Petrolul nu moare

Petrolul nu moare

Arhiva FP. Producţia de petrol va atinge un vârf şi va intra în declin în 2020, din cauza epuizării resursei, avertizează un nou studiu al Centrului britanic pentru cercetări energetice, citat de BBC . În ultima ediţie a FP România, Daniel Yergin explică de ce, exact când avem nevoie de mai mult petrol ca oricând, aceasta se schimbă atât de repede încât nu putem ţine pasul.

(...) Unii vorbesc astăzi despre  „sfârşitul petrolului.” Dacă e aşa, răspund alţii, intrăm într-o perioadă foarte lungă de rămas bun. O caracteristică a acestei noi ere este că petrolul a dezvoltat o dublă personalitate - ca marfă fizică, dar acum şi ca bun financiar. Trei alte carateristici definitorii ale acestei noi ere sunt: globalizarea cererii de petrol, o mare schimbare chiar şi faţă de situaţia de acum un deceniu; apariţia schimbărilor climatice ca factor politic, care conturează deciziile privind cum şi cât petrol folosim pe viitor; şi tendinţa către noi tehnologii, care pot afecta dramatic petrolul, ca şi tot portofoliul energetic.

Lista personajelor din afacerile cu petrol a crescut şi s-a schimbat. Unele companii petroliere au devenit „supermajore” – de pildă, ExxonMobil şi Chevron -, în timp ce o serie de companii petroliere internaţionale tradiţionale - precum Amoco şi Arco - au dispărut. „Giganţii petrolului” nu mai înseamnă companiile petroliere internaţionale tradiţionale, cu sigle pe care le recunoşti imediat, la fiecare staţie de benzină, ci companii de stat mult mai mari care, împreună cu guvernele, controlează astăzi peste 80% din rezervele mondiale de petrol.

Cincisprezece dintre primele 20 de companii petroliere ca mărime sunt acum în proprietatea statelor. Lista comercianţilor de petrol s-a extins şi ea mult. Jocul global al petrolului include astăzi fonduri de pensii, manageri financiari instituţionali, fundaţii şi hedge fund-uri, la fel ca şi investitori individuali sau comercianţi care vând şi cumpără în aceeaşi zi.

Fondurile de pensii şi fundaţiile universitare se consideră angajate în „alocarea bunurilor”, protejându-se de riscuri şi diversificându-şi activitatea pentru a proteja veniturile pensionarilor şi salariile corpului profesoral. Dar, tehnic, şi ele au contribuit la masiva creştere a numărului speculanţilor din petrol.

În condiţiile tuturor acestor schimbări, însuşi viitorul acestei mărfi vitale este acum pus serios sub semnul întrebării, dezbătut şi supus unor provocări, chiar dacă lumea va avea nevoie de mai mult petrol ca niciodată. Atât Departamentul pentru Energie al SUA cât şi Agenţia Internaţională de Energie prognozează că, şi dacă se ia în calcul eficientizarea, consumul global de energie va creşte cu aprope 50% din 2006 şi până în 2030 - şi că petrolul va continua să furnizeze 30% sau mai mult din energia mondială în 2030. Dar oare va fi aşa? (…)

Între 2000 şi 2007, cererea zilnică mondială de petrol a crescut cu 9,4 milioane de barili. Aproape 85% din această creştere a fost în pieţele emergente. Au fost multe motive pentru care preţurile au crescut până la 147,27 de dolari anul trecut, începând de la geopolitică şi până la dolarul slab, impactul pieţelor financiare şi speculaţie (în toate sensurile ei multiple). Dar punctul de plecare a fost condiţia fundamentală - creşterea cererii de petrol antrenată de creşterea economică puternică în pieţele emergente. Această schimbare ar putea fi chiar şi mai puternică decât o recunosc oamenii: până acum în acest an, au fost vândute mai multe maşini noi în China decât în SUA. Când economia îşi va reveni, ceea ce se va întâmpla cu cererea de petrol în aceste ţări emergente va fi de importanţă crucială. (…)

Ce rol joacă politica? Aici prognozele sunt mai neclare, alimentând un nou scenariu de tensiuni internaţionale - o competiţie, chiar o ciocnire, între China şi SUA privind „precaritatea” rezervelor de petrol. Acest scenariu vine chiar cu un binecunoscut model istoric - rivalitatea dintre Marea Britanie şi Germania „în plină creştere” care s-a sfârşit în dezastrul Primului Război Mondial. Acest scenariu, deşi lectură interesantă, nu se potriveşte cu felul cum funcţionează piaţa petrolului.

Chinezii sunt, în mod sigur, jucători noi, cu dorinţa şi cu posibilitatea de a plăti preţuri mari pentru a dobândi acces la sursele de petrol existente şi la altele noi, şi cu disponibilitatea, în ultimul timp, de a acorda împrumuturi ţărilor producătoare de petrol pentru a-şi asigura rezervele viitoare. Cu peste 2 trilioane de dolari în rezerve străine, China are cu siguranţă banii necesari pentru a da împrumuturi.

Dar, în industria globală a petrolului, nu poţi acţiona de unul singur. Din cauza riscului şi a costurilor dezvoltării pe scară largă, companiile tind să lucreze în consorţii cu alte companii. Ţările exportatoare de petrol caută să diversifice ţările şi companiile cu care lucrează. Inevitabil, orice ţară în locul Chinei - a cărei cerere a crescut de la 2,5 milioane de barili pe zi la 8 milioane într-un deceniu şi jumătate - ar fi îngrijorată în privinţa resurselor. O asemenea creştere, totuşi, nu este o prognoză de conflict inevitabil; este un mesaj privind creşterea economică şi a standardelor de viaţă. Ar fi mult mai îngrijorător dacă, în faţa creşterii cererii, companiile chineze nu ar investi în producţie, atât în China (sursa a jumătate din propria aprovizionare), cât şi în afara graniţelor. (…)

Şi totuşi, în ciuda tuturor discuţiilor privind un scenariu de „ciocniri pe tema petrolului”, pare să existe, per total, mai puţină îngrijorare decât acum câţiva ani şi mult mai multe discuţii despre „dialogul energetic”. Chinezii înşişi par mai încrezători  privind locul lor din ce în ce mai important în această piaţă globalizată a petrolului.

Deşi riscurile încă există, chinezii - şi indienii, cot la cot cu ei - au aceeaşi miză ca şi alţi consumatori într-o piaţă mondială aprovizionată adecvat, care este parte a economiei globale mai largi. Tulburările acestei economii, aşa cum a demonstrat-o foarte vehement ultimul an, nu servesc scopurilor lor. De ce ar vrea chinezii să intre într-o confruntare cu SUA privind petrolul, când piaţa de exporturi a SUA e atât de importantă pentru creşterea lor economică şi când cele două ţări sunt atât de interdependente financiar? (…)

Faptul că am intrat în această nouă eră de schimbări care se produc cu mare viteză nu înseamnă că sfârşitul petrolului este iminent. Să ne gândim la teza „vârful petrolului” - prescurtarea pentru prezumpţia că lumea a ajuns la cea mai mare producţie de petrol şi se îndreaptă spre o curbă descrescătoare. Istoric, ideea de „vârful petrolului” câştigă atenţie în timpurile când pieţele sunt strâmtorate şi preţurile cresc, accentuând temerile privind o criză permanentă.

În 2007 şi 2008, sistemul de concepţii construit în jurul „vârfului petrolului” a contribuit la antrenarea preţurilor către 147,27 dolari. (Era de fapt a cincea oară când se prespunea că lumea „a rămas în pană” de petrol. Primul astfel de episod a fost în anii ‘80; ultima dată înainte de acest moment a fost anii ’70.). Totuşi, examinarea atentă a bazei de resurse a lumii - inclusiv analiza mea fermă a peste 800 dintre cele mai mari câmpuri petroliere - arată că planeta este suficient înzestrată cu resurse pentru a ţine pasul cu cererea în deceniile următoare. Aceasta, desigur, nu înseamnă că petrolul va şi ajunge la consumatori. (…)

Fragment din eseul "Petrolul nu moare”, de Daniel Yergin, câştigător al premiului Pulitzer pentru volumul “The Prize: The Epic Quest for Oil, Money and Power”, apărut în ultima ediţie a FP România