Mistral face valuri în Marea Neagră

Franţa a ancorat nava Mistral la Sankt Petrsburg, pe râul Neva

Dezbatere. Ediţia curentă a FP România publică un avertisment asupra consecinţelor vânzării tehnologiilor militare franceze Mistral către Rusia, care le-ar putea folosi în Marea Neagră sau Baltică.Experţi români consideră însă că flota rusească şi capacitatea Moscovei de proiectare a forţei sunt copleşitoare şi fără tehnologiile navale franceze.

„Intenţia Parisului de a vinde Rusiei portelicoptere din clasa Mistral este o afacere cu implicaţii geopolitice de rău augur, care ar putea mina NATO" - avertizează ambasadorul american David J. Smith, directorul Centrului Georgian pentru Analiza Securităţii din Tbilisi, în FP România nr.14.

Mihail Orzeaţă: Bani fără miros

Recent încheiata negociere pentru vinderea navei franceze de transport desant Mistral către Rusia a stârnit îngrijorare în statele baltice şi în Georgia. Răspunzând acestei îngrijorări, David Smith, titra, într-un ziar estonian: „A Cold French Wind Blow East (Un vânt rece francez suflă în est)". Retorica autorului aminteşte, într-o oarecare măsură, de cea folosită în Războiul Rece: „această navă constituie o ameninţare la adresa vecinilor - statele baltice, Ucraina şi Georgia... şi la supremaţia americană pe mare... putând fi folosită la noi agresiuni". Opinia domnului Smith nu trebuie să ne împiedice să analizăm faptele „la rece".

Mai întâi, relaţia dintre NATO şi Federaţia Rusă este diferită de cea dintre Alianţă şi URSS din timpul Războiului Rece. Rusia este partener special al NATO, şi nu un inamic!

Pe de altă parte, achiziţia navei Mistral şi producerea unor nave similare în Rusia nu trebuie privită ca fiind mai periculoasă decât deciziile Chinei şi a Indiei de a produce portavioane şi submarine nucleare, cu ajutorul Rusiei şi al Occidentului.

În al treilea rând, nu cred că această tranzacţie va modifica raportul de forţe între SUA şi Federaţia Rusă, cu atât mai mult între NATO şi Rusia. Ne place sau nu, oamenii politici şi strategii din statele mari au înţeles că puterea militară contează foarte mult la stabilirea statutului unei ţări şi la influenţa pe care aceasta o are în relaţiiile cu alte state. Forţa brută este încă, din păcate, unul din instrumentele folosite atât de des pentru a reglementa raporturile de securitate dintre state.

În al patrulea rând, înarmarea, ca şi programele sociale, au nevoie de bani şi o afacere de 800 milioane de dolari - cât costă nava Mistral - poate să nu fie pe placul unora, dar aduce beneficii atât celor care au perfectat-o, cât şi celor care depind de bugetul Franţei.

Şi celelalte mari puteri occidentale au nevoie de bani pentru programele lor de înarmare şi cele sociale. În vremuri de criză tehnologiile cu întrebuinţare duală - civilă şi militară -, armamentul şi energia se vând cel mai bine. Iar banii... nu au miros.

Florin Diaconu: Rusia are destule arme

Să nu exagerăm. În mod evident, faptul că Franţa se arată dispusă să vândă acum Rusiei o navă de asalt modernă şi performantă, din clasa Mistral, este vădit bizar. Dar, să nu uităm, Rusia are deja la îndemână, chiar şi fără bunăvoinţa ciudată a regimului Sarkozy, suficiente instrumente capabile să exercite, la nevoie, o uriaşă presiune politico-militară asupra multora dintre ţările vecine.

Altfel spus, Moscova deţine deja diverse categorii de forţe armate cu mult mai relevante decât nava de asalt pe care Franţa se arată acum dispusă - chiar doritoare - să i-o vândă. Vorbesc aici despre cele 15 submarine atomice purtătoare de rachete ale Forţelor de Descurajare Strategică ale Rusiei. Dintre acestea, 9 se află în mările din Nord, iar 6 în Pacific.

Dacă vorbim despre flota militară a Federaţiei Ruse şi despre capacitatea ei de a funcţiona şi ca instrument eficient - şi foarte puternic - de presiune politică, să ne amintim că ea are la dispoziţie un portavion din clasa Kuzneţov, două crucişătoare cu propulsie nucleară, alte 4 crucişătoare cu propulsie clasică, 15 distrugătoare mari, 19 fregate, 25 de corvete şi peste 100 de nave ceva mai mici. Flota rusească are şi o consistentă capacitate de desant şi debarcare: 9.500 de oameni în unităţile de infanterie marină şi 22 de nave mari de asalt şi debarcare. Dintre acestea, 5 se află în mod curent în Marea Baltică şi alte 5 în Marea Neagră.

Cea mai eficientă dintre acestea este bastimentul Ivan Rogov, care poate debarca pe teritoriul inamic, în condiţii de luptă, 20 de tancuri grele şi 520 de militari. În zona Mării Negre, Rusia are la dispoziţie resursele Districtului Militar Caucazul de Nord (cu peste 100.000 de oameni şi 620 de tancuri grele), cei în jur de 1.400 de oameni subordonaţi Districtului Militar Moscova aflaţi în Republica Moldova, cei peste 3.000 de oameni aflaţi pe teritoriul provinciilor separatiste ce s-au desprins de Georgia, ca şi un regiment de infanterie marină cu peste 1.100 de oameni în baza navală de la Sevastopol.

Toate aceste date demonstrează, foarte clar, că nu o eventuală vânzare către Rusia a unei nave din clasa Mistral e problema, fiindcă acest bastiment nu poate transporta şi desanta, de unul singur, decât în jur de 900 de oameni, câteva zeci de tancuri şi 16 elicoptere grele (sau 35 de elicoptere uşoare). Deci nu o eventuală decizie a Franţei de a vinde Rusiei o navă modernă de luptă e problema, ci chiar formatul politicii externe ruseşti, precum şi lipsa de coerenţă şi consecvenţă a reacţiilor Occidentului faţă de presiunea în creştere a neoimperialismului rus.

Gen. (r) dr. Mihail Orzeaţă este profesor asociat la Universitatea de Apărare. Dr Florin Diaconu este conf.univ.la Facultatea de Ştiinţe Politice.

Dosarele ediţiei

FP România nr. 14 (ianuarie/ februarie) publică topul celor 100 de minţi care ghidează efectiv mersul lumii. Nu doar Obama, familia Clinton, Papa Benedict sau Mario Vargas Llosa, dar şi iluştri lideri chinezi, indieni sau arabi.

Subiectul fierbinte al ediţiei este lista bombelor cu ceas ale anului 2010: posibile ciocniri ruso-ucrainene (şi americane) în Crimeea, cucerirea Yemenului de către Al Qaida, o succesiune explozivă în Egipt, o nouă catastrofă umană în sudul Sudanului, un apăsător vârf al petrolul şi un reflux al liberalizării comerţului internaţional. Pe termenul lung întrebarea este dacă actuala recesiune a democraţiei chiar şi în Vest va face necesară o nouă revoluţie.

În rest, relatări din pseudo-ţări: Abhazia, Kurdistanul irakian, Somaliland. Şi subiectul omolog românesc: Să recunoaştem statul Kosovo? Răspund: Iulian Chifu, Zoe Petre, Vladimir Pasti, Radu Săgeată, un analist albanez, unul rus şi unul american.