Adevarul.ro

Dialog FP. Promisiunea Teheranului de a permite accesul inspectorilor ONU la una dintre uzinele sale nucleare dă speranţe comunităţii internaţionale privind cooperarea cu acest regim.

Deşi Iranul a făcut un pas spre împăcarea cu Occidentul, posibilitatea izbucnirii unui război nu a dispărut, mai ales că îşi continuă manevrele militare, inclusiv cele cu rachete balistice.

Ameninţarea pe care Teheranul o reprezintă în regiune nu a fost înlăturată odată cu decizia sa de a veni la masa mult-aşteptatelor discuţii alături de marile puteri ale lumii. Mai mult, nici renunţarea SUA la scutul de apărare antirachetă din Europa de Est nu a dus la înlăturarea acestui pericol.

Probabilitatea declanşării unui conflict militar cu Iranul este analizată de experţii români Florin Diaconu, conf. univ. dr. Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti şi cercetător la Institutul Diplomatic Român, şi Radu Săgeată, cercetător la Institutul de Geografie al Academiei Române.

Scenariile  unui  război

Florin Diaconu  arată în ce circumstanţe ar putea izbucni un conflict militar cu Iranul: „Un război este posibil. Părţi foarte importante ale sistemului de valori politice al regimului de la Teheran, ca şi multe dintre elementele agendei de politică externă a Iranului sunt, în mare măsură, incompatibile cu interesele de securitate şi apărare ale lumii occidentale, din care face parte şi România. Există, deja, mai multe scenarii posibile, demne de luat în calcul.

Ele se grupează în două categorii mari. Fie Iranul, interesat să obţină prestigiu suplimentar, ca şi hegemonia regională în zona Golfului Persic, atacă cu arme balistice obiective strategice americane sau israeliene din Orientul Mijlociu sau din anumite zone ale Europei, fie Israelul – sau SUA – întreprind un atac preventiv împotriva uzinelor atomice iraniene, pentru a împiedica regimul de la Teheran să producă şi să folosească arme nucleare.

Ambele variante merită să fie luate în calcul foarte serios. Şi, în oricare dintre ele, există riscul major al unei escaladări greu de controlat şi de oprit a conflictului. Mai mult, orice derapaj serios al situaţiei din Orientul Mijlociu Extins va afecta, inevitabil şi masiv, şi interesele de securitate şi apărare ale României.”

Vechi ambiţii geopolitice

Mai optimist, Radu Săgeată arată de ce există unele reticenţe în privinţa izbucnirii unui conflict militar: „Problema iraniană este una deosebit de complexă care necesită o discuţie amplă. Iranul are o şcoală geopolitică bine dezvoltată şi poate insuficient cunoscută în spaţiul european.

Nu este un lucru nou faptul că Iranul doreşte să-şi consolideze statutul de mare putere politico-teocratică în Asia de Sud-Vest. Acest fapt datează încă din 1979 de la Revoluţia Islamică a lui Khomeini şi, cu scurte perioade de «moderaţie», s-a reafirmat în contextul recentelor tulburări de la Teheran prilejuite de realegerea lui Ahmadinejad ca şef al statului.

«Dosarul nuclear » este o componentă a acestei strategii politico-diplomatice a Iranului şi îmi este greu să cred că va degenera într-un conflict militar. Experinţa în cazul Irakului când s-a făcut mult zgomot pe această temă şi nu s-a găsit mai nimic, apoi faptul că o eventuală repetare a scenariului unei invazii militare în Iran după modelul Afganistanului sau Irakului s-ar dovedi mult mai dificilă, atât datorită potenţialului militar net superior, cât şi al reliefului deosebit de accidentat, justifică reţinerea pentru o acţiune în forţă.”

Cât de mare este pericolul pe care îl reprezintă Teheranul şi în ce constă acesta, explică tot Radu Săgeată: „Motive pentru exagerarea ameninţărilor din partea Iranului ar putea fi date de un eventual sprijin acordat de această ţară pentru acţiuni teroriste orientate împotriva intereselor SUA şi NATO în regiune, după modelul talibanilor afgani sau al guvernului libian. Este vorba mai curând, după părerea mea, despre consecinţele în plan psihologic ale unui război politico-mediatic şi ideologic, decât de iminenţa unor acţiuni militare concrete.”

Un apetit mare pentru agresiune

În ce priveşte posibilitatea lansării unui atac iranian cu rachete asupra Europei de Sud-Est, Florin Diaconu susţine: „Cei care cred, astăzi, că liderii de la Teheran sunt, la urma urmei, nişte «băieţi buni»  sau măcar nişte politicieni raţionali, cu care chiar merită să angajezi tratative serioase şi pe a căror bună-credinţă te poţi baza, în cele din urmă, dau dovadă, ca şi conciliatorii de acum 70 de ani, de o impardonabilă naivitate.

Radicalismul islamic agresiv care se află azi la putere în Iran trebuie împiedicat, cu orice preţ, să ameninţe stabilitatea şi pacea regională şi globală. În plus, nu trebuie neglijată o corelaţie care apare destul de des în istorie: aceea care ne spune că apetitul pentru aventuri militare şi pentru agresiune e foarte mare în cazul regimurilor autoritare ce se confruntă cu probleme interne serioase.

Acum câteva decenii, de exemplu, junta militară din Argentina a încercat să cucerească Insulele Falkland (Malvine) tocmai în contextul unei crize interne sociale şi economice grave. Astăzi, regimul de la Teheran e slăbit de protestele masive legate de fraudarea alegerilor prezidenţiale de către partizanii lui Ahmadinejad. Un plus de agresivitate pe arena internaţională – ar putea gândi măcar unii lideri iranieni – ar putea reface unitatea naţională tot mai şubrezită şi ar putea consolida, măcar pentru o vreme, autoritatea unui regim politic detestabil şi tot mai intens detestat.”

Există riscul foarte serios al unei escaladări greu de controlat şi de oprit a conflictului.
Florin Diaconu
conf. univ. dr.

Pe cine ar proteja noul scut

Radu Săgeată (foto): „Rusia este un aliat declarat al Europei şi al SUA în «războiul împotriva terorismului» cu arme din ce în ce mai moderne şi performante. Este unanim recunoscut faptul că terorismul a devenit o ameninţare globală, iar invocatul «scut SUA-Europa-Rusia» ar răspunde necesităţilor globale de apărare antiteroristă care să includă şi Rusia, al cărei potenţial militar, economic şi mai ales energetic este pe drept cuvânt reconsiderat atât din perspectivă americană, cât şi europeană.”

Florin Diaconu (foto): „În cel mai restrictiv caz, teritoriul SUA şi al ţărilor din Vestul Europei ar fi semnificativ mai bine protejat decât astăzi. Dar teritoriul naţional al unor state cum e România ar putea rămâne, în continuare, vulnerabil la un atac întreprins cu rachete balistice. În cel mai bun caz, un scut antibalistic ar putea proteja în mod eficient teritoriul tuturor ţărilor care ar putea fi ameninţate de aşa-numitele «rogue states», cum sunt astăzi Iranul sau Coreea de Nord.”