Rusia şi Af-Pak, sarcinile noului şef al NATO

Rusia şi Af-Pak, sarcinile noului şef al NATO

Comentariu. Mandatul danezului Anders Fogh Rasmussen ar putea fi transformator dacă acesta reuşeşte să redefinească obiectivele NATO . Alianţa trebuie să răspundă ameninţărilor cibernetice, pirateriei, să-şi revizuiască relaţiile cu Rusia şi să antreneze forţele de securitate din Afganistan şi din Pakistan. 

Fostul premier danez, cunoscut în patria sa pentru stilul său meticulos, chiar robotic, este dornic să treacă la treabă. Iar agenda nu ar putea fi mai plină.

Abia a împlinit 60 de ani şi NATO are deja întrebări existenţiale mai potrivite pentru adolescenţi decât pentru vârsta de argint. Până în 11 septembrie, retragerea graţioasă în istorie părea o opţiune viabilă pentru NATO.

Învinsese în Războiul Rece împotriva Pactului de la Varşovia făra a trage un foc, ajunsese la pace atât în Bosnia-Herţegovina, cât şi în Kosovo prin bombardamente şi se extinsese bine în fostul Pact de la Varşovia.

Conflicte externe şi interne

Dar de când cu misiunea NATO din Afganistan discuţiile despre retragere par foarte îndepărtate – chiar dacă eşecul ar putea fi acum o opţiune realistă. Structuri de comandă prea complexe, absenţa unui plan civil-militar cuprinzător, reticenţa aliaţilor europeni de a lupta şi o inabilitate de a trata cu Pakistanul ameninţă eficacitatea operaţiunii NATO. Chiar dacă există destule resurse militare pentru a-i vâna pe insurgenţi, crearea unei percepţii de securitate durabilă în rândul comunităţilor locale rămâne dificilă pentru o alianţă eminamente militară.

În Europa, din ce în ce mai puţini cred că Alianţa este vitală pentru securitatea lor. La Bruxelles, NATO şi UE sunt prinse într-un „conflict îngheţat”, în ciuda reintrării Franţei în structurile militare ale NATO şi a susţinerii declarate de SUA pentru o capacitate autonomă europeană de apărare. Presiunile SUA pentru un „dezgheţ” în relaţiile cu Rusia par să ocolească complet NATO, în parte deoarece europenii sunt atât de divizaţi în privinţa modului în care trebuie să se comporte în relaţia cu marele lor vecin, bogat în gaz.

Din cauza importanţei acestor provocări, mandatul lui Rasmussen ar putea fi transformator – într-un fel în care ale predecesorilor săi n-au fost niciodată sau n-au avut nevoie să fie. Parte a provocării de a scrie un nou concept va fi definirea momentelor când NATO ar trebui să conducă, când ar trebui să colaboreze cu alţii, când ar trebui să răspundă unor noi provocări precum ameninţările cibernetice, pirateria şi securitatea energetică, sau când ar trebui să-i lase pe alţii să se ocupe.

Resetarea relaţiilor cu Rusia

Relaţia NATO cu Rusia merită un tratament special. În primele sale 100 de zile în funcţie, Rasmussen ar trebui să se ducă la Moscova şi să propună ca el şi preşedintele Medvedev să instituie o comisie comună de revizuire strategică, co-prezidată de înalţi reprezentanţi ruşi şi aliaţi, pentru a dezvolta o evaluare comună asupra ameninţărilor şi scenarii de cooperare între NATO şi Rusia, prin workshopuri ţinute la Bruxelles şi la Moscova. Astfel NATO îşi poate găsi locul potrivit în „dezgheţul” dintre SUA şi Rusia.

Apoi, NATO va trebui să găsească căi de a calma ţări precum Polonia, Estonia şi Lituania, care se simt ameninţate de Rusia. Pentru a face asta, Alianţa ar trebui să construiască facilităţi non-militare NATO în regiune, cum ar fi un institut de cercetare sau un centru de training. Asta le-ar da noilor membri NATO senzaţia că aliaţilor le pasă de situaţia lor grea, fără să fie considerată o provocare la adresa Moscovei.

Instruirea forţelor din Af-Pak

În primele sale săptămâni în funcţie, majoritatea timpului lui Rasmussen va fi ocupat de misiunea NATO din Afganistan. Dar rolul noului şef al Alianţei va fi neglijabil înainte de alegerile prezidenţiale din Afganistan, deoarece strategia va fi stabilită de administraţia SUA. 

Rasmussen ar trebui să modeleze un rol diferit pentru NATO - acela de principal instructor al forţelor locale de securitate afgane şi pakistaneze. Pentru asta ar trebui să susţină crearea unui Centru de antrenament şi consiliere militară. NATO are nevoie de un leadership transformator, nu de un management al status-quo-ului pentru a remedia discrepanţele dintre ambiţiile şi capacităţile Alianţei.

Daniel Korski este cercetător senior la European Council of Foreign Relations (ECFR).
Fabrice Pothier este director al Carnegie Europe.

Adaptare după un comentariu pentru ECFR.