Inginerii terorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teroriştii sunt o mulţime eterogenă. Nu se ştie de unde vin şi ce îi animă, ci doar că mulţi dintre ei sunt ingineri. Inteligenţi şi ambiţioşi, tehnicienii sunt repede radicalizaţi atunci când sunt prinşi într-o economie stagnantă, cu oportunităţi economice şi profesionale limitate.

Care aţi spune că este principala cauză a terorismului islamic?

a) sărăcia; b) nedreptatea; c) lipsa de democraţie; d) disperarea; e) conflictul israelo-palestinian; f) religia; g) habar n-am. Răspunsul este g) habar n-am.

Dacă cauzele terorismului ar fi sărăcia şi inegalitatea, lumea ar fi plină de terorişti brazilieni. Şi dacă democraţia ar fi soluţia, India ar fi mai puţin periclitată decât, să spunem, China sau Libia. Dar democraţiile sunt la fel de vulnerabile la atacuri teroriste ca şi dictaturile şi statele autoritare.

Nici religia în sine nu este răspunsul. Jessica Stern, cercetătoare la Harvard, susţine că autorităţile saudite au interogat mii de terorişti capturaţi pentru a afla ce-i motivează. O majoritate covârşitoare dintre ei nu aveau educaţie religioasă, iar cunoştinţele lor despre Islam erau limitate.

Suprareprezentarea inginerilor

Totuşi, Diego Gambetta şi Steffen Hertog scriu într-un articol pentru „European Journal of Sociology" că printre islamiştii radicali violenţi, inginerii sunt supra-reprezentaţi, de aproape cinci ori faţă de alte profesii. 

Cei doi au analizat trecutul a peste 400 de membri ai unor grupuri violente din peste 30 de ţări din Orientul Mijlociu şi Africa şi nu numai că au confirmat studiile anterioare care arătau că teroriştii tind să fie mai educaţi şi să aibă venituri mai mari decât compatrioţii lor, dar şi că 44% dintre ei erau ingineri sau studenţi la inginerie.

S-a dovedit că în ţările de unde proveneau indivizii studiaţi, erau puţini ingineri, în medie doar 3,55% din populaţie. Dar în grupările teroriste islamice, inginerii reprezintă aproape jumătate dintre membri. Cel de-al doilea grup ca pondere sunt studenţii la teologie, urmaţi de doctori, oameni de ştiinţă şi profesori, dar mult sub procentul de 44% de ingineri. Dintre teroriştii islamişti născuţi şi crescuţi în Occident, 60% studiaseră ingineria.

Mentalitate şi radicalizare

Gambetta şi Hertog concluzionează că prezenţa atât de multor ingineri în rândul grupurilor teroriste se datorează interacţiunii dintre „mentalitatea" inginerilor şi condiţiile socio-economice predominante în ţările musulmane. 

În plus, ingineria atrage indivizi care vor răspunsuri precise şi ale căror procese mentale resping ambiguitatea. În universităţile americane de exemplu, posibilitatea de a fi şi religios şi conservator este de şapte ori mai mare în şcolile de inginerie decât în cele de ştiinţe sociale.

Gambetta şi Hertog susţin că structura mentală a inginerilor şi ideile care îi hrănesc pe teroriştii islamici au multe în comun. Această tendinţă este şi mai mult întărită de faptul că inginerii, care tind să fie inteligenţi şi ambiţioşi, sunt repede radicalizaţi atunci când sunt prinşi într-o economie stagnantă, cu oportunităţi economice şi profesionale limitate, şi sub măciuca unui regim autoritar.

Moisés Naím

Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.

Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.

Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.

Moisés Naím
În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite