România, cu mărul la Expo Shanghai

Pavilionul românesc de la expoziţia mondială din capitala financiară asiatică este remarcabil, dar parteneriatele economice vizate de toţi participanţii cer acţiuni susţinute şi îndelungate. La ExpoShanghai 2010 participă 192 de state şi sunt estimaţi circa 70 de milioane de vizitatori. Dincolo de vizibilitate, toată lumea caută cum ştie mai bine un loc pe piaţa chineză.

Cu începere din 1 mai, timp de şase luni, lideri politici, oameni de afaceri, artişti şi simpli cetăţeni ai lumii vor suprapopula o dată în plus megalopolisul Shanghai (populaţia stabilă, cam cât a României). După JO de la Beijing, prin Expo Shanghai, China reuşeşte încă o mega-acţiune de soft power global, care să-i afirme pe toate canalele statutul de mare putere renăscută a lumii.

Prima expoziţie universală a avut loc în 1851, la Londra, şi a demonstrat forţa aburului şi a imperiului victorian. Cea de la Chicago, din "33, arăta americanilor că au ieşit din Marea Depresiune şi îi familiariza cu automobilele Ford. Prin Osaka 1970, Japonia se afirma, graţie unui miracol postbelic, drept a doua economie a lumii şi îşi populariza electronicele. La Shanghai se celebrează trei decenii de creştere economică chineză ce oscilează doar între „alertă" şi „susţinută" - pentru a deveni curând o nouă a doua economie a lumii.

Doar o hiperbolă: dacă în urmă cu 15 ani nu avea deloc metrou, Shanghaiul are acum cea mai lungă reţea de trenuri subterane din lume...

Tema Expo Shanghai 2010 este totuşi ecologică: „O viaţă mai bună, într-un oraş mai bun", adică armonia orăşenilor de diferite etnii, prosperitate economică prin inovaţii etc.

Spectacolul pavilioanelor

Pentru împodobirea sitului expoziţional de pe malul râului Huangpu (cât 1,000 terenuri de fotbal), 10.000 de muncitori au lucrat timp de doi ani - şi au cheltuit 3,5 din cele 5 miliarde de dolari investite cu acest prilej în metrou, aeroport, faleză şamd. La 160 de yuani biletul de vizitator, faţă de 2.000 de yuani salariul pe şantier, le va fi greu să-şi plimbe familiile printre minunile lumii pe care le-au construit.

Pentru China a fost ridicată o pagodă de 63 de metri, de trei ori mai înaltă decât oricare alt vecin. Shanghaiul are propriul pavilion. Danemarca şi-a transportat Mica Sirenă (spre ultragiul naţiunii). Franţa are o capelă pentru nunţi romantice. Realmente spectaculos este pavilionul britanic: un imens „arici" cu 60.000 de ţepi purtători de lumină şi flexibili la adieri, care au în vârf câte o sămânţă, semn al diversităţii biologice a Marii Britanii...

Mărul verde

Ideea generală a expoziţiilor mondiale este defilarea geniului tehnologic şi cultural al naţiunilor, deci cultivarea brandului de ţară, ambele cu scopul semnării de contracte lucrative.

Şi pavilionul României a fost deja remarcat. Are forma unui măr din care s-a deplasat o felie. Teoretic, oferă „o viziune actuală, vibrantă şi atrăgătoare despre România contemporană". Practic, include spaţiul expoziţional, sală de conferinţe, scenă pentru spectacole, un restaurant cu specific românesc. La toamnă, aşa cum Parisul a rămas în urma expoziţiei din 1889 cu Turnul Eiffel, România ar putea rămâne cu „mărul" drept centru de reprezentare economică în metropola financiară a Chinei şi Asiei.

Ar fi cazul. Într-un interviu care va apărea în ediţia din mai a FP România, Ludovic Balasko, român care de zece ani asigură antreprenorilor străini o utilă inserţie în economia Shanghaiului, constată nu doar că afaceriştii români nu investesc în cultivarea mărcilor pe încăpătoarea piaţă chineză, dar mai că lipsesc din peisaj.

Cu ocazia Expo, dincolo de evenimentele culturale (folclor, canto, dans, tratru non-verbal etc.), pavilionul României are pe agendă o serie de întâlniri ale unor potenţiali parteneri români şi chinezi. Cea mai mare va avea loc pe 29 iulie, la descinderea Preşedintelui Băsescu. Nu în ultimul rând, întâlnirile de afaceri vor fi stropite cu vin românesc - o industrie pe care MAE o promovează sistematic.

TIME: Metropola cât o ţară

Pentru cel mai dinamic oraş al Chinei, şi cel mai cosmopolit, este timpul sărbătoririi. După deceniile de hibernare de după fondarea Republicii Populare a lui Mao Zedong în 1949, Shanghaiul revine la rădăcinile sale de centru global al comerţului şi culturii.

Stilul Shanghaiului este de a face totul mare. Populaţia sa de 19 milioane îl face una dintre cele mai mari metropole ale planetei. Mai mult de 750 de corporaţii multinaţionale îşi au sediul în oraşul care numără peste 30 de clădiri de peste 200 metri înălţime. Pe anumite străzi îţi poţi lesne imagina că te afli în centrul Manhattanului - chiar şi Paris Hilton, vizitând oraşul pentru gala MTV din 2007, a exclamat: „Shanghai arată ca viitorul."

Portul chinez pescăresc şi negustoresc a câştigat o importanţă globală la mijlocul secolului al XIX-lea, când, după Primul Război al Opiului, forţele britanice au deschis oraşul pentru comerţul internaţional. Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite au obţinut concesiuni. Investiţiile au curs, iar companiile străine şi-au ridicat temple arogante pe Bund, de-a lungul râului Huangpu.

Parisul Estului

Numărul străinilor era de 70.000 în 1932, dar s-a dublat în doar un deceniu, pe măsură ce ruşii fugeau de epurările lui Stalin, iar evreii care căutau scăpare de nazişti au găsit aici un sanctuar. Pentru cosmopolitismul său, vechiul Shanghai era cunoscut drept Parisul Estului, chit că era cel mai internaţional oraş al lumii.

Toate acestea s-au oprit la venirea comuniştilor, în 1949, când străinii au fugit în masă iar rezidenţii educaţi au fost risipiţi prin ţară pentru a ajuta la industrializare.