Occidentul are nevoie de o noua strategie pentru Afganistan si Pakistan

Europa si Statele Unite au nevoie de o noua strategie cu care sa abordeze Afganistanul si Pakistanul. O comisie transatlantica de genul celei Baker-Hamilton ar fi o buna idee. Odata cu recentul

Europa si Statele Unite au nevoie de o noua strategie cu care sa abordeze Afganistanul si Pakistanul. O comisie transatlantica de genul celei Baker-Hamilton ar fi o buna idee.

Odata cu recentul atac terorist asupra ambasadei Indiei din Kabul - care a lasat în urma 40 de morti si a aruncat banuiala asupra serviciilor secrete pakistaneze -, lumea si-a amintit din nou ca nicio alta regiune de pe glob nu reprezinta o amenintare atât de grava la adresa securitatii internationale ca Afganistanul si Pakistanul.

Povestea esecului Occidentului în Afganistan este ilustrata aproape saptamânal cu suferinta, prin repatrierea soldatilor NATO morti. Dar povestea se repeta peste granita, în Pakistan, cu consecint e serioase pentru ambele tari.

Optimismul care a rezultat din alegerile din Pakistan s-a preschimbat în îngrijorare, deoarece negocierile guvernului cu militantii par sa fi creat un refugiu sigur pentru teroristi, iar atacurile împotriva fortelor NATO din Afganistan sunt mai frecvente.

Fortele armate si serviciile secrete pakistaneze sunt simpatizante ale crezului fundamentalist islamic, în timp ce gruparile militante afi liate retelei Al- Qaida actioneaza nestingherite pe teritoriul tarii. Iar cearta dintre Asif Zardari si Nawaz Sharif, inclusiv în privint a viitorului presedintelui Pervez Musharaf, a facut difi cila organizarea controlului civil asupra armatei.

Abilitatea fortelor militare pakistaneze de a se ocupa de amenintarea curenta, care au lasat în pace o insurgenta larg raspândita, este sub semnul întrebarii. În perioada urmatoare, o amenin- tare-cheie este pierderea controlului în vestul Pakistanului, care poate spori capacitatea gruparilor militante de a se alia.

Front unit, transatlantic

Daca SUA au esuat în tratarea acestei probleme în crestere, abordarile europene au fost tehnice si, în mare masura, apolitice. Europa este cel mai mare partener comercial al Pakistanului: primeste 27,4% din exporturi si furnizeaza 17% din importuri.

Numai în 2005, importurile totale ale UE din Pakistan au fost de 3,4 miliarde de dolari. În perioada 2002 -2006, UE a acordat Pakistanului ajutoare în valoare de 125 milioane de dolari.

Cu toate acestea, este greu sa nu tragi concluzia ca rolul UE în Pakistan are toate particularitat ile organizarii politice de dinaintea Tratatului de la Maastricht, care nu mai este de dorit: tehnocrat, apolitic si marginalizat de Washington si care are nevoie de o schimbare. SUA - chiar conduse de Obama - nu pot reusi în regiune fara sa faca un front unit cu Europa. Iar Europa nu poate spera sa îsi atinga telul numai prin programele tehnice.

Crearea cadrului unei cooperari între America si Europa trebuie sa înceapa acum. La Washington circula o serie de rapoarte care vor infl uenta campaniile lui Obama si McCain. Dar niciunul dintre ei nu va putea sa traseze o cale spre cooperarea transatlantica. Mai mult, ei risca sa repete standardul cooperarii între Statele Unite si Europa: SUA cu rol în schimbarea politica, iar Europa, factor apolitic si cheltuitor ezitant.

Pentru ca o cooperare transatlantica sa aiba loc, solut iile vor trebui sa fi e dezvoltarea comuna si propriile optiuni politice ale liderilor europeni. În caz contrar, programele tehnice ale Comisiei Europene vor defi ni în continuare politica Uniunii Europene.

O problema comuna

Pâna la construirea unei unitat i si a unei strategii politice, este necesara o comisie de tipul Baker-Hamilton. Care ar putea examina problemele-cheie în regiune, ar putea vizita toate tarile si actorii implicat i si ar putea trasa o directie a recomandarilor pentru ca o noua apropiere transatlantica sa demareze la începutul lunii ianuarie 2009, când un nou presedinte american va fi învestit în functie.

Si cine ar putea sa lanseze mai bine asta decât Nicolas Sarkozy? Presedintele francez a jucat deja un rol crucial în construirea unei punti între SUA si Europa, divizate asupra misiunii din Afganistan si, dupa succesul conferintei donatorilor, a primit si presedintia prin rotatie a UE.

Ideal ar fi ca o asemenea comisie sa fi e independenta, dar sa aiba sprijinul guvernelor Frantei, Germaniei si Marii Britanii, al Înaltului reprezentant al UE pentru politica externa, Javier Solana, ca si sustinerea tacita a senatorilor McCain si Obama.

Toata lumea cunoaste pericolele reprezentate de instabilitatea de la granita dintre Afganistan si Pakistan, si mai ales în Pakistan. Dar pâna acum s-a facut putin pentru dezvoltarea unui consens euroatlantic în privinta optiunilor politice necesare colaborarii între noul presedinte american si Europa.

Înca si mai rau, respingerea de catre irlandezi a Tratatului de la Lisabona ameninta sa lase aceasta chestiune mult în urma. Liderii europeni ar trebui sa nu îsi abata atentia de la problemele reale ale lumii, iar conturarea unei noi politici euroatlantice în Afganistan si Pakistan sa fi e cât se poate de reala.