De ce se teme Ucraina de România?

De ce se teme Ucraina de România?

Vizita vicepreşedintelui american Joe Biden în Ucraina a dat noi speranţe pentru aderarea acestei ţări la NATO. Va schimba aceasta şi atitudinea  Kievului faţă de Bucureşti?

Pentru a adera la NATO şi la UE, Ucraina are nevoie nu numai de sprijinul SUA şi al altor state occidentale, ci şi de stabilirea unor relaţii bune cu statele vecine şi de o serie de reforme pe plan intern.

Temerile autorităţilor ucrainene faţă de vecinii din Est şi Vest au fost exprimate de ex-ministrul ucrainean al Apărării Iuri Eihanurov, care a afirmat că principalii adversari ai Ucrainei sunt Rusia şi România.

Paradoxal, dar nici statutul de membru al UE şi nici cel de stat care face parte din NATO nu sporesc credibilitatea României la Kiev.

Mai mult, Bucureştiul este pus pe picior de egalitate cu Rusia agresivă şi pe alocuri revanşardă, care a împiedicat acordarea Planului de pregătire pentru aderarea Ucrainei la NATO, a provocat două crize energetice majore şi promovează activ ideea nesustenabilităţii statalităţii ucrainene.

Dacă analizăm esenţa acestei corelaţii, putem identifica unele puncte comune în abordarea ucraineană vizavi de România şi Rusia: transpunerea paradigmelor istorico-geografice interbelice asupra realităţii teritoriale actuale; competiţia pentru întâietate la Marea Neagră; problema minorităţilor naţionale şi cea a încurajării/consolidării unor etnii noi („problema rusinilor”).

Diferenţa crucială între Rusia şi România constă în faptul că demersurile părţii române legate de Canalul Bîstroe, demarcarea zonei economice la Marea Neagră sau problema insulei Şerpilor etc., au o motivaţie şi un fundament legal-juridic acceptat şi inspirat din normele internaţionale.

Spre deosebire de Moscova, Bucureştiul reprezintă un liant important pentru integrarea europeană a Ucrainei, deoarece coordonează şi oferă posibilitatea antrenării acestuia în proiecte regionale şi transfrontaliere finanţate de UE. Iar apartenenţa statului român la spaţiul euroatlantic, garantează de principiu securitatea frontierelor ucrainene.

Puterea mass-media

Percepţia negativă a ucrainenilor faţă de România este condiţionată de o serie de factori interni şi externi. Liderii locali alcătuiesc retorica populistă antiromânească folosită de o parte din clasa politică ucraineană în scopuri politice. Pentru a-l denigra pe preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, reprezentanţi ai partidelor oponente au calificat decizia Curţii Internaţionale de Justiţie cu privire la delimitarea maritimă în Marea Neagră drept victorie considerabilă a României şi înfrângere dureroasă pentru Ucraina.

Fluxul de informaţie emis de mass-media ucrainene a fost alimentat mediatic sau financiar din surse ruseşti. Astfel, o mare parte din reprezentanţii mass-media din Ucraina folosesc platformele informaţionale ruseşti (agenţiile de presă, TV etc.), ceea ce face posibilă transmiterea „mesajelor” ruseşti (de regulă tendenţioase la adresa României) către spaţiul public ucrainean.

În consecinţă, cetăţenii ucraineni cu viziuni ruseşti preconcepute asupra relaţiilor româno-ucrainene pot fi uşor contrariaţi şi antagonizaţi de discursurile antiromâneşti. Totodată, anumiţi actori politici preferă să culpabilizeze România în existenţa unor probleme naţionale procedând la fel ca autorităţile din Republica Moldova.

Influenţe de peste graniţă

Factorii externi ce determină resuscitarea unor sentimente inamicale faţă de România apar ca rezultat al unor declaraţii/acţiuni populiste din partea Bucureştiului legate de moştenirea istorică a Pactului Ribbentrop-Molotov, „două state-o naţiune” cu privire la Republica Moldova etc.

Pe de altă parte, iniţiativele României privind acordarea cetăţeniilor pentru românii de pretutindeni, inclusiv din Ucraina, sunt catalogate de Kiev drept atentate la securitatea naţională. Fobiile legate de integritatea sa teritorială, problema Crimeei în paralel cu conflictele îngheţate şi Războiul din Caucaz, soldat cu scindarea de facto a Georgiei, menţin Kievul într-o stare permanentă de apărare.

De aceea, diseminarea cetăţeniilor româneşti în proximitatea şi pe teritoriul său este apreciată, de asemenea, negativ, ca şi acordarea  paşapoartelor ruse ucrainenilor din Crimeea de către Moscova. Or, Bucureştiul trebuie să poarte consultări constante şi negocieri ample cu partea ucraineană pentru a elimina orice motiv de suspiciune şi neîncredere.

Cooperare  SUA - Ucraina

Vicepreşedintele SUA Joe Biden i-a asigurat pe ucraineni de toată susţinerea Statelor Unite pentru integrarea în Alianţa Nord-Atlantică, dar le-a spus şi cât de importantă este libertatea energetică pentru economia lor. Iar răspunsul preşedintelui Viktor Iuşcenko a fost o invitaţie adresată investitorilor americani de a moderniza gazoductele prin care tranzitează aproape toate gazele livrate de Rusia.

Ce promite UE

Integrarea europeană a Ucrainei continuă să înfrunte dificultăţi serioase, care în mare parte sunt provocate sau perpetuate de o longevivă criză politică. Acest lucru a fost remarcat şi de oficialii europeni în cadrul Consiliului de Cooperare UE-Ucraina, care a pus în discuţie două subiecte vitale: Acordul de Asociere şi liberalizarea vizelor pentru cetăţenii ucraineni. Ca şi în cazul altor state din Europa de Est, oficialii europeni promit aprofundarea relaţiilor ucraineano-comunitare prin intermediul Parteneriatului Estic.

Încetinirea procesului de liberalizare a vizelor este motivată de Bruxelles prin reuşitele modeste în lupta împotriva corupţiei, demarcarea deficientă a frontierelor, precum şi insuficienţa altor reforme specifice etc. Cât despre Acordul de Asociere, UE invocă indirect condiţia desfăşurării corespunzătoare a alegerilor prezidenţiale prognozate pentru toamna anului curent. În realitate, pe lângă necesitatea realizării reformelor de către Kiev, europenii păstrează suspansul şi din alte motive: problema Tratatului de la Lisabona, procesul de formare a organelor UE, ca urmare a alegerilor europene desfăşurate recent.

Interesul faţă de UE este mare. De aceea, Kievul va continua să fie răbdător în privinţa garanţiilor europene. Imperativul securităţii energetice şi economice, în paralel cu manifestările nefaste ale crizei economice asupra indicatorilor macroeconomici din Ucraina, conduce la flexibilizarea poziţiei ucrainene anterior foarte rigide (caracterizate prin avertismente privind posibila introducere a regimului de vize pentru cetăţenii europeni etc.).