România se vede greu din Golf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite sunt printre primele 30 de state ale lumii după volumul schimburilor comerciale. Mai nou, activităţile economice ale regiunii nu se mai limitează la

Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite sunt printre primele 30 de state ale lumii după volumul schimburilor comerciale. Mai nou, activităţile economice ale regiunii nu se mai limitează la exportul de hidrocarburi. |n afara grandomanelor investiţii de acasă, Emiratele, Qatarul sau Kuwaitul au devenit mari investitori în lume. Capitalismul de stat practicat de arabii din Golf poate ridica întrebări politice în Vest, dar economiile liberale nu-i pot refuza avansurile - până la urmă, doritori de capital umblă pe toate străzile globale. Seful Consiliului Economic al Parisului - interesantă instituţie! - tocmai a vizitat conducerea Băncii Centrale din Bahrain pentru a promova avantajele oferite instituţiilor financiare străine care aleg să vină în Europa prin capitala Franţei. |n context, bancherii din Manama au fost invitaţi să participe la prima conferinţă asupra finanţelor islamice, organizată la Paris, spre sfârşitul anului.

Tot la Manama a mai avut loc, pe 10 aprilie, altă reuniune de business interesantă şi pentru Bucureşti/ România. Sub titlul "Central Europe & Eastern New Economies Strategies with the Gulf States Forum", filiala Crans Montana - Middle East a forumului elveţian a combinat sesiuni plenare cu întâlniri individuale de afaceri şi prezentări ale oportunităţilor din estul apropiat. Din regiunea noastră au participat nume precum Petăr Stoianov - fostul preşedinte al Bulgariei, Peter Medgyessy - fostul premier al Ungariei (actualmente ambasador itinerant al Ungariei) şi - surpriză? - Adrian Năstase.

Fostul premier a apreciat că viziunea politică de a face din Europa o destinaţie preferenţială pentru excesul de lichidităţi al statelor din Golf sună bine şi pentru România, unde este nevoie de mult capital pentru felurite infrastructuri. Năstase a prezentat o economie cu o creştere anuală de 6%-8%, care se consideră "o intersecţie a drumurilor Mării Negre şi o poartă spre noile pieţe est-europene". Nu ajunge - şi, de data asta, este responsabilitatea altui premier. In martie, reprezentanţi ai comunităţii de afaceri din Dubai au descins la Praga, nu la Bucureşti. Le-a lipsit poate o invitaţie specială.

Ca şi în alte chestiuni de interes propriu, României europene îi rămâne să profite - eventual - de pe urma UE. |n prezent, UE forjează un acord de liber-schimb cu Consiliul de Cooperare al Golfului - ale cărui economii însumate ajung la 2,5 trilioane de dolari şi tocmai au creat o piaţă comună. Acordul UE-CCG este menit să sporească fluxul investiţional şi schimburile comerciale între cele două blocuri economice. Problema unei Românii, chiar şi din interiorul UE, este că tot capital arab pentru proiecte de infrastructură caută şi India - şi acolo este vorba de vreo 500 de miliarde de dolari, pentru următorii câţiva ani. Aşa cum chiar şi pentru marile puteri europene devine o problemă că de hidrocarburile Golfului se ocupă acum cu tot mai mare insistenţă şi China.

Petre Munteanu este managing editor al FP România

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite