar cu Israelul şi Marea Britanie”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite