Adevarul.ro

În ediţia curentă, scepticul de serviciu al ascensiunii chineze, analistul Minxin Pei,  a făcut o excepţie şi a identificat pentru FP România resorturile care ar putea submina sistemul politic de la Beijing. Griparea motorului economic, după cele trei decenii de creştere, ar crea o presiune tot mai mare pentru deschiderea sistemului politic chinez.

Se poate democratiza sistemul politic chinez?

Minxin Pei: S-ar putea să fiu mult prea optimist, dar aş îndrăzni sa pun pariu că sistemul politic chinez va fi mult mai liber în 2030 decât este astăzi. Câteva tendinţe structurale puternice vor face din ce în ce mai dificilă capacitatea sistemului autoritar existent de a se autoreproduce şi de a se menţine.

Aş menţiona două astfel de tendinţe. Pe de o parte, urbanizarea transformă China. Când majoritatea poporului chinez va trăi în oraşe - în jur de 70% până în 2030 -, va creşte şi capacitatea sa politică de organizare colectivă, sporindu-i totodată şi potenţialul de a contesta guvernul. Pe de altă parte, creşterea economică a Chinei, care este în ultimă instanţă sursa legitimităţii Partidului Comunist, nu poate fi supra-apreciată.

Este foarte probabil ca o rată a creşterii economice de două cifre să devină foarte curând o dimensiune a trecutului, pe fondul îmbătrânirii populaţiei, a diminuării ratelor de economisire, a degradării mediului înconjurător, a absenţei resurselor şi a dezechilibrelor macroeconomice.

Este greu de spus ce tip de reforme poate China să absoarbă. Dar ar fi bine ca aceste reforme economice şi politice dificile să fie iniţiate din timp, de pe o poziţie relativ puternică. Dacă se va aştepta momentul în care va lovi criza, şansele de succes se vor reduce dramatic.

Care este cel mai mare pericol pentru partidul comunist?

Este greu de imaginat cum va putea Partidul Comunist să conducă China fără a oferi un nivel satisfăcător de performanţă economică. Fără îndoială că o perioadă prelungită, 5-7 ani, de creştere economică modestă, adică de 3-4% pe an, va fi o ameninţare serioasă pentru viabilitatea conducerii partidului unic.

Ne putem imagina o situaţie în care o largă majoritate de oameni obişnuiti ar putea deveni suficient de nemulţumiţi şi de mânioşi încât să-şi asume riscurile de a contesta autoritatea partidului. În acelaşi timp, stagnarea economică ar putea şubrezi şi chiar destrăma legăturile şi consensul care încă mai ţin împreună elitele comuniste. Anumite elite ar putea vedea o astfel de criză ca pe o oportunitate de a-i contesta pe ceilalţi „tovarăşi". Pe fond, dezbinarea la nivelul elitelor ar putea face extrem de dificil pentru partid să gestioneze criza sau stagnarea economică.

Escaladarea acestor tensiuni structurale ar putea destabiliza sistemul într-o asemenea măsură, încât o deschidere democratică ar putea deveni foarte probabilă.

Este democraţia din Taiwan posibilă şi în Hong Kong?

În teorie, democraţia taiwaneză poate fi cu siguranţă copiată în Hong Kong - deşi nu în întregime. Hong Kong-ul dispune de toate condiţiile favorabile pentru a avea un sistem politic complet democratic. Riscul ca democraţia din Hong Kong să destabilizeze China este neglijabil. Dar sigur că nu acest lucru îşi doreşte Partidul Comunist Chinez. Iar existenţa democraţiei în Hong Kong este o decizie pe care numai Beijingul o poate lua.

Vom vedea experimente democratice în alte mega-oraşe ale Chinei?

Asta este o problemă încă şi mai sensibilă. O astfel de mişcare presupune numeroase riscuri politice. Din multe puncte de vedere, succesul unui astfel de demers depinde de modul în care va fi avansat. Spre exemplu, alegerea prin vot direct a legislativelor oraşelor poate fi mult mai puţin revoluţionară - în sensul că poate provoca o furtună politică mai redusă, şi poate fi făcută gradual. Dimpotrivă, alegerea bazată pe o competiţie politică autentică a primarilor din marile oraşe ar fi o măsură mult mai delicată din punct de vedere politic.