România, propria sa aliată

Au demarat preliminariile pentru cupa de la Casa Albă. Spectacolul este urmărit pe toate canalele. De superputerea americană depinde totul pe lume. Sau nu tocmai? Cert este că toată

Au demarat preliminariile pentru cupa de la Casa Albă. Spectacolul este urmărit pe toate canalele. De superputerea americană depinde totul pe lume. Sau nu tocmai?

Cert este că toată lumea vrea să scape de (politica lui) Bush. Inclusiv FP România a arătat însă că unele dintre "politicile neoconservatoare" nici nu sunt exclusiv republicane. |n campaniile prezidenţiale, fiecare spune exact ce vor să audă diferitele categorii de populaţie americane. După fanteziile politice, urmează trezirea la realitate. Indiferent cine şi în ce fel va câştiga un vot mai mult decât contracandidatul final, "situaţia ţării şi a lumii" - plus interesele sponsorilor - vor cere "realism politic"; oricât de cinic. Politica Americii se va schimba; dar nu fundamental.

|n prezent, toată lumea critică America - şi o căinează. De pildă, că "singura superputere a momentului este finanţată de principalul competitor" (The Observer, 23.12.2007). De fapt, se căinează pe sine, pentru pierderea treptată a scutului unei superputeri americane rezonabile. Prestigiul internaţional al SUA este în bernă, iar asta nu le convine decât celor mai radicali adversari. Statutul de hiperputere le este asaltat de încrederea Chinei în poziţia sa de cel puţin a doua putere globală şi, iarăşi, de o nouă Rusie care cere retrocedarea vechii calităţi de superputere.

SUA au mari rezerve naturale - de patru ori terenul arabil al Chinei… -, sunt una dintre puţinele ţări industrializate cu o populaţie încă în creştere -, ceea ce Rusia nu mai este -, iar universităţile americane atrag cele mai strălucite minţi din toată lumea.

Totuşi, i se reaminteşte Americii că viitorul său nu depinde atât de un "Mare Orient Mijlociu democratic" cât de faptul că inclusiv statele producătoare de hidrocarburi din Orientul Mijlociu îşi trec rezervele financiare de pe un dolar tot mai slab pe un euro tot mai puternic. Dar, mai ales, de ascensiunea Chinei şi Indiei ca puteri economice - bazate pe productivitate şi creativitate. China tocmai a depăşit Germania ca prim exportator al lumii; iar creşterea economică asigură creşterea militară. SUA se străduiesc să ţină măcar India în tabăra lor.

Europa a ascultat cu teamă recomandarea primarului Giuliani de includere a Israelului într-un NATO deja trimis în Asia, iar Japonia a auzit uimită, de la senatoarea Clinton, că "cele mai importante relaţii bilaterale ale SUA din secolul 21 vor fi cele cu China". Cel puţin Japonia caută soluţii pentru a menţine aproape aliatul american, dar şi de a strânge legăturile cu ceilalţi giganţi ai lumii multipolare. De pildă, să creeze dialoguri trilaterale cu Beijingul.

Politica Americii nu se va schimba fundamental, dar se va schimba. Pentru SUA nu este greu să dobândească rapid noi aliaţi sau să transforme vechi inamici în parteneri. Deşi ar trebui să fie mai flexibile, aliatele SUA care au ca singur reper extern actuala politică internaţională americană ar putea face mai greu turnura. Dar şi-ar putea deja cultiva relaţiile cu noile puteri. Campanie în care SUA nu-şi cheamă aliaţii, dar nici nu le interzice să participe.

Petre Munteanu este managing editor al FP România