Va profita Rusia de abandonarea scutului?

Va profita Rusia de abandonarea scutului?

Dialog FP. Renunţarea Statelor Unite la scutul antirachetă din Europa de Est stârneşte temeri privind creşterea influenţei Rusiei în fostele ţări comuniste din zonă. Este Europa Centrală şi de Est în pericol? Ar avea Rusia mijloacele pentru întărirea prezenţei aici? Sunt întrebări la care au răspuns experţii români Vladimir Socor, Dan Dungaciu şi Sorin A. Matei.

Analistul politic Vladimir Socor, de la Fundaţia Jamestown din Washington D.C., explică în ce măsură decizia  SUA de abandonare a scutului antirachetă ar putea duce la crearea unui vacuum în Europa Centrală şi de Est: „Depinde ce avem în vedere în Europa de Est. Dacă ne referim la noii membri ai NATO, încă nu putem vorbi de un vacuum. Dar s-ar putea ca acesta să apară în măsura în care SUA şi NATO renunţă la ideea unei prezenţe militare pe teren în ţările membre ale NATO din Europa Centrală şi de Est.”

Cât despre semnificaţia Articolului 5 al Tratatului NATO, în acest caz, politologul român afirmă: „Articolul 5 din statutul Alianţei îşi pierde din credibilitate. El pierdea din credibilitate încă înainte de invazia rusească în Georgia. Pentru a restabili credibilitatea Articolului 5 sunt necesare în primul rând stabilirea unor prezenţe aliate pe teritoriul ţărilor NATO din Europa Centrală şi de Est.”

Planuri pentru apărare

În ce priveşte apărarea noilor membri ai Alianţei, Vladimir Socor susţine: „Sunt necesare planuri pentru a apăra ţările din Europa Centrală şi de Est în eventualitatea unor presiuni militare ruseşti. Deocamdată, în NATO nu există planuri pentru apărarea noilor ţări membre. NATO a refuzat în mod public, dar şi în interiorul Alianţei, unde anumite ţări membre s-au opus, ideea de a formula planuri pentru apărarea convenţională a noilor ţări membre.”

O asemenea decizie a Organizaţiei Atlanticului de Nord are însă şi un argument teoretic: „Refuzul acesta are la rândul lui o bază ideologică: noţiunea potrivit căreia Rusia nu mai reprezintă o ameninţare şi noţiunea geamănă, conform căreia NATO trebuie să se concentreze predominant, sau chiar exclusiv pe ameninţările de tip nou, cum ar fi terorismul”, spune  V.Socor.

Referitor la consecinţele care decurg din lipsa acestei strategii şi de ce nu au fost făcute publice, analistul român precizează: „Fără planuri stabilite pentru apărarea militară a noilor membri NATO şi fără o prezenţă militară aliată pe teren, Articolul 5 nu va mai avea credibilitate. După invazia din Georgia şi după renunţarea americană la o prezenţă pe teren în Polonia şi în Cehia, argumentul pe care l-am menţionat începe să fie discutat în mod public. În timpul Războiului Rece, credibilitatea Articolului 5 a fost menţinută deoarece existau trupe americane în Germania.

O posibilă dezangajare

Despre relaţia SUA cu Europa de Est, V. Socor aminteşte: „În răsăritul Europei asistăm, cam din anul 2007, la un proces de dezangajare strategică a SUA. A fost şi continuă să fie un proces nedeclarat, neplanificat, o reacţie spontană, impusă de necesitate, din cauza cheltuirii resurselor financiare americane în operaţiunile greşit concepute şi greşit executate din Irak şi Afganistan.”

Revenind la războiul din Georgia, analistul român precizează: „Atacul Rusiei asupra Georgiei a demonstrat că SUA erau nepregătite, militar şi politic, pentru a face faţă unei asemenea situaţii, în regiunea Mării Negre şi a Caucazului de Sud. SUA plănuiau ca, după extinderea NATO din 2004, să stabilească o prezenţă militară în zona Mării Negre şi a Caucazului şi să extindă umbrela de securitate asupra acestei regiuni situate la est de noua frontieră a Alianţei. După 2004, aceste intenţii nu au putut fi duse la îndeplinire din cauza angajamentelor în Irak şi în Afganistan. Acum, renunţarea la scutul antirachetă deschide posibilitatea unei dezangajări şi din unele ţări membre ale NATO. Şi se discută chiar dacă SUA au nevoie de trupe şi în România şi în Bulgaria, sau numai într-una din aceste două ţări.”
 
Pârgii pentru Moscova

Conf. dr. Dan Dungaciu  evaluează mijloacele prin care Rusia şi-ar putea întării poziţia în Europa de Est: „În ştiinţele sociale există ceea ce se numeşte «teoria lui Thomas» şi care spune aşa: o situaţie falsă, percepută ca reală, devine reală prin consecinţe. Se aplică şi în acest caz. Respectiv, ruşii vor avea în zonă pârghiile pe care le vor admite răsăritenii.

Dacă liderii estici vor pleca de la convingerea că ruşii sunt puternici sau li s-a dat mână liberă în regiune, indiferent că asta e adevărat sau fals, vor acţiona în consecinţă. Adică, vor face concesii, vor schimba accentele, vor deveni „pragmatici”. Concluzia: ruşii vor dobândi pârghile pe care, iniţial, nu le aveau!

Aici văd eu avantajul de etapă al Rusiei: în «geopolitica subiectivă», nu obiectivă, pentru că anunţul Washingtonului, oricât de nuanţat a fost, riscă să confere avantaj Moscovei la acest nivel. Curios este că nici americanii nu s-au străduit foarte mult să înlăture această senzaţie, inclusiv în România, unde, pe lângă datele concrete şi corecte oferite de ambasadă, nu s-a insistat foarte mult pe clarificarea acestor aspecte.”


Ce va alege Iranul

Scutul, aflat încă în faza de planificare, fusese proiectat să apere Europa de un atac cu rachete cu rază lungă de acţiune lansat din Iran sau Orientul Mijlociu. Scutul ar fi constat din 10 staţii de rachete antirachetă, de tip Patriot, ce urmau să fie instalate în Polonia anul acesta.

Înţelepciunea mișcării lui Obama depinde în întregime de doi factori. Primul este capacitatea Rusiei de a se ridica la înălţimea momentului, de face un calcul raţional și de a nu profita de ceea ce ar putea părea un moment de slăbiciune americană. Iranul este pentru Rusia o sabie cu două tăișuri. Este o armă bună ca să se apere de Occident, dar și una care una o poate înţepa oricând. Rusia poate lăsa Iranul de o parte pentru o vreme, pentru a lansa o reapropiere de America și pentru a crea o platformă de colaborare în chestiunea islamică.

Cel de-al doilea factor este reacţia Iranului. Acesta poate, pe de o parte, să accepte acest gest ca unul de conciliere, ce poate duce la convorbiri la nivel înalt cu America în ceea ce privește programul nuclear iranian. Dacă programul este destinat folosirii în scopuri pașnice, America nu i se va mai opune. Pe de altă parte, administraţia lui Ahmadinejad poate să folosească acest prilej pentru a-și convinge susţinătorii fundamentaliști că America e slabă și că programul de înarmare nucleară poate continua pe sub masă, până când va fi prea târziu pentru America să mai facă ceva.

Sorin Adam Matei este prof. dr. la Universitatea Purdue, SUA, şi editor al site-ului pagini.com. Vezi Târgul lui Obama.