Rusia, acţionar la proiectul Nabucco?

Rusia, acţionar la proiectul Nabucco?

Rusia nu priveşte cu ochi buni conducta Nabucco, dar nici nu este ferm convinsă că proiectul concurent, South Stream, va fi realizat prea curând din cauza costurilor prea mari. Gazprom se aşteaptă ca accentuarea crizei să-i convingă pe liderii europeni că gazul natural este cea mai eficientă şi mai ecologică sursă de energie şi că Rusia e furnizorul indispensabil.

Citiţi şi:

• România riscă prin implicarea în Nabucco
• Europa contra Gazprom
• Iranul vrea  în Europa prin Nabucco
• Rusia: South Stream este mult mai aproape de realizare decât Nabucco

Nimic nu atrage mai vehement atenţia premierului Vladimir Putin decât afacerile cu gaz - şi nimic nu îl supără mai tare decât atentatele la poziţiile Gazpromului pe piaţa europeană, poziţii mult mai slabe decât sunt adesea înfăţişate. Proiectul conductei Nabucco este în fruntea listei acestui fel de atentate, iar Putin şi-a exprimat de multe ori iritarea în privinţa acestui demers politizat.

Ipoteza de lucru la sediul Gazprom este că propriul proiect, South Stream, va lua un avans atât de mare încât Nabucco va rămâne în urmă şi se va prăbuşi. Totuşi, cum deficitul bugetului federal se apropie de 10% dintr-un PIB în scădere şi cum veniturile tot mai mici ale Gazpromului impun reduceri drastice în programul său de investiţii, consilierii lui Putin trebuie să ia în calcul şi posibilitatea unui viitor diferit al gazului.

Împotriva concurenţei   

Cântărind perspectiva în care conducta Nabucco chiar ar fi construită cu succes, iar gazoductul South Stream ar fi întârziat, Moscova poate opta pentru a interzice conductei „ostile” accesul la sursele de aprovizionare, făcând Azerbaidjanului anumite oferte pe care acesta să nu le poată refuza, în timp ce Turkmenistanul ar rămâne deconectat pe celălalt ţărm al Mării Caspice. Un asemenea sabotaj elegant l-ar bucura pe Putin, dar există şi posibilitatea ca el să devină dornic să exploreze oportunităţile de a exporta şi gaz rusesc prin Turcia.

Extinderea conductei Blue Stream ar face acest lucru posibil din punct de vedere  tehnic, iar câştigul politic ar consta în slăbirea legăturii dintre Nabucco şi Caucazul de Sud. La Moscova, nu există multe dubii că, pentru SUA, principalul scop al acestei conducte, camuflat de discursul pe tema securităţii energetice europene, este deschiderea unei noi conexiuni occidentale pentru Azerbaidjan şi Georgia, aşa că manevrele împotriva Washington-ului ar fi o victorie plăcută.

Speranţele Moscovei

Cât despre mult - trâmbiţatele planuri de „diversificare” ale UE, Moscova este înclinată să nu creadă acest lucru - şi să presupună că Nabucco nu va conta prea mult. Strategii Gazpromului se aşteaptă ca accentuarea crizei să pună capăt optimismului „verde” privind „ferme de mori de vânt” şi să decidă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că gazul natural este cea mai eficientă şi mai ecologică sursă de energie şi că Rusia e furnizorul indispensabil.

Căutând să pună în lumină aceste lucruri evidente, Moscova încurajează ambiţiile Turciei de a deveni un „nod energetic” şi nu doar un coridor de tranzit. Nabucco este o parte importantă din aceste ambiţii, iar Rusia are toate motivele să presupună că, până la mijlocul deceniului viitor, Turcia - frustrată de eşecul încercărilor sale disperate de a adera la UE - va da clienţilor europeni bătăi de cap atât de mari în negocierile privind exportul de gaze încât Gazpromul  li se va părea un partener de vis.

Ceea ce face ca Nabucco să fie atât de slab în faza de proiect şi atât de vulnerabil la manipulări mai târziu este sprijinul Comisiei Europene pentru acest „diversificator”, nu doar fără susţinerea „campionilor” europeni ai energiei dar, de fapt, chiar împotriva dorinţei lor.

Gazprom ar putea considera South Stream prea scump pentru a fi realizat, dar strategia sa de construire de alianţe cu ENI, E.ON şi Total s-ar putea dovedi invincibilă.

Birocraţii UE nu au nici resurse, nici idei pentru a salva Letonia şi alte economii europene eşuate, astfel că infrastructura energetică a acestora ar putea fi în curând scoasă la licitaţie - iar Gazprom nu va pierde şansa să-şi exercite puterea de cumpărare.

Spre surprinderea fan-clubului transatlantic al proiectului Nabucco, Rusia ar putea sfârşi prin a deţine o bucată bună din această conductă, care va fi redusă la un afluent minor al Gazpromului.

Meciul secolului

La 150 de ani de când colonelul Drake a descoperit petrolul pentru americani, noua ediţie a FP a întocmit un amplu dosar referitor la lenta stingere a erei petrolului şi la tensiunile „lumii verzi”. Ediţia română a adăugat un la fel de revelator dosar despre competiţia geopolitică dintre Nabucco şi South Stream. Întrebările puse de FP România unor experţi români, americani şi ruşi sunt de felul: Cu Nabucco sau cu South Stream?

Cum Rusia e un jucător major pe piaţa energetică atât în Ungaria, cât şi în Austria, putem spune că Rusia este deja un jucător de facto în proiectul Nabucco? Câtă influenţă poate avea Rusia asupra conductei Nabucco, asupra fluxurilor şi preţurilor? Apoi, de ce sunt SUA mai preocupate de „independenţa energetică a Europei faţă de Rusia” decât state europene ca Germania sau Italia, care nu văd probleme în acordurile energetice bilaterale cu Kremlinul?

Secţiunea românească a dosarului Nabucco din FP România nr. 12 include:

„Nabucco e un proiect viabil, spre deosebire de South Stream” – interviu cu Alexandros Peteresen.
„America încearcă doar să prevină strângerea cooperării energetice a Europei cu Rusia” – de Nodari A. Simonia 
Planurile B ale Rusiei – de Pavel K. Baev.
Punctele tari şi slabe ale celor două proiectele în competiţie – de Radu Săgeată, Florin Diaconu şi Alin Şerbănescu.
Securitatea energetică în acţiune - de Liviu Mureşan. l Alternativa la alternativa Nabucco - de Peter B. Doran. l Investiţii în... trecut - de Mihail Orzeaţă.

Pavel K. Baev

Dr. Pavel K. Baev este profesor cercetător la Institutul Internaţional de Cercetare asupra Păcii din Oslo. Anterior a condus Secţia de studii politice şi militare a Institutului Europei din cadrul Academiei de Ştiinţe a URSS. Este autorul cărţilor: „The Russian Army in a Time of Troubles” (1996) şi „Russia’s Policies in the Caucasus” (1997).