Miliardarul disident

A fost înjunghiat, spionat şi trimis la izolare. Bunurile companiei sale petroliere au fost confiscate de stat, averea sa a fost lichidată, iar familia dezbinată. Acum, Mihail Hodorkovski aspiră să devină următorul Saharov al Rusiei.

Intro: Cazul miliardarului Mihail Hodorkoski a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor din Rusia după ce, fostul oligarh rus a intrat în greva foamei, protestând impotriva sistemului judiciar rusesc. Hodorkovski susținea că o modificare legislativă care interzicea arestul preventiv pentru persoanele acuzate de infracțiuni economice, propusă chiar de președintele Medvedev este ignorată.

Fostul președinte al Yukos și cel mai bogat om din Rusia la începutul anilor 2000 a susținut, prin avocatii săi că nu este interesat de aplicarea acestui amendament în cazul său, deși condițiile de detenție ale fostului oligarh rus sunt mai dure decât cele din închisorile obișnuite din Rusia, ci dorește aplicarea onestă a legii în alte cazuri de infracționalitate economică.  Hodorkovski a renunțat la greva foamei miercuri, după ce avocații săi au fost informați că scrisoarea trimisă de acesta președintelui Medvedev a ajuns la destinație. În continuare, publicăm un fragment dintr-un eseu referitor la viața lui Hodorkovski din “gulagul lui Putin”, inclus în ediția curentă a FP România (mai/iunie), apărută pe 10 mai.
Flavius Țone

Un destin neașteptat

A FOST ÎNJUNGHIAT, SPIONAT şi trimis la izolare. Bunurile companiei sale petroliere au fost confiscate de stat, averea sa a fost lichidată, familia dezbinată. Şi acum, după aproape şapte ani de stat într-o închisoare siberiană şi într-o celulă din Moscova, revine în sala unui tribunal rus, stând într-o cuşcă de sticlă şi aşteptând un nou verdict care l-ar putea ţine în Gulagul modern pentru o mare parte din restul vieţii sale. În fiecare zi, este expus ca şi cum ar fi un exponat de muzeu, aşezat în aşa fel încât toată lumea să vadă înăuntrul a ceea ce fiul său numeşte cu amărăciune “un nenorocit de acvariu”.

Mihail Hodorkovski a fost cândva cel mai bogat om din Rusia, cel mai puternic dintre oligarhii care au răsărit din febra capitalismului bazat pe favoritism al erei post-sovietice şi stăpânul a două procente din producţia mondială de petrol. Acum este cel mai important prizonier al Rusiei lui Vladimir Putin, un simbol al pericolelor care vin din gestul de a sfida Kremlinul, şi autor, din strâmta sa celulă, a unui val constant de epistole care înfierează deplorabila stare a societăţii. Într-o ţară în care spaţiul public este unul pustiu din punct de vedere politic, cazul său şi scrisorile sale din închisoare evocă o epocă diferită. “Nu există nicio îndoială, în Rusia modernă orice persoană care nu este politican şi acţionează împotriva politicilor guvernului şi pentru susţinerea drepturilor universal recunoscute ale omului este un disident”, a scris el din cuşca sa de sticlă.

Ideea de disident cu conturi în bănci din străinătate şi cu o armată de avocaţi şi publicişti care scriu în locul lui pe bloguri şi pe Twitter din cartierele sigure ale Londrei şi Washingtonului pare paradoxală. Cu siguranţă că e un drum lung de la închisorile sărăcăcioase şi exilul disidenţilor erei sovietice care au întruchipat acest termen, cei ca Andrei Saharov şi Aleksandr Soljeniţîn, care au sfidat puterea comunistă. Totuşi, în Rusia de astăzi, Putin şi camarazii săi, veterani ai KGB, au distrus opoziţia, au marginalizat puţinii supravieţuitori ai revoluţiei epice, deşi cu defecte, a lui Boris Ielţîn şi s-au asigurat că nici o forţă din societate nu este atât de puternică încât să le submineze puterea. Maximum ce pot face reformatorii de astăzi este să organizeze mici proteste, cum a fost adunarea din ultimul ajun de an nou, soldată cu arestarea unui activist de 82 de ani într-un costum de zână a zăpezii. Sfidarea deschisă, deci, i-a rămas unui baron al ilegalităţilor, cu un trecut dubios, disidentul miliardar al unei noi ere, într-o ţară care şi-a lepădat pielea sovietică dar nu şi scheletul autocratic.

Din cuşca sa de sticlă, Hodorkovski înţeapă regimul cu fiecare ocazie pe care o are, un regim care s-a dovedit până acum neputincios în a-i opri comentariile, care ajung, pe ascuns, cu regularitate în ziarele ruse, la personalităţi culturale şi la o mulţime de ziare internaţionale. În martie, la aniversarea unui an de la ultimul său proces, a numit serviciile secrete dominante - “cureaua de transmisie” care se substituie sistemului juridic, fiind “groparul statalităţii Rusiei moderne” şi a profeţit în termeni întunecaţi că “distrugerea acestui sistem va avea loc într-un mod tradiţional pentru Rusia, de jos şi cu vărsare de sânge”. Scrierile sale publicate frecvent i-au adus un premiu literar anul acesta, pentru corespondenţa sa cu faimoasa scriitoare rusă Liudmila Ulitskaia. Bătălia sa financiară împotriva Kremlinului e dusă prin tribunale europene spre furia consilierilor lui Putin iar încarcerarea sa este o permanentă sursă de probleme în relaţiile ruso-americane. Preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, a ridicat această problemă anul trecut înainte de vizita sa la Moscova, iar în martie, Departamentul American de Stat l-a citat pe Hodorkovski în raportul său anual privind drepturile omului,ca fiind unul dintre cei şase deţinuţi politici ruşi cunoscuţi. “Arestarea, condamnarea şi tratamentul ulterior aplicat lui Hodorkovski a trezit preocupare în ce priveşte procesul judiciar şi domnia legii” notează raportul.

Condiții dure

Dar în pofida tuturor acestor lucruri, vocea lui Hodorkovski este în mare măsură ignorată în Rusia de astăzi. Media, controlată sau intimidată de autorităţi, îi acordă puţină atenţie. Partidele politice pe care el le-a finanţat cândva, au fost eficient evacuate de pe scena politica naţională. Mulţi ruşi sunt de acord cu Putin care, anul trecut, l-a comparat pe Hodorkovski cu mafiotul Al Capone, sugerând că şi el era responsabil pentru crime dar a trebuit să fie judecat pentru infracţiuni financiare.

Când am luat parte la procesul lui Hodorkovski, cel care fusese cândva titanul capitalismului rusesc, era escortat în cătuşe, în fiecare dimineaţa, de către gărzi înarmate cu Kalaşnikovuri. Cuşca de sticlă reprezenta o îmbunătăţire faţă de primul său proces, când, ca alţi acuzaţi ruşi, a stat într-o cuşcă cu bare de metal. Imediat ce uşa de sticlă se închidea în fiecare dimineaţă, Hodorkovski începea să se uite după figuri familiare. Nu erau multe. Soţia sa vine rar. Partenerii săi de afaceri au fugit din ţară. Doar o mână de oameni care nu erau plătiţi pentru asta, s-au obosit să vină.

Nu e de mirare. În timp ce Kremlinul se gândeşte ce să facă cu Hodorkovski, procurorul şi-a petrecut fiecare zi citind monoton din cele 186 de dosare de contracte de petrol, numărând formulare, şi alte documente, nefăcând nici o încercare să le explice relevanţa pentru acuzaţiile că Hodorkovski a condus un grup de crimă organizată care a fraudat aproape 350 de milioane de tone de petrol din 1998 până în 2003 – în fapt întreaga producţie a Companiei Petroliere Iukos – şi a spălat peste 24 de miliarde de dolari din venituri. Nici măcar colegii procurori nu îşi puteau înăbuşi căscaturile iar judecătorul privea pierdut, în timp ce Hodorkovski îşi studia sârguincios copiile, făcând semne cu un marker verde. Singura pauză în această plictiseala a fost într-o zi în care Hodorkovski s-a plâns judecătorului că un gardian îi bloca vederea.

Miliardarul filosof
Iată la ce s-a redus viaţa sa, să cerşească pentru o vedere mai bună a propriului proces. “Destinul meu a devenit o reflexie a destinului ţării mele. Asta s-a mai întâmplat în istoria noastră. Astăzi, când citim Soljeniţîn, Varlam Şalamov, Alexei Tolstoi, înţelegem din destinele eroilor lor istoria ţării noastre mai bine decât din cronologiile seci din manualele şcolare. Poate că viaţa mea va ajuta, de asemenea, la mai buna înţelegere a Rusiei de astăzi – destinul meu va deveni un simbol al schimbărilor”, ne-a scris într-o zi Hodorkovski din cuşca sa de sticlă. Dacă Hodorkovski are dreptate iar experienţa lui a devenit, într-o măsură mai mică, cea a democraţiei ruse în cădere, atunci este o poveste cu protagonişti plini de greşeli, cu agende ascunse şi cu idealuri distruse.

“Clar este literatură”, a spus Grigori Cihartishvili, care, sub pseudonimul Boris Akunin, este unul dintre cei mai de succes romancieri în viaţă ai Rusiei. Deşi nu s-au întâlnit niciodată, Cihartishvili a început să corespondeze cu Hodorkovski, văzând în povestea lui una de putere, bani şi intrigă, care pune întreaga societate într-un
proces de judecată în aceeaşi măsură ca un om. El o numeşte Afacerea Dreyfus a Rusiei. “Dacă aş fi scris un astfel de roman, nimeni nu ar fi crezut”, ne-a spus el.

Hodorkovski are 46 de ani, dar acum arată mult mai în vârstă, un bărbat scund, slăbit, tuns scurt şi încărunţit. Bărbatul din cuşca de sticlă nu mai este figura autoritară pe care am cunoscut-o pe vremea când eram şefii biroului din Moscova ai Washington Post la începutul erei Putin. Aceia erau anii în care Putin îşi lansa campania de consolidare a puterii, punând stăpânire pe televiziunea independentă, alungând din parlament partidele de opoziţie, eliminând alegerile pentru guvernatori şi forţând oligarhii care îl sfidaseră să fugă din ţară. Hodorkovski a fost cel care a refuzat să plece.

Extras dintr-un eseu referitor la viața lui Hodorkovski din “gulagul lui Putin”, inclus în ediția curentă a FP România (mai/iunie), apărută pe 10 mai.