Ultimul monarh absolut renunţă la o mare parte din puterile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semnal FP. Regele George Tupou al V-lea al Tongăi a renunţat la puterile sale executive ca urmare a presiunilor pentru reformă. Tonganii îşi vor putea alege în premieră două treimi dintre reprezentanţii politici, punând astfel capăt unui regim semi-feudal, în care familia regală şi aristocraţia controlau Parlamentul.



Chiar dacă va rămâne formal şef al statului, monarhul micului arhipelag din Oceanul Pacific nu va mai putea numi primul-ministru sau pe ceilalţi membri ai cabinetului.

„Tonga poate acum să meargă mai departe şi să dezvolte un sistem politic precum cel din Noua Zeelandă şi din Australia”, spune Teisina Fuko, unul dintre activiştii pentru reforme democratice, citat de „The Independent” .

Fostul protectorat britanic, format din 171 de insule pitoreşti, s-a confruntat cu proteste sângeroase după încoronarea actualului rege. O mare parte a capitalei Nuku’alofa a fost distrusă iar unele posesiuni ale monarhului şi ale primului ministru au fost arse. Aceste tulburări sociale au fost cauzate de nemulţumirea populaţiei faţă de controlul regelui şi al aristocraţiei asupra unor importante active de stat.

George Tupou V anunţase chiar înainte de a fi încoronat în august 2008, că va renunţa la controlul mai multor întreprinderi de stat, printre care o linie aeriană, compania naţională furnizoare de energie, o companie de telecomunicaţii şi domeniul de internet .to.

Potrivit criticilor, puterea absolută a regelui a împiedicat dezvoltarea economică şi socială a acestei naţiuni puternic dependente de ajutoarele străine şi de banii trimişi acasă de cei plecaţi să muncească în străinătate.

Evenimentul anului în insula britanică Sark este renunţarea la feudalism, prin alegeri. Unii locuitori ai micii insule ţin la tradiţii, alţii tânjesc după modernizare. Capitalul ghidează reformele politice şi caută să-şi impună reprezentanţi prin votul popular.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite