Încotro merge Armata română după Irak?

Încotro merge Armata română după Irak?

Dialog FP. Dincolo de Afganistan, se întrevăd şi alte participări româneşti în campanii militare internaţionale? Cum poate depăşi Armata Română lipsurile probate în Irak?

Interviu cu generalul Mihail Orzeaţă despre mizele Armatei şi despre noile conflicte militare la care România ar mai putea lua parte. Extrase. (Varianta integrală şi needitată.)

După Kosovo, Irak şi Afganistan, urmează şi alte misiuni militare internaţionale? Ce câştigăm de pe urma lor?

Ca membră a ONU, NATO sau UE, România ar putea participa şi la alte campanii militare internaţionale, fiindcă şi-a declarat opţiunea şi voinţa de a fi mai întâi un generator de securitate şi apoi un beneficiar al securităţii colective.

Aceste participări sunt benefice pe mai multe planuri. Cresc credibilitatea internaţională a ţării, ca şi şansele reprezentanţilor noştri de a accede la poziţii importante în structurile de decizie ale organizaţiilor internaţionale, unde experienţa câştigată prin participarea la misiuni în teatrele de operaţii este o condiţie obligatorie. Economic, are loc asimilarea unor tehnologii de producere a unor sisteme de armă ori a unor tehnologii cu întrebuinţare duală (civilă şi militară), iar unele lecţii astfel învăţate sunt valabile în orice domeniu al organizării sociale, nu doar în cel militar. În planul militar, învăţam de la alţii; ne facem cunoscuţi şi apreciaţi; instruim forţele proprii în medii climatice diferite şi cu ostilitate reală; testăm sistemele de armă şi tehnica în condiţii reale; câştigăm experienţă în cooperarea cu aliaţii, partenerii şi autorităţile civile din alte state.

Cu ce riscuri?

Participarea la campaniile militare internaţionale implică şi riscuri pe care trebuie să ni le asumăm: pierderi de vieţi omeneşti; oameni care pot fi răniţi şi pot să rămână marcaţi tot restul vieţii de sechele – fizice sau psihice; creşterea probabilităţii de a suporta atacuri teroriste etc.

Asumarea riscurilor este necesară fiindcă, deşi lumea este mai sigură la nivel global, în plan local şi regional s-au amplificat riscurile şi ameninţările la adresa securităţii. A sta deoparte ar fi împotriva angajamentelor luate faţă de organizaţiile euroatlantice din care România face parte, respectiv a conceptului de securitate colectivă pe care sunt construite NATO şi UE.

Cum arată următoarele conflicte din faţa României?

Deşi au multe elemente în comun, totuşi războaiele nu seamănă unul cu celălalt. În consecinţă, noi trebuie să avem răspunsuri realiste, sau cel puţin pertinente, la următoarele întrebări: Care este tipul de război/ conflict în care este posibil să fie angrenată armata României? Este conflictul din Irak unul care ar putea să devină reprezentativ pentru următoarele decenii şi să determine modificări importante în arta militară? Care este nivelul de ambiţie al României, în plan politico-militar? Sunt obiectivele politico-militare ale ţării susţinute de posibilităţile sale economice?

Dacă nu facem selecţia problemelor putem să generăm alte probleme, poate chiar mai mari. Cum ar fi declanşarea unor programe de înzestrare cu sisteme de armă şi tehnică de luptă şi de sprijin care vor îmbunătăţi capacitatea combativă doar pentru anumite tipuri de conflicte - în condiţiile în care NATO preconizează dotarea şi instruirea armatelor naţionale ale statelor membre pentru orice tip de misiune, în orice condiţii de teren, climă şi stare a vremii. Utilizarea unor tipuri de tehnică, reprezentative până nu demult în conflictele clasice nu au dat satisfacţie în acţiunile contra luptătorilor de gherilă. După cum se ştie, acţiunile teroriste se desfăşoară, de cele mai multe ori, în aşa-numita „junglă urbană” şi de aceea nu vor putea fi prevenite sau contracarate eficient cu tancuri şi tunuri etc.

Cum îşi poate acoperi Armata română lipsurile probate în Irak?

Trebuie spus că multe dintre lipsuri au fost rezolvate pe parcursul celor şase ani de participare la acţiunile Coaliţiei Multinaţionale. Pentru implementarea unor concepţii operaţionale ale Alianţei - cum ar fi: modularitatea, la fiecare misiune structura adecvată; sustenabilitatea în teatrele de operaţii; expediţionarismul etc. - trebuie investiţii în tehnică şi sisteme de conducere şi de armă, iar acest obiectiv cere timp şi resurse considerabile. Noile concepţii de purtare a acţiunilor militare - „Războiul bazat pe reţea”, „Războiul bazat pe efecte”, „Războiul neconvenţional” etc. - presupun, la rându-le, nu doar resurse materiale şi financiare considerabile ci şi: timp; modificarea atitudinii personalului militar - în sensul implementării mentalităţii de învingător -, dar şi a opiniei publice care trebuie să fie informată corespunzător pentru a susţine deciziile politice privind securitatea naţională; un nivel ridicat de instruire a personalului militar etc.

Luând ca punct de reper „Strategia de transformare a armatei României”, care are ca orizont de timp anul 2025 şi ca obiectiv final integrarea deplină în NATO şi UE, putem aprecia că lipsurile care au existat pe timpul campaniei din Irak vor fi eliminate, cu condiţia să fie alocate resursele necesare şi să se menţină obiectivele stabilite.

Victoriile din Irak

- Decizia României de a participa la acţiunile militare din Irak derivă din opţiunea asumată de conducerea ţării noastre, după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, de a sprijini SUA în combaterea terorismului. Pe de altă parte, decizia de înrolare în rândurile Coaliţiei Multinaţionale a exprimat şi dorinţa conducerii ţării noastre de a arăta partenerilor noştri (România este membră a Parteneriatului pentru Pace din ianuarie 1994) şi viitorilor aliaţi (România a fost invitată să adere la NATO, la Summit-ul de la Praga din 2002) că suntem credibili (avem capabilităţi militare şi voinţă politică de a fi furnizori de securitate) şi ne respectam angajamentele.

- România nu a participat la campania împotriva Irakului, ci la etapa post-conflict care a avut ca obiective: stabilizarea, reconstrucţia şi democratizarea ţării.

- Se poate spune că războiul a fost câştigat dar nu şi pacea şi stabilitatea. Din păcate, există multe semne de întrebare asupra viitorului statului irakian din punct de vedere politic, administrativ, economic, social şi militar.

Gen. dr. (r) Mihail Orzeaţă este profesor universitar asociat la Universitatea Naţională de Apărare. Ultima sa funcţie militară a fost de locţiitor al şefului Statului Major General.