Problema pirateriei vine de pe uscat, nu de pe mare

În ultimii 20 de ani, Somalia a fost mai puţin un stat, cât un spaţiu neguvernat, lipsit de legi, situat între vecinii săi şi mare. Piraţii somalezi capturează tot mai multe vase, deşi în zonă se află o forţă navală internaţională tot mai mare. Fenomenul îşi are însă rădăcinile pe uscat.

Dotaţi cu tot mai multe echipamente de comunicaţii sofisticate şi cu ambarcaţiuni rapide, piraţii din Cornul Africii au dovedit că pot sechestra uşor vasele care navighează prin această zonă maritimă, indiferent sub ce pavilion se află.

Printre ostatici se află acum şi români, alături de marinari din toate colţurile lumii. În ultimele două luni, 10 marinari români au căzut în mâinile piraţilor somalezi, răpiţi de pe două nave sub pavilion grecesc - Titan şi Saldanha -, şi de pe una italiană - Buccaneer.

Unii au fost deja eliberaţi, alţii sunt încă ostatici în porturile controlate de piraţi. Eliberarea celor sechestraţi se face cel mai adesea doar în schimbul unor sume mari.

În paralel s-au intensificat şi atacurile navelor occidentale care fac parte din forţa internaţională de luptă împotriva pirateriei.

Recent, secretarul de stat american Hillary Clinton a dezvăluit un plan de luptă împotriva pirateriei care vizează îngheţarea bunurilor piraţilor şi urmărirea lor în justiţie de către ţările afectate. 

Deocamdată, piraţii somalezi ameninţă să blocheze una dintre cele mai importante căi navigabile din lume, Golful Aden, traversat anual de 20.000 de nave. Navele petroliere care vin din Orientul Mijlociu şi cele încărcate cu produse din Asia care se îndreaptă spre Mediterana sunt însă de mai bine de zece ani ţinta piraţilor somalezi.

Ultima ediţie a revistei Foreign Policy România aşează Somalia pe “Axa Haosului”. În amplul documentar “Cel mai periculos loc din lume”, Jeffrey Gettleman descrie contextul „celei mai mari epidemii de piraterie a timpurilor moderne”.

Pilon al “axei haosului”

Somalia a fost sfâşiată de violenţă din momentul în care s-a prăbuşit guvernul central. În 1991, dictatorul Mohamed Siad Barre, aflat la putere mai bine de 30 de ani, a fost înlăturat de comandanţii militari ai unor clanuri. Ceea ce a urmat nu a fost o surpriză.

Comandanţii militari au dezlănţuit un întreg  arsenal militar unii împotriva celorlalţi, astfel că fiecare port, pistă de aterizare, chei de pescuit, post telefonic - orice de pe urma căruia s-ar fi putut obţine un profit - a devenit obiectul unei lupte. Oamenii erau ucişi pentru câţiva bănuiţi. Femeile erau violate fără teama unei eventuale pedepse.

Haosul a dat naştere unei noi clase parazitare de profitori de război - traficanţi de armament, contrabandişti de droguri, importatori de lapte expirat pentru copii, oameni cu un interes nestrămutat în perpetuarea haosului.

După 18 ani şi 14 lovituri de palat eşuate, crimele nu mai iau sfârşit - explozii sinucigaşe, bombe cu fosfor alb, decapitări, lapidări în stil medieval, trupe de adolescenţi ameţiţi cu drogul local khat.

Întreaga ţară a devenit un paradis al războinicilor, piraţilor, răpitorilor, fabricanţilor de bombe, insurgenţilor islamişti fanatici, mercenarilor şi al unei generaţii de tineri furioşi, fără ocupaţie şi lipsiţi de educaţie, care au la dispoziţie mult prea multă muniţie.

Dincolo de criza politică, toate elementele unei foamete la scară largă - război, refugiaţi, secetă, preţuri uriaşe la alimente, un exod de mână de lucru - se aliniază din nou, la fel cum s-a întâmplat şi la începutul anilor ‘90, când sute de mii de somalezi au murit de foame.

Intervenţiile din trecut au fost atât de nenorocite că nimeni nu vrea să se frigă din nou. Somalia a devenit un cimitir al gafelor de politică externă, care au radicalizat populaţia, au consolidat insecuritatea şi au împins milioane de oameni în foamete.

Islamiştii fac legea

În Mogadiscio există baroni ai războiului şi baroni ai finanţelor. În timp ce primii sfâşiau ţara, ultimii - proprietarii celor mai importante afaceri din Somalia -, menţineau unitatea statului. În schimbul unui profit considerabil, aceştia furnizau multe servicii pe care le oferă în mod obişnuit un guvern, precum asistenţă medicală, şcoli, centrale electrice, chiar poştă privată.

Baronii finanţelor au mers până acolo încât au sprijinit regularizarea politicii monetare a Somaliei, astfel încât shilling-ul somalez era mai stabil în anii ‘90, în absenţa unei bănci centrale funcţionale, decât în anii ‘80, când exista un guvern.

Însă o dată cu profiturile s-au mărit şi riscurile, precum lipsa cronică de securitate şi extorcarea. Islamiştii au devenit atunci o soluţie. Ei ofereau securitate fără a percepe taxe, ofereau administraţie fără o maşinărie guvernamentală. Baronii finanţelor au început să îi înarmeze.

Dar problema Somaliei este aceea că după 18 ani de haos, cu atâţia oameni ucişi, cu atâţia purtători de arme care se ridică şi apoi sunt răpuşi, este deosebit de greu să îi identifici pe liderii săi autentici, asta dacă ei într-adevăr există. Toată ţara suferă de o acută tulburare post-traumatică.

Pentru a ieşi la un liman, somalezii trebuie să treacă dincolo de interesele limitate ale clanurilor, acolo unde au căutat întotdeauna protecţia, şi să îmbrăţişeze ideea unei naţiuni somaleze.

Aproape o întreagă generaţie de somalezi nu au însă absolut nicio idee despre ce este un guvern sau despre cum funcţionează acesta. Pentru ei, legea şi ordinea sunt concepte complet abstracte, ele aflându-se la capătul unei mitraliere.

O ţară condusă de clanuri

- Somalia este un paradox politic. Este unul dintre cele mai omogene state-naţiuni, cu aproape întreaga sa populaţie, estimată la 9-10 milioane de locuitori, împărtăşind aceeaşi limbă, aceeaşi religie şi aceeşi cultură.

- În Somalia însă clanul înseamnă totul, arată Jeffrey Gettleman, în FP România. Somalezii se împart într-un număr năucitor de clanuri, sub-clanuri etc., cu loialităţi schimbătoare, care i-au scos din minţi pe străini de-a lungul timpului.

- După câştigarea independenţei, în 1960, ţara a devenit repede un pion al Războiului Rece, preţuit în special pentru poziţia sa strategică în Cornul Africii. Pe rând, sovieticii, apoi americanii au pompat aici arme. O ţară săracă, în mare parte analfabetă şi nomadă, a devenit astfel un uriaş depozit de arme gata să explodeze.

Citiţi şi: Pericolele mării