Prinşi între China şi India

Statul chinez capitalist pragmatic a anunţat că pe 1 septembrie va pune în circulaţie "cel mai luxos tren din lume", care va circula între Beijing şi Lhassa. Garnitura va transporta pe

Statul chinez capitalist pragmatic a anunţat că pe 1 septembrie va pune în circulaţie "cel mai luxos tren din lume", care va circula între Beijing şi Lhassa. Garnitura va transporta pe "acoperişul lumii" maximum 96 de voiajişti, în condiţiile de cinci stele a 12 vagoane de pasageri, două de restaurant şi unul de admirat împrejurimi de îţi taie respiraţia.

Cursa de lux Beijing-Lhassa va costa 2.000 yuani (280 dolari), adică de 20 de ori costul obişnuit. Calea ferată de 1.142 kilometri care ajunge pe înălţimi himalayene a fost dată în folosinţă în 2006, în ideea oficială că va contribui la "modernizarea şi dezvoltarea Tibetului". Pentru fanii spiritualităţii tibetane ori pentru antropologi, o atare modernizare nu sună bine. Criticii tibetani denunţau o degradare a culturii locale, în urma invaziei etnicilor majoritari în China, şi o distrugere a mediului prin dezvoltare.

Trupele chineze au intrat în capitala budismului tibetan în 1950 - şi probabil mult mai dur decât la reconstituirea din "{apte ani în Tibet". După revolta antichineză eşuată în 1959, Dalai Lama a fugit în India, unde i s-au alăturat în timp mii de credincioşi tibetani.

Exilaţii tibetani din toată lumea şi simpatizanţii lor au lansat o săptămână de protest global proindependenţă, prin care cer statelor participante la Olimpiada din vară să facă presiuni asupra Beijingului pentru respectarea identităţii şi libertăţii tibetanilor. O seamă de călugări budişti s-au ridicat paşnic în mănăstirile din capitala sfântă Lhassa şi au fost împrăştiaţi cu gaze lacrimogene, alte revolte au fost semnalate în zonele rurale şi au apărut deja morţi.

Se insistă mai puţin pe faptul că o sută şi mai bine de refugiaţi tibetani din India au fost reţinuţi înainte de a-şi începe marşul de protest spre frontiera Chinei; alţi protestatari tibetani au fost reţinuţi în Nepal. Multă vreme, New Delhi a simpatizat cu "guvernul tibetan în exil" stabilit în oraşul indian Dharamsala. Era o vreme când o diasporă care contesta dreptul autorităţilor chineze asupra unui vast teritoriu era folositor autorităţilor indiene în propriile rivalităţi cu vecinul chinez.

Situaţia s-a mai schimbat însă: pe lângă ciocnirile de interese din Himalaya sau Pakistan, India execută o istorică trecere dinspre Rusia spre SUA, pe care doreşte ca Beijingul să nu o vadă atât de antichineză pe cât o doresc americanii.

Reţinerea tibetanilor nici nu este cel mai mare preţ al păcii sino-indiene. Recent, părţile au lansat "o viziune comună de viitor", bazată pe complementaritatea afacerilor internaţionale. Competiţia rezistă de pildă în Myanmar, unde China şi India rivalizează pentru influenţarea dictaturii birmaneze - şi nu pentru a o democratiza, ci pentru a-i controla resursele şi porturile de la Golful Bengal.

Diplomaţia chineză are o tot mai imensă forţă, în regiune şi în restul lumii. Diplomaţia indiană este una remarcabil de abilă. Din păcate, forţa şi abilitatea nu se arată mereu în slujba oamenilor pe care afirmă că \i servesc. Atunci a cui?